Preşedintele John F.Kennedy s-a pronunţat contra oricărei segregări rasiale şi a lansat, cu discursul său inaugural din 1960, acea "peaceful revolution of hope", care avea să schimbe lumea. La un secol de la emanciparea negrilor, pastorul baptist Martin Luther King Jr. a susţinut, la Memorialul Lincoln din Washington DC, impresionantul său discurs, "I Have a Dream", în care arăta că "segregarea" şi "discriminarea" negrilor nu au dispărut. Exemplele sale erau din state ale Sudului (Mississippi, Alabama, South Carolina, Georgia, Louissiana) şi din ghettourile marilor oraşe din Nord: bararea mobilităţii sociale, excluderi de la vot, împiedicarea alegerii, sentinţe părtinitoare, brutalităţi ale poliţiei, restricţii la folosirea de hoteluri etc.
Preşedintele Lyndon B.Johnson, care a semnat, cum se ştie, Civil Rights Act (1964) şi Voting Rights Act (1965), avea să afirme că cine-şi apreciază concetăţeanul după culoare "trădează" idealurile americane.
Cu câteva zile în urmă actualul preşedinte, Barack Obama, a celebrat o jumătate de secol de la discursul vestitului lider al negrilor aducând un omagiu celor care au luptat pentru drepturile americanilor de culoare şi menţionând problemele încă nerezolvate, ce ţin de condiţia socială şi economică a exercitării drepturilor. Doi dintre preşedinţii anteriori ai SUA, Jimmy Carter şi Bill Clinton, au prezentat reflecţii cu privire la istoria acelei lupte şi la orizonturile de astăzi ale împlinirii idealurilor.
Merită să ne amintim discursul "I Have a Dream" şi să observăm strategia argumentativă aleasă de Martin Luther King Jr. Acesta a invocat faptele şi le-a raportat imediat la prevederile de bază ale Declaraţiei de independenţă (1776) şi ale Constituţiei americane (1787) - oamenii au fost creaţi egali şi li se garantează drepturile inalienabile la viaţă, libertate şi urmărirea propriei fericiri - pentru a cere ca şi cetăţenii de culoare să se poată bucura de "bogăţiile libertăţii şi securitatea justiţiei (the riches of freedom and the security of justice)". Martin Luther King Jr. formula un "vis" care este "adânc înrădăcinat în visul american (it is a dream deeply routed in the American dream)".
Atât discursul lui Martin Luther King Jr., cât şi alocuţiunea recentă a preşedintelui american ne spun multe, iar fiecare cititor poate trage concluzii. Vreau să desprind aici patru argumente de primă instanţă.
Bunăoară, mai nou, se consideră, la noi, evident greşit, că a discuta despre justiţie ar fi cvasiautomat o ingerinţă nepermisă în treburile justiţiei, încât se recomandă, ca un soi de înţelepciune, abstinenţa. Fără îndoială că justiţia se converteşte în legi de către legiuitor, iar aplicarea legilor se decide de către magistraţi, conform procedurilor în care ei sunt specializaţi, după cum aducerea şi abordarea în instanţe este treaba procurorilor şi avocaţilor, sub controlul judecătorilor. A discuta despre justiţie şi a solicita ameliorări în aplicarea ei nu este, însă, nicidecum ingerinţă în soluţiile sistemului juridic, ci o foarte normală condiţie cetăţenească. Să observăm că Martin Luther King Jr. apela la valoarea justiţie şi cerea aplicarea ei mai departe. El putea să o facă deoarece justiţia nu este socotită vreun obiect de discuţie rezervat cuiva, ci valoarea ce survine imediat după cele trei concepte directoare ale legii de bază americane - dreptul la viaţă, la libertate şi la urmărirea propriei fericiri.
Valoarea justiţie o întîlnim nemijlocit, ca cetăţeni, în legi şi aplicarea legilor. Acestea pot fi luate literal, dar, să fim lucizi, nici o legislaţie din lume nu poate reglementa literalmente toate litigiile posibile. În discuţie intervin mereu nu doar contexte ale aplicării legilor, cum crede pozitivismul aplicării dreptului, ci şi alte, cel puţin două, componente: buna credinţă a celor implicaţi şi, mai ales, sensul legii în formularea ei chiar literală. Martin Luther King Jr. şi preşedinţii americani îşi asumă toate acestea, luate împreună, atunci când discută dreptul. Legea trebuie luată împreună cu sensul legii şi aplicată cu bună credinţă. Dacă s-ar proceda astfel, evident că, şi la noi, teme sterpe, precum cele care au ocupat scena confruntării din România anilor recenţi (cine reprezintă ţara la Bruxelles, cum se numeşte primul ministru, cum se stabilesc procurorii etc.), se dovedesc a fi superflue, căci, legea le prescrie rezolvarea raţională. Din structura individualistă a dreptului modern, liderii americani extrag nu justificări pentru vreun individualism ignorant în privinţa comunităţii, ci repere pentru o comunitate luminată a fiinţelor raţionale. Americanismul, cum sublinia judecătorul Louis D.Brandeis (True Americanism, 1954), include împărtăşirea unor idealuri, iar individualismul american este aparte. Afirmarea individului şi binele comun (common good), democraţia şi justiţia merg mână în mână.
Legile sunt, în mod normal, în serviciul interesului public. Ansamblul lor este dincolo de interesele particulare care nu au capacitatea generalizării, dar nu este nicidecum străin de valori. Martin Luther King Jr. şi americanii apelează, în argumentarea extinderii justiţiei, la noi domenii, tocmai la valorile explicitate deja în documentele fondatoare. Aici contează valorile, iar pozitivismul mărginit, ce constă în a izola legea de valorile imanente şi a o aplica, în fapt, cum convine cuiva, nu are justificare. Nu simpla chemare la judecată şi persoana adusă în instanţă contează, cum se petrec lucrurile în înţelegerea instrumentalistă a dreptului, ci faptele care sunt probate. Aici nu favorizarea sau sancţionarea cuiva anume este scopul, ci punerea în aplicare a legii pentru a înfăptui justiţia. Este motivul pentru care SUA izbutesc să stimuleze continuu o dezbatere fecundă asupra societăţii, pornind tocmai de la valorile asumate constituţional.
SUA dispun de multă vreme de cea mai competitivă economie a lumii, de cele mai performante universităţi şi institute de cercetare, de infrastructura cea mai avansată, de multe altele. Aici, însă, în societatea maximei dezvoltări tehnico-ştiinţifice de până acum, cultura civică nu este marginalizată sau desconsiderată. Se vede prea bine - şi ocazia celebrării discursului lui Martin Luther King Jr. a oferit un exemplu - că SUA întreţin o dezbatere continuă asupra valorilor politice, civice, umane ale democraţiei şi evită unilateralizarea, caracteristică timpului nostru, ce rezidă în a reduce modernizarea la dezvoltarea tehnico-ştiinţifică. Aici este viu adevărul că democraţia se întreţine cu dezbatere şi, desigur, cu democraţi. Se poate observa cât de multă dreptate avea cel mai profilat filosof din zilele noastre, Habermas, cu cîteva săptămîni în urmă, când atrăgea atenţia unor lideri europeni asupra faptului că nu va fi rezolvare a crizei europene, inclusiv a celei financiare, fără democratizări în continuare, dincoace de acordurile interguvernamentale. In SUA există, montat deja în sistemul juridic, mecanismul de continuă corecţie vis-a- vis de o eventuală unilateralizare, care intervine deja prin însăşi natura organizării juridice, fără a mai fi nevoie de alte intervenţii.
