De la început, trebuie să amintim cititorilor că marea miză a alegerilor din judeţul şi municipiul Cluj a fost tocmai acest Consiliu Judeţean, care în “traducere liberă” nu înseamnă altceva decât instituţia prin care vor trece, începând din anul acesta milioanele de euro, care vor veni pe adresa Clujului de la Consiliul Europei.
Altfel spus, accesul la resurse, întotdeauna o miză extremă pentru orice om politic, şi chiar a celor care pentru un timp anume se dau de trei ori peste cap, ca Făt-frumos, devenind pe dată apolitici, dar când fostul partid o cere, se dau iarăşi de trei ori peste cap şi se transformă din nou în politicieni vaşnici, care au un “gol de memorie”.
Poate vi se pare exagerat, dar felul în care d-l Nicoară a pierdut alegerile are un anume tragism. Pe lângă greşelile de strategie a imaginii pe care le-a făcut timp de patru ani instituţia pe care o conducea acesta, şi care a dus, în final, la lipsa unei perspective pozitive în receptarea de către marele public (votant!) a realizărilor CJ şi implicit ale d-lui Nicoară, faptul că stilul de campanie al acestuia – fără atacuri la adresa contracandidatului – a fost, aşa cum s-a văzut, unul total neinspirat, la care se adaugă totala lipsă de opoziţie politică a PNL la adresa primarului, timp de 4 ani, sau trădarea grupului de tineri PNL, deveniţi chiar în pre-campanie o anexă a d-lui Boc, sunt cauze strict tehnice care demonstrează o totală lipsă de analiză şi analişti în rândurile PNL.
Tragismul despre care vorbeam există – vorba lui Milan Kundera -, “în altă parte”. M-am plimbat pe străzi ieri şi am admirat “peisajul” uman, colorat, pe care-l pune în scenă, an de an TIFF-ul: aceleaşi “baby - feţe importante”, preocupate de noi şi noi “experimente” de artă, sandale de piele pe piciorul gol, fuste lungi şi largi, tricouri decolorate, părul în neorânduială sau legat în coadă (atât la fete, cât şi la băieţi), ochelari cu dioptrii groase, mâini ocupate cu cărţi, reviste, şi de nelipsita “apică” plată (din care se bea, pe stradă, în mers, neapărat rar, cu înghiţituri mici!), aparate de fotografiat cu anexele umane aferente, - viitoare celebrităţi, care “descoperă” Clujul vechi în noi şi geniale unghiuri – fotografiate, poate de-a lungul anilor, de alte mii de fotografi hippioţi, acum ajunşi la vârsta expirării.
Intre aceştia, clujenii neaoşi, oameni fini, intelectuali, oameni de afaceri, pe scurt, o bună parte din elita oraşului – categorie pe cale de dispariţie -, sunt mai relaxaţi. Stau la terase, savurează cafea Illy şi admiră gambele fine, şoldurile arcuite şi sânii izbucnind din tricourile fetelor care defilează pe trotuar.
“Măi, dar cine l-a votat pe ăsta? – se întreabă şi umflă neputincioşi din umeri. Cu toţii – spun ei -, l-au votat pe Nicoară. Pentru Emerson, pentru Nokia, pentru Aeroport, pentru Iulius Mall, şi chiar pentru faptul că este clujean get-beget, dintr-o familie veche şi de vază a oraşului, de pe vremea când băieţii deştepţi de la ţară nu îşi începuseră coborârea de pe văi spre oraşele Ardealului. Şi, deopotrivă, pentru că a reuşit cu succes în propriile afaceri şi nu a venit “pârlit” la şefia Consiliului Judeţean.
Pentru că are o istorie. Am plecat de la terasă cu un gust amar: vă mai amintiţi că de fiecare dată când Primăria era câştigată de Funar, nimeni nu recunoştea că l-a votat? Nimeni nu-l votase, dar el câştiga invariabil, la scoruri incredibile. Un deja–vu care tinde să devină o regulă pentru Cluj. Nu-mi fac probleme pentru oraş şi nici pentru judeţ: am mai spus-o, chiar de curând: oricine ar fi câştigat preşedinţia CJ nu putea să nu ducă lucrurile mai departe, cu diferenţe care pot ţine, eventual, de personalitatea umană a celui din fruntea instituţiei.
Dar mi se pare tragic şi nedrept ca d-l Nicoară să piardă alegerile chiar (şi) în comuna Jucu. înainte ca acesta să fi adus acolo firma Nokia, conectând astfel Clujul la Europa, “onorabilii” cetăţeni ai localităţii vindeau, la marginea drumului, ceapă şi ridichi. După investiţiile aduse de CJ, au devenit milionari şi se plimbă cu Jeep-urile. Cu toate astea, au hotărât că nu d-l Nicoară trebuie să câştige alegerile, ci contracandidatul său de la PD-L, care pe vremea când era prefect ordonase o anchetă împotriva investiţiei Nokia.
Nu cred să existe o mai mare nesimţire decât aceasta, faţă de un om care a făcut ca un sat de care nu ştia nimeni, nici la 3 kilometri, să fie cunoscut în toată Europa! în rest, numai de bine! Fiindcă istoria Clujului se poate mândri, în perioada ei post-Decembrie 1989, cu cel puţin un mandat democratic: acela în care Primăria a aparţinut PD şi d-lui Emil Boc, iar preşedinţia Consiliului Judeţean - PNL şi d-lui Marius Nicoară.
