Astăzi nu voi face referire la "USA today" văzută prin prisma unui ardelean 100% lăsând asta pentru o serie de texte ce le voi publica dupa sistematizarea informaţilor pe care le-am adunat în însemnările zilnice ce au ajuns să-mi ocupe o agenda întreagă. Spun doar că am plecat cu mari rezerve şi prejudecăţi despre Statele Unite şi am venit aproape fascinat de ceea ce am văzut, am simţit, am discutat şi am aflat de acolo.
Inalt Preasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a spus unuia dintre cei mai luminaţi ierarhi ortodocşi din noua generaţie, Prea Sfinţia Sa Iustin al Maramureşului şi Sătmarului atunci când acesta se pregătea la sfârşit de septembrie să plece spre State, că va găsi acolo, peste ocean, o lume cât toată lumea la un loc, o mulţime de ţărişoare în interiorul unui mare stat! Şi nu trebuie uitat că Bartolomeu Anania vorbea în calitate de trăitor de ani la rând dincolo de ocean. Lucrurile cam aşa stau cu adevărat şi merită ca fiecare român care are şansa să păşească acolo, şi doar pentru a-şi verifica propriile credinţe şi păreri despre cea mai puternică
Nu pot să nu vă mai spun că, aterizat din San Francisco în capitala bavarezilor, Munchen, un oraş de altfel minunat, am avut senzaţia că distanţa dintre SUA şi Germania este aproape la fel de mare ca între Germania şi Ungaria. Dar nu chiar atât de mare cât între
Dar despre toate astea şi multe alte observaţii personale, fără crezul că ele sunt şi “adevăruri universale”, în textele ce le pregătesc după cum am promis. Şi despre “criza financiar - imobiliară”, şi despre alegeri şi bătălia dintre democraţi şi republicani, despre românii de acolo, care - la biserica şi sărbători (am văzut cu ochiul meu şi al aparatului de fotografiat) - se îmbracă în straie de sărbătoare şi costume populare, de parcă mă aflam nu în inima Silicon Valley, ci în Maramureşul istoric!
Am văzut cum, la sfinţirea primei biserici româneşti ortodoxe din San Jose, au venit românii ce locuiesc alături de giganţii Google, Yahoo, E-bay, Intel, IBM sau Microosoft în Palo Alto, Montesereno, Los Altor, Los Gatos, Santa Clara sau Saratoga, şi toată “Bay Area” să simtă româneşte. Şi încă multe altele! Dar în primul rând, de peste ocean Clujul nu se vede. Cel mult se întrevede, dată fiind fascinaţia americanilor pentru spirite şi vampiri, o Transilvanie ca pământ al lui Dracula, “o Românie condusă de marele Putin”(!?), o “ţară cu capitala la Budapesta” (!?), “o ţară care a fost condusă de Ceausescu şi este condusă de urmaşii săi” (!?), “o ţară în care gimnastica e sportul national şi Nadia Comăneci, cea mai mare personalitate” (!?), o “ţară locuită de polonezi” (!?) sau “o ţară undeva prin Orient, aproape de Rusia şi Turcia”.
Asta este imaginea percepută prin ochii unor americani simplii întâlniţi prin San Francisco, Los Angeles, Las Vegas, San Jose, Sacramento, cu împrejurimile lor, sau Hawaii, insula Maui. Pur şi simplu la nivel de “vox populi” ceea ce ştiu marea majoritate a americanilor de rând despre România este similar cu ceea ce ştiu marea majoritate a românilor despre Trinidad Tobago, Guineea Franceză sau Insulele Cayman. Nimic mai mult. Situaţia stă, însă, puţin diferită la nivel universitar, jurnalistic sau a clasei politice americane. Dar nu extrem de diferit, decât în situaţii relativ izolate.
Pentru mine, însă, Clujul acestor 24 de zile a fost fascinant să-l privesc cu detaşarea ce ţi-o dă distanţa fizică, diferenţa de fus orar şi imposibilitatea de a trăi la maxim în interiorul unei redacţii de ziar atmosfera unei vieţi politice, administrative, economice sau sportive extrem de agitate. Am văzut un Cluj în care devenirea ca metropolă se interpretează strict din perspectiva unor calcule politice, am văzut un Cluj în care seducţia electorală pare să bată în importanţă substanţa calitativă în cazul prea multor candidaţi trimişi de partide pentru bătălia din colegiile uninominale.
Am văzut un Cluj în care administraţia încearcă să îi seducă pe cetăţeni cu “unde verzi” absolut iluzorii şi centuri mai mult de castitate decât în realitate. Am văzut un Cluj în care mirajul unui nou stadion municipal ne face pe toţi să ne întrebăm dacă e o nouă găselniţă electorală sau chiar se va întampla aievea, într-un sfârşit! Am văzut un Cluj care a înfruntat Chelsea lui Abramovici cu maxim succes şi din asta unii s-au grăbit să pornească o amplă campanie de imagine pentru un anumit club şi anumiţi finanţatori, ce merită laude, dar nu trebuie să creadă că oraşul le aparţine doar lor!
Am văzut acuzaţii, mizerii aruncate şi împroşcate între politicieni aparţinând unor partide diferite ce nu realizează că ardelenii nu par să mai aplaude la circ şi scandal, fie el chiar şi electoral! Am văzut şi un Cluj în care pe un singur colegiu partidele au ales să-şi trimită trei reprezentanţi: Jorj, Petran şi Călian, care cu siguranţă ar merita cu toţii să intre în Parlament. Am văzut un meci al meciurilor pe “bătrânul”
Moina în care s-a dovedit că suporterii clujeni, fie ei ultraşi, pot să dea dovada de civilizaţie maximă atunci când se alege calea dialogului şi nu se acţionează orbeşte din partea autorităţilor ce trebuie să menţină ordinea oraşului. Am văzut că Soporan, Buş, Unguruşan, Ionescu, Szilagyi, Suciu, Şuteu, Cordoş, Bundea şi toţi ceilalţi se pot bate de la egal la egal cu Didy, Dani, Peralta, Culio, Tony, Nuno Claro, Viera sau Alcantara. Am văzut la revenire un meci frumos, un meci de istorie, un meci de povestit nepoţilor, în care la sfârşit tribunele de pe Moina au aplaudat împreună, fără diferenţa dintre alb-negru şi vişiniu, fotbaliştii unui oraş care ieri au oferit un spectacol total!
P.S.: Din păcate, deşi mi-am devansat cu 36 de ore venirea acasă special pentru meci, ceaţa deasă nu ne-a lăsat să aterizăm la ora programată, ci doar după patru ore. Am fost, însă, pe telefon şi cu urechea la radio, ca pe vremuri la Etapă, în legatura cu evoluţia unei partide în care favoriţii din suflet au demonstrat alături de profesionişti că civilizaţia poartă amprenta Ardealului!
