Multe voci, printre care şi a unui coleg din conducerea ZIUA de CLUJ, reproşează intelectualităţii, mai ales triadei Horia Patapievici, Gabriel Liiceanu, Traian Radu Ungureanu (TRU), că s-au transformat în pupincuriştii lui Băsescu. Că TRU a vrut ambasador la Londra, Patapievici a primit pe opt ani şefia Institutului Cultural Român (ICR), Liiceanu a scăpat de nişte datorii la editura Humanitas cu ajutorul Preşedintelui.
Multe se pot spune. Cert este că Patapievici a scris două editoriale greţoase recent, la adresa PD-L, după ce a fost reconfirmat şef la ICR. Ceilalţi au cam tăcut. E de discutat, aici, un principiu simplu: pot, trebuie să aibă intelectualii publici opinii clare, simpatii, atitudini politice sau trebuie să stea în turnul de fildeş al bibliotecii? La Cluj, de exemplu, dl. Andrei Marga, de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), a ieşit împotriva lui Gheorghe Funar de multe ori. Şi bine a făcut. Cine ştie ce se putea întâmpla cu UBB, dacă nu o făcea. La fel şi împotriva celor din Comisia Bolyai. Două forme de extremism au primit un răspuns raţional din partea unui intelectual de calibru.
Nu cred că într-o democraţie atât de fragilă intelectualii trebuie să stea pe tuşă. Din contră, eu cred că trebuie ca vocea lor să se audă tot mai mult, mai insistent. Că e voce individuală, că e una colectivă, că vine de la Grupul pentru Dialog Social (GDS) sau de la un think tank, trebuie ca ei să intervină curajos în opinia publică. Eu nu aş reproşa prea mult că Băsescu are “intelectualii” lui, deşi nu ar fi rău ca aceştia să fie mai independenţi. Dacă aş fi şef de stat - nu e cazul - aş dori să mă consult cu un Pleşu, un Liiceanu, un Manolescu, un Marga.
Eu aş spune că sunt norocos că în România există astfel de oameni înţelepţi, care vor să se implice. Ce să facă intelectualii? Să stea pe margine şi să şuşotească, să bârfească? Să nu uităm că intelectualii de la GDS, “Dilema veche”, “Sfera politicii” au contribuit mult la democratizarea dezbaterii din România. Este un fapt incontestabil. Reproşurile constante la adresa acestora sunt exagerări sau modalităţi de demolare umană interesate. Mulţi dintre aceştia au stat la cutie când Băsescu a condamnat comunismul.
Revenind la Cluj, se poate constata o neimplicare mare a intelectualităţii clujene în viaţa publică. Nu am văzut vreo opinie publică îndrăzneaţă din partea lui Ion Pop, Ion Vartic, Irina Petraş, Mircea Muthu, Aurel Codoban, Mircea Borcilă, Corin Braga, Ştefan Borbely. îmi vin puţine nume în minte, care ies în piaţa publică, fie şi cu editoriale: Ovidiu Pecican, Ion Mureşan, Sabin Gherman, Ruxandra Cesereanu. Faptul că profesori eminenţi cum sunt Mircea Miclea, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş, Adrian Ivan fac politică, au ce spune, se bat este admirabil şi este ceea ce eu, ca “jurnalist expirat”, aştept de la marile forţe intelectuale din Cluj.
Nu ştiu de ce societatea civilă din oraş este atât de slabă, de ce nu există grupuri de reflecţie care să dea expertiză – aici, felicitări lui Andor Horvath şi instituţiei pe care o conduce şi politologului Gabriel Bădescu - nu există legături suficiente între intelectualii români şi maghiari acum, când se închid revistele “Korunk” şi “Muvelodes”. E bine că se strâng echinoxiştii, chiar şi la o cafea la
