De ce nu va fi ales Ponta preşedinte al României

În 1993 am avut şansa de a fi primit, acasă la el, de unul dintre cei mai mari caricaturişti-portretişti americani, David Levine, o legendă vie a domeniului. Am fost încântat de modul foarte călduros în care m-a primit.

(Eram în International Visitor Program şi mi s-au prilejuit câteva întâlniri cu oameni de presă şi cu scriitori. Atunci l-am cunoscut, de altfel, şi pe Andrei Codrescu.) Am depăşit cu mult o oră şi jumătate, cât era prevăzută vizita de organizatori. Mi-a arătat o parte din desenele sale, am discutat despre bunicii săi din Odessa, despre începuturile lui în America şi cum a ajuns la cele mai tari publicaţii. în final, mi-a arătat ceva ce ţinea de previziunea politică. Mi-a spus că poate să-mi deseneze o trăsătură clară a viitorului preşedinte al Rusiei.

 

De fapt, viitorii preşedinţi, în ordine. A desenat nişte păr. A spus că alternanţa chelie-păr e sfântă în Rusia. Atunci era Gorbaciov, apoi a venit Elţîn. Iar după Elţîn a venit Putin cu chelie. Şi după Putin, Medvedev, cu păr. Am râs, iar el mi-a spus că nu e doar de râs, este legea naturală care defineşte conducătorii Rusiei. A început cu chelul Lenin şi a continuat cu părosul Stalin. La plecare, mi-a spus să ţin minte asta, iar dacă nu se verifică profeţia, să-i scriu şi mă va împăca el cumva!

Am adus în discuţie această întâmplare pentru că am descoperit şi eu (şi alţii, probabil) o astfel de regulă care nu-i dă nici o şansă lui Victor Ponta la Preşedinţia României. Nu nesocotiţi această regulă, care până acum a fost infailibilă! O voi dezvălui în finalul acestui text.

 

într-un alt text vorbeam despre mentalul colectiv care deja îl dădea câştigător pe Ponta sîmbătă dimineaţă. Aşa cum îmi aminteam că, la moartea lui Dej, mentalul colectiv îl vedea ca preşedinte pe “acela tânăr”. Şi asta se întâmpla într-un cartier muncitoresc din Arad, în rândul unor oameni care nu aveau informaţii despre culisele luptei pentru putere în PCR. Am constatat că paralela între alegerea lui Ponta şi cea a lui Ceauşescu a mai făcut-o, pe blogul său, Adrian Stanciu. Deci, e clar că plutea ceva în aer.

 

Ciudat este cum la Congresul PSD un om care i-a făcut campanie lui Geoană, a fost chiar purtătorul lui de cuvînt, a simţit nevoia să-i “ia faţa” şefului său. Majoritatea unui partid care l-ar fi pus pe Geoană preşedinte al României a ajuns să considere, după doar trei luni, că acesta nu e bun nici măcar de preşedinte al partidului! Cred că la Congresul PSD invitatul cel mai de seamă a fost Trădarea. Care a bătut de departe Loialitatea.

 

 N-am mai văzut o asemenea desfăşurare de trădări. Care, de fapt, răspundeau, peste ani, trădărilor de la congresul trecut. Ion Iliescu, debarcat atunci, s-a simţit răzbunat acum, pentru că trădătorul Geoană a fost înfrânt. Iar el, părintele fondator al partidului, a fost aplaudat din nou, omagiat şi onorat. Geoană a învăţat o lecţie care nu-i va mai folosi de acum încolo. Pentru că nu va mai fi pus în situaţia să se ferească de această mică învăţătură. Cine urcă prin trădare, prin trădare va coborî! Iar de aplicarea acesteia la următoarea ocazie ar trebui să se ferească Victor Ponta. Dar e pe cai prea mari acum ca să vadă amănuntele astea! El visează. Probabil, acum, la alegerile prezidenţiale din 2014. Dar nu va fi preşedinte. Pentru că încalcă regula.

 

Alegerile de până acum, de când există postul de preşedinte al României, adică de la Ceauşescu, au impus următoarea regulă: preşedintele României trebuie să aibă numele de familie terminat în “escu”! Vi se pare glumă? Discutăm în 2014!