De ce să (mai) votăm?

De ce să (mai) votăm?
Şi, într-un anume fel, voturile de până acum au fost importante pentru că au adus schimbări atât de necesare pe scena politică, sufocată de câte o guvernare: ba prea autoritaristă, ba prea chitită să subordoneze toate resursele - private sau din proprietatea statului.

în ce priveşte alegerea administraţiei, cel puţin la Cluj, lucrurile au stat la fel. D-l Emil Boc a fost, acum patru ani, “mâna destinului”, care a întrerupt drama acestui oraş, câştigând primăria oraşului. Simultan, la Consiliul Judeţean, apariţia unui politician cum este d-l Marius Nicoară, provenit din mediul de afaceri, a însemnat deschiderea unei perspective pe care mulţi nici nu o visau acum câţiva ani.

Nokia, Emerson sau Peugeot erau doar simple utopii până când un anume gen de normalitate nu s-a instalat la Cluj, salvând astfel un oraş cu ample tradiţii democratice de la imensa ruşine în care s-a aflat şi pe care, cu siguranţă, mulţi nu au uitat-o... toate astea nu au fost posibile, evident, fără votul unor cetăţeni responsabili. Am putea s-o numim o zonă a maturităţii unui electorat, un moment de la care nu cred că se mai poate întâmpla ceva nefast acestui oraş.

Din momentul în care Clujul a ajuns să aleagă între oameni de tipul lui Ioan Rus (PSD), Emil Boc (PD), Marius Nicoară, Manuel Chira (PNL), Radu Sârbu (PNŢ) şi recent mai tinerii Remus Lăpuşan, (PSD) sau Alin Tişe (PD-L), nu mai avem nici un motiv de îngrijorare. Direcţia în administrarea oraşului şi a judeţului, oricare ar fi ea, va fi, chiar dacă sensibil diferită, oricum, bună.

Timpurile care vin, după cum se vede, se consumă ştergând ideologiile şi tradiţiile din politică, (desigur, mă refer la partidele care au tradiţii şi tablouri ale înaintaşilor pe pereţi!), lucru care nu este neapărat bun sau rău, dar, probabil, pe termen lung, tocmai continuarea şi respectarea unei tradiţii de a face politică va face diferenţa între aceşti oameni maturi de azi, care “se bat” pe funcţiile publice.

Dacă, aşa cum spuneam, “era” deschisă de d-nii Emil Boc şi Marius Nicoară a spart întunericul clujean, deschizând posibilităţi nebănuite de dezvoltare şi europenizare, am putea crede că nu mai e nevoie să mergem la vot. Că oricine ar câştiga în aceste alegeri nu va face altceva decât să continue, într-o formă, desigur, personalizată, direcţia drumurilor deschise de cei doi politicieni sus-amintiţi.

Parţial, miza votului este “acoperită”, ar spune, la o privire fugară, orice ne-suspicios. Dar în realitate, cealaltă parte a mizei acestor alegeri va fi complet pierdută, dacă cetăţenii Clujului nu vor ieşi în număr mare (reprezentativ!) la vot. Cei care vor prefera să nu voteze, alegând ieşitul “la păscut”, în fum de mititei şi cartofi prăjiţi “la disc” , sau pur şi simplu să nu-şi exercite dreptul fundamental – acela de a alege, pot, în lipsa sufragiilor lor, să deformeze actuala reprezentare a etniilor care trăiesc în acest oraş. Mi se va spune că aserţiunea este o exagerare.

Poate greşesc eu, dar istoria recentă a Europei, amintirea prea apropiată a imensei drame de la Kosovo, alături de atitudinea pe atât de obraznică, pe cât de ferm-agresivă, cu puternică tentă revizionistă a Partidului Civic Maghiar (dar şi a radicalilor din UDMR), în privinţa “Autonomiei” Ţinutului Secuiesc şi, desigur, a Ardealului, trebuie să fie un semnal de alarmă.

Prezenţa la vot, în număr cât mai mare, este, deci esenţială. Numai în felul acesta vom putea demonstra că suntem cu adevărat pe drumul cel bun, numai aşa se va putea vedea că tradiţia convieţuirii paşnice şi europene între toate etniile trăitoare la Cluj şi în Ardeal a avut şi are o dimensiune europeană, pe care unii din politicienii etniei maghiare ar sacrifica-o cu bună ştiinţă pentru ca ei să se afle, mai departe, în locurile înalte şi călduţe ale administraţiei româneşti, în Parlamentul European şi în demnităţi ale Guvernului şi Parlamentului României, locuri din care să creeze false probleme unei Românii unitare, poate prea blândă când vine vorba de o necesară punere la punct.

Atenţie, deci: nici un cetăţean şi implicit nici etnia din care face parte nu-şi va putea demonstra existenţa şi voinţa decât atunci când votează. Veniţi, deci, la vot în număr cât mai mare! Pentru Cluj şi pentru România!

Comenteaza