De ce va eșua proiectul „Dragnea președinte”
- Scris de Rares Bogdan
- 28 Feb 2018, 14:24
- Editorial
- Ascultă știrea
Din dorința prea mare de a-și vedea fața pe pereții cabinetelor de Istorie, Dragnea a căzut în propria capcană și va culege roadele revoluției precoce, adică fix... nimic.
Aparențele dau ca pierdută cauza celor care nu doresc un grup de infractori la controlul instituțiilor statului, dar este o judecată superficială.
Explicația se află din nou pe tărâmul psihologiei poporului român, despre care consultanții străini nu știu mare lucru. Construind steaua liderului maxim după modelul tătucului, cei care au gândit strategia au ignorat faptul că cealaltă tabără este formată tot din români.
Și oricât de evoluat ar fi publicul activ, antreprenor, vizionar, dacă îl pui în fața plutonului de execuție, în ultima clipă caută cu ochii un aliat. L-a oferit PSDragnea pe tavă, căci s-a grăbit și a cerut revocarea Laurei Codruța Kovesi. Astfel a furnizat inamicului, adică partidelor de dreapta și electoratului lor, categoric mai numeros acum decât la alegerile parlamentare, o țintă, o noimă, un ...tătuc.
Puteau foarte bine să-și țină mobilizat electoratul captiv continuând dezvăluirile despre Soroș, sceneta familiei Cosma, interpretând în zece feluri fiecare cuvânt al procurorului derapat Portocală, scoțând limba la ambasadorul Klemm, la Uniunea Europeană, căutând dușmanii țării oriunde, în afară de locul unde se află: în sălile de judecată.
Dar au făcut greșeala fatală: s-au precipitat. Rezultatul este că dreapta a căpătat o doctrină, apărarea statului de drept, iar cei pe care lehamitea i-a ținut departe de urne, o cauză. Tot ce aveau de făcut era să o acuze pe Kovesi de ilegalități, de inflație, de asasinarea lui Kennedy, de poluare și exploziile solare, fără să ceară revocarea, fără să inventeze un erou. Astfel, rezultatul partidei ar fi fost incert. Acum, însă, proiectul „Dragnea președinte", căci acesta este filmul scris de consultanți, a căzut în cap.
Scenariul era simplu: trebuia întârziat totul - tunse codurile penale, legile justiției, lansate perdelele de fum cu salariile și pensiile, acuzată UE că ne-a distrus industria și agricultura - până când Dragnea devenea președinte. Ajuns la Cotroceni, șeful PSD ar fi intrat automat într-o perioadă de imunitate și ar fi căpătat, pe lângă decizia în Guvern, unde are omul său, alte prerogative importante, precum numirile la SRI și SIE.
Cu Dragnea la Cotroceni, PSD-ALDE ar fi numit în justiție numai slugi. În plus, ar fi căpătat un avânt crucial la alegerile parlamentare, care sunt cheia adaptării legislației după necesități penale fără intruși mediatici gen Iohannis sau Kovesi.
Dacă urmau planul inițial, adică legiferare pe burtă în ritmul UDMR (politica pașilor mărunți), aveau șanse să facă din victimizarea anti-DNA un as de treflă. Alegerile prezidențiale sunt în 2019, când din orice poziție, cu Kovesi în funcție dar cu presiuni de revocare, sau Kovesi revocată dar apărată la baionetă de Iohannis, Dragnea va fi în postura lui Usain Bolt cu o bila legata de picior la startul cursei de 100 de metri garduri. Pe șleau, și-a tras un glonț în picior cu inconștiență.
Editorial publicat iniţial în Evz