Degradarea învăţământului în România actuală (I) (editorial)

Învăţământul din România s-a degradat, într-adevăr, din 2005 (când s-au adoptat cele mai greşite măsuri ale ministerului, privind studiile master şi doctorat)încoace,... iar 2009-2011 este perioada erorilor aproape zilnice ale autorităţilor.

Trăim, de fapt, ziua şi prostia, în învăţământ, iar exemplele abundă. Degradarea provine din incompetenţa actualilor decidenţi. Pentru a da un reper, să amintesc faptul că în 1998, România era, alături de Brazilia, cea mai reformatoare (în sens bun) ţară în învăţământ. În mai 2000, se reuneau la Bucureşti miniştrii educaţiei din Europa ca semn de recunoaştere a valorii reformei 1996-2000 din ţara noastră. În iunie 2000, România închidea cu succes, graţie reformelor făcute ("reforma Marga" cum îi place lui Băsescu să spună!), primul capitol în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, de la Bruxelles. România din 1997-2000 a atras ultimele, cronologic vorbind, evaluări internaţionale pozitive în învăţământ. Ulterior, s-a intrat într-un proces al deformării reformelor şi de hotărâri prosteşti, care au culminat cu Legea educaţiei din 2011. S-a spus, pe drept, de către un moldovean perspicace: "tot ceea ce este valabil în această lege este plagiat din măsuri vechi, tot ce este nou este absurd". În acest punct ne aflăm, aşadar, astăzi.

Diplomele româneşti sunt recunoscute de mulţi ani, graţie acordurilor de la Lisabona (1995) şi numeroaselor acorduri de echivalare a diplomelor semnate, de minister, cu multe ţări, în 1997-2000. În plus, absolvenţii români se califică individual, ca orice alt absolvent din lume. Nu trăim o criză a recunoaşterii diplomelor, dar aceasta nu ne scuteşte să observăm continua degradare a şcolii româneşti de astăzi, ca urmare a incompetenţei autorităţilor şi politizării primitive a învăţământului. În fapt, schimbările adesea prosteşti din România plasează ţara noastră, din nefericire, la nivelul politicii educaţionale, printre ţările cele din urmă din actuala Europă. După 2000 nu mai există vreo evaluare internaţională serioasă, pozitivă, a ceea ce se decide la Bucureşti, în materie de învăţământ.

Nici una dintre devizele amintite nu este nouă. Se pot consulta documentele reformei 1996-2000 pentru a se observa că toate devizele apăreau în acele programe şi erau mai bine realizate. Nou este faptul că, mai ales în 2009-2011, fiecare deviză este folosită propagandistic şi duce la contrariu. De pildă, s-a proclamat "descentralizarea", dar ceea ce a rezultat a fost cel mai centralist sistem din învăţământ după 1989. S-a recurs la "competenţe" ca axă a învăţământului, dar nu numai că, din cauza inculturii, concepţia ministerului se apropie de optica programelor naziste din 1934 (fapt semnalat pe plan internaţional), ci a dus şi duce direct la scăderea competenţelor multor absolvenţi. Întinerirea personalului - care este firească şi inevitabilă - a devenit o ţintă pur politică, ce face ca tot felul de impostori profesionali, sfertocalificaţi şi plagiatori să ajungă să ia decizii în dauna specialiştilor veritabili ai acestei ţări. Proiectul intrării unor universităţi în primele cinci sute din lume a însemnat, până acum, tăieri bugetare, scăderi salariale, blocarea de trei ani a posturilor şi alte măsuri stupide. Se poate spune, fără teama de a greşi, că toate devizele nobile ale învăţământului european duc, în mâna autorităţilor de la Bucureşti, din pricina nepriceperii şi relei-credinţe, la contrariul lor în ţara noastră.

Intenţia se cuplează cu măsura recentă a ministerului de a limita locurile de studii la Admiterea 2012, conform cifrelor înscrise în documentele ARACIS. În fapt, aceste cifre erau pur convenţionale, pro forma, încât nimeni nu le-a luat vreodată în serios. Desigur, capacitatea de şcolarizare este de luat în serios, dar ea trebuie stabilită riguros, nu "după ochi", cum este acum. Luând însă în seamă acest cuplaj, consecinţele intenţiei autorităţilor, la care vă referiţi, vor fi două, ambele negative: se va reduce efectivul de studenţi admişi în universităţi, iar unii studenţi vor fi împinşi spre universităţi care aveau locuri în ultimii ani, dar nu mai atrăgeau candidaţi. Erau, de fapt, universităţi muribunde. Or, România - după toate analizele - trebuie să sporească efectivul celor cu studii superioare în populaţia ţării şi să asigure studii superioare de calitate. Intenţia la care vă referiţi trădează ambele obiective ale ţării.

Din nefericire pentru ţara noastră, opinia mea se confirmă. În loc să extindă condiţiile de studii de calitate, autorităţile din învăţământ reduc şansele de studiu pentru tineri. Am dat adineaori un exemplu. Pot să aduc în discuţie şi altele. De pildă, reducerea, prin artificii birocratice, a programelor de master, desfiinţarea studiilor doctorale la fără frecvenţă sau tot felul de opriri ale tinerilor la concursuri pentru posturi. Numai România actuală recurge, în sistemul european, la împiedicarea tinerilor să studieze. Numai aici legislaţia şi reglementările sunt orientate, precum în Italia mussoliniană, spre interdicţii şi opriri mai curând decât spre încurajarea iniţiativei. Orientarea spre interdicţii a legislaţiei ar trebui să-i alarmeze pe cetăţeni.

Clasificarea universităţilor este, oriunde şi oricând, un instrument de stimulare, ce poate fi util dacă metoda este validă. Pentru România, urgenţa era însă stabilirea profilului universităţilor (învăţământ şi cercetare avansată, învăţământ master şi bachelor, învăţământ bachelor), care ar trebui să preceadă clasificarea. În situaţia dată, s-a trecut direct la clasificare, fără o metodă dezbătută cu specialişti reali şi fără un control precis al datelor pe care catedrele sau facultăţile din diferite universităţi le-au introdus în platforma organizată. Clasificarea, se vede bine, este condusă de persoane fără calificare, care se descurcă după cum se dau telefoane. Nu poate ieşi ceva serios atunci când datele se umflă propagandistic, iar abordarea se politizează. Din păcate, aceste fapte se petrec sub ochii autorităţilor actuale, care nu se pricep la operaţii atât de delicate şi, în plus, nu sunt asistate de veritabili cunoscători ai tehnicii ierarhizărilor din Europa.

Numai sub Ceauşescu s-a mai recurs la absurda blocare a concursurilor pe posturi în universităţi. Efectele sunt, ca de obicei, dezastruoase. Din nou, autorităţile comit greşeli elementare (de exemplu, ignoră faptul că universităţile finanţează multe posturi din venituri proprii, încât nu sunt "bugetare" în înţelesul curent) sau introduc reguli la care nici ceauşismul nu s-a gândit (precum aprobarea de către minister a intrării unui candidat în concurs pentru a deveni asistent, de pildă). Peste toate, autorităţile nu şi-au asigurat resursele de finanţare, iar tentaţia de a controla politic accesul la posturi (după ce această tentaţie a fost descurajată în decembrie 1989) şi-a făcut din nou apariţia. Ca universitate ce se pregătea pentru evaluarea internaţională, contractată cu o cunoscută instituţie specializată din Germania, Universitatea Babeş-Bolyai nu a mai putut angaja profesori şi conferenţiari universitari, încât plătim costuri grele ale blocării posturilor de către autorităţi în ultimii trei ani.

Anvergura şi forţa unei universităţi se măsoară în multe feluri, inclusiv în atractivitatea printre candidaţii din alte ţări. Înainte de 2009, acest indicator îl îndeplineam tot mai bine, în pofida erorilor din reglementările studiilor master şi ale studiilor de doctorat date de minister în 2005-2006. Acum, indicatorul este afectat grav de greşitele măsuri ale ministerului în materie de studii master şi de încă mai greşita desfiinţare a doctoratului fără frecvenţă, prin legea pomenită. Pot să vă spun că, în prezent, avem câteva sute de candidaţi, la master sau doctorat, care se află oarecum la frontieră, în aşteptarea unei schimbări a stupidelor reglementări din învăţământul românesc.

Este o altă măsură nechibzuită a ministerului actual. Efectul ei de primă instanţă va fi plecarea candidaţilor de vârf spre alte ţări, ştiut fiind faptul că este plin astăzi în lume de burse master sau burse de doctorat. Care candidat bun va sta mult pe gânduri? Soluţia ar fi fost sesiunea de examene de admitere la studii master în iulie şi, la nevoie, în toamnă.

(Continuare în ediţia de mâine)