Este vorba despre Ernst-Wolfgang Böckenförde, care a dat anterior un volum impresionant, cu observatii originale privind conditiile democratiei astăzi, „Recht, Staat, Freiheit" (1991). Despre ce este vorba? În 1958, Günter Dürig a publicat vestitul sau comentariu la articolul 1 din legea fundamentală a Germaniei, care consacra „demnitatea umană" ca principiu constitutiv al noului stat german. După tragediile războiului si catastrofa din 1945, renumitul jurist era însetat să aseze demnitatea umană („Menschenwürde") cel mai sus în scara valorilor. El a mers până acolo încât a considerat că drepturile si libertătile fundamentale ale omului stau pe suportul respectării demnitătii umane.
Statul a fost conceput, în acest comentariu, care a dat linia directoare pentru interpretările juridice si rezolutiile tribunalelor, drept garant al demnitătii umane. Aceasta, demnitatea umană, era socotită a fi „principiul constitutional suprem al tuturor drepturilor obiective". Mai mult, Günter Dürig îsi asuma, în interpretarea demnitătii umane, traditia majoră a umanismului european: fiecare om este socotit om în virtutea înzestrării sale spirituale si a capacitătii proprii de a marca prezenta sa în lume. În sfârsit, având în vedere cazuistica afectării demnitătii umane, cunoscutul jurist a căutat să specifice cât se poate de mult, în sens juridic, garantarea constitutională a demnitătii umane.
În mod simptomatic, în 2003, Mathias Herdegen, a dat un nou comentariu la articolul 1 din legea fundamentală a Germaniei. Acest al doilea comentariu operează cel putin trei cezuri: el socoteste demnitatea umană numai ca o normă constitutională, o rupe de rădăcinile ei în spiritualitatea cu care este înzestrat omul si înlătură „nelinistea etică (ethische Unruhe)" pe care predecesorul său a căutat în mod intentionat să o instaleze în interpretarea juridică a demnitătii umane si în practica justitiei.
Ernst-Wolfgang Böckenförde, juristul de referintă universală de astăzi, a sesizat cu acuitate schimbarea de scenă juridică, care s-a petrecut de la Dürig la Herdegen si nu a ezitat să reactioneze. El a luat în seamă întreaga complexitate a problemei, inclusiv sansa unei noi generatii de juristi de a privi într-un fel nou valorile dreptului. Din această generatie face parte si ministrul justitiei, Brigitte Zypries. Împotriva cezurilor care modifică scena juridică, însă, autorul editiei lărgite a extraordinarei cărti „Recht, Staat, Freiheit" (Surkamp, Frankfurt am Main, 2003) a arătat că si în domeniul dreptului avem de a face cu o seamă de „concepte deschise (offene Begriffe)" - concepte care îsi păstrează un nucleu ferm chiar în cursul schimbărilor istoriei. Iar de acest nucleu ferm tine, în cazul demnitătii umane, ascendenta acesteia în traditia majoră a umanismului european, caracterul de principiu al acestei valori si „nelinistea etică" pe care ea o aduce cu sine în sistemul juridic (pp. 409-419).
Dreptul fiind, cel putin în fundamentele sale, universal, ne putem permite întrebarea simplă: nu ar fi cazul ca si în România să interogăm principiile si valorile constitutionale si să facem din ele repere ale rezolutiilor? Nu ar fi oare nevoie ca juristii să intervină? Ne amintim că, în Consttitutia actuală a României, la articolul 1(3), demnitatea omului este situată printre „valorile supreme", alături de „drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic". Evident, în legea fundamentală românească statutul demnitătii omului este insuficient explicitat si accentuat.
Este adevărat că, la articolul 20(1), se face trimitere la „Declaration universelle des droits de l'homme", în care se vorbeste despre „dignite inerente a tous les membres de la famille humaine". Este oare de ajuns? Nu s-ar impune o dezbatere publică? Suntem obligati să ne punem asemenea întrebări (ceea ce, de altfel, voi si face în câteva interventii ulterioare) si să le tratăm cu precizia necesară abordării juridice si, desigur, cu viziuni cultivate si sincronizate. În definitiv, starea de confuzie din societatea noastră de astăzi si sărăcia de performante nu pot fi despărtite de cultura drepturilor, de interpretările si de rezolutiile juridice. Cât drept lămurit si respectat, atâta civilizatie se adună, în fapt, într-o societate
