Prin ceea ce au fãcut aleşii locali în ultima vreme, au demonstrat cã sunt atât de ataşaţi de Universitatea Cluj şi de banii publici “investiţi” acolo, precum sunt de ultima clasatã în divizia a doua a campionatului de volei feminin din Estonia sau de sumele pe care le alocã municipalitãţile din sãtucele de pe dealurile Austriei pentru susţinerea sportului.
Vreme de doi ani, Emil Boc s-a bãtut cu pumnul în piept, afirmând cã va face tot ceea ce îi stã în putinţã pentru ca “U” sã revinã acolo unde îi este locul. Niciodatã nu ne-a spus însã care crede el cã este locul ce i se cuvine lui “U”.
Ne-a lãsat sã credem cã e vorba despre Liga I, dar, odatã ajunsã acolo, echipa a fost lãsatã de izbelişte. Ba mai mult, a fost “ajutatã” cu un antrenor, despre care jucãtorii afirmau cã habar nu are despre fotbal, şi cu un manager care avea nevoie de job şi de expunere mediaticã. E drept, Consiliul Local, unde gândurile şi ideile lui Emil Boc au fost, sunt şi vor fi literã de lege, a pompat bani în “U” ca într-un sac fãrã fund. E singurul ajutor pe care echipa l-a primit. Dar şi acest ajutor s-a dus pe apa sâmbetei cu sprijinul “profesioniştilor” cãrora primarul le-a gãsit un rost în alb-negru.
Abia pe când campania electoralã ce tocmai s-a încheiat era în toi, am realizat care e, de fapt, locul pe care Emil Boc îl avea pregãtit pentru “U”: unul departe de fastul primei ligi şi cât mai aproape de mocirla de pe tãpşanele din Jucu, Bonţida, Iclod, Mociu, Aghireşu, Iara, Valea Ierii sau Râşca. Poate chiar de aceea a şi câştigat maşinãria portocalie a lui Boc alegerile în judeţul Cluj: pentru cã le-a promis tuturor clujenilor cã vor avea parte de cea mai de preţ comoarã a judeţului, “U”. Rând pe rând. în fiecare etapã din divizia judeţeanã.
Chiar şi cu echipa aproape îngropatã, Emil Boc nu dã semne cã ar vrea sã renunţe la ea. Vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, deţinut încã de Consiliul Local, se amânã la nesfârşit. Impact şi Oncos fac joc de glezne la uşa biroului primarului şi nu sunt semne cã se vor opri. Sau cã, la un moment dat, cineva le va spune “Stop!”.
Interesul primarului pentru viitorul luminos al lui “U” e doar o legendã. Totul a devenit extrem de clar atunci când Emil Boc s-a lepãdat de fularul alb-negru şi şi-a agãţat de gât unul alb-vişiniu. A sãrbãtorit - veţi spune - aşa cum e normal, succesul CFR-ului în campionat şi Cupã. Da, e normal sã îl sãrbãtoreascã.
Doar cã a uitat un lucru esenţial: când a fãcut asta, era – şi încã mai e şi astãzi – patron la Universitatea Cluj. Iar un episod precum acesta are, pentru oricine, o singurã definiţie: trãdare. Or, aceastã “realizare” cu siguranţã nu avea cum sã fie trecutã în “Raportul Boc: 2004-2008”. Poate, totuşi, va apãrea în viitorul volum. Chiar aşa, cum se va intitula el, oare? “Raportul Boc: vara-toamna 2008” sau “Raportul Boc: 2008-2012”? 7
