DISTRIBUIE
După aproximativ trei ani de la declanşarea celei mai severe crize economico-financiare din ultimele decenii, economia mondială pare să nu îşi găsească drumul spre un nou ciclu economic.
În ultima perioadă am asistat la amplificarea semnalelor de dezaccelerare a economiei mondiale, în circumstanţele atenuării impactului politicilor macroeconomice expansioniste fără precedent, implementate în contextul crizei.
Industria prelucrătoare, motorul procesului de relansare a economiei mondiale în urma crizei, prezintă semnale de oboseală, mai ales în Statele Unite. Condiţiile forţei de muncă, la nivelul pieţei americane, se menţin extrem de dificile, iar recent am asistat la semnale nefavorabile. De asemenea, semnale de dezaccelerare apar în China, unde autorităţile au implementat o serie de măsuri, în principal pe segmentul imobiliar. Zona Euro, deşi profund afectată de criza finanţelor publice, a reuşit o performanţă notabilă în trimestrul II, impulsionată de exporturi, la rândul lor susţinute de deprecierea euro în raport cu dolarul pe parcursul ultimelor trimestre. Criza a scos în evidenţă vulnerabilităţile economiei mondiale. Mai mult, criza economico-financiară a avut un caracter simetric, însă cu profunde implicaţii asimetrice.
Unele economii au reuşit să depăşească punctul critic încă de anul trecut. Altele se zbat şi acum să treacă peste momentul de cumpănă. Este şi cazul României. Din nefericire, problemele economiei mondiale nu au fost nici pe departe depăşite, chiar dacă aceasta a ieşit din recesiune. Astfel, putem menţiona o serie de incertitudini cu privire la evoluţia economiei mondiale în perioada următoare. Prima se referă la motorul de creştere a economiei mondiale. În ultimele decenii consumatorul american a jucat acest rol. Observăm că în 2009 consumul privat reprezenta aproximativ 71% din produsul intern brut al Statelor Unite. Numai că acest motor are şi limite, respectiv un nivel ridicat al deficitului balanţei comerciale americane.
Pe de altă parte, ţările asiatice prezintă excedente comerciale, determinate de exporturile către ţările din America de Nord şi din Europa. Se pare că nu s-a reuşit deocamdată reechilibrarea economiei mondiale în ceea ce priveşte distribuţia consumului. Astfel, rezolvarea acestei incertitudini constă în rebalansarea cererii private între Statele Unite şi China în principal, primele două economii de pe mapamond (având în vedere că Japonia a pierdut recent locul doi). O altă incertitudine constă în forma noului ciclu al economiei mondiale. Va fi un ciclu dominat de politici care stimulează cererea agregată? Dificil de crezut, mai ales în contextul nivelului ridicat al deficitului bugetar.
Va fi un model dominat de politici care stimulează oferta agregată? Din nefericire, reformele structurale sunt foarte greu de implementat, atât din punct de vedere al timing-ului, cât şi al costurilor politice şi sociale ridicate. Momentam nu putem spune decât că asistăm la un conflict al şcolilor de gândire economică: şcoala Keynesiană, adeptă a stimulării cererii agregate prin intervenţia autorităţilor de politică macroeconomică; şcoala neo-keynesiană, care evidenţiază importanţa reducerii cheltuielilor bugetare şi a deficitului bugetar pentru relansarea economiei.
O altă dilemă se referă la situaţia pieţei forţei de muncă. Rata şomajului înregistrează cote alarmante, îndeosebi în ţările dezvoltate. Oare în ce perioadă de timp va reveni şomajul către nivelul de dinainte de declanşarea crizei? Cu alte cuvinte, putem afirma că relansarea economică nu rezolvă nici pe departe toate problemele. Este nevoie de o relansare pe baze temeinice, durabile. Este nevoie de modificări structurale în economia mondială, menite să atenueze dezechilibrele existente. Cine ar putea determina aceste modificări? În primul rând, o coordonare reală a politicilor macroeconomice pe mapamond! De aici importanţa relaţiilor dintre Statele Unite şi China, primele două economii de pe mapamond! Desigur, moderate de Europa.
Andrei RĂDULESCU analist Target Capital
Industria prelucrătoare, motorul procesului de relansare a economiei mondiale în urma crizei, prezintă semnale de oboseală, mai ales în Statele Unite. Condiţiile forţei de muncă, la nivelul pieţei americane, se menţin extrem de dificile, iar recent am asistat la semnale nefavorabile. De asemenea, semnale de dezaccelerare apar în China, unde autorităţile au implementat o serie de măsuri, în principal pe segmentul imobiliar. Zona Euro, deşi profund afectată de criza finanţelor publice, a reuşit o performanţă notabilă în trimestrul II, impulsionată de exporturi, la rândul lor susţinute de deprecierea euro în raport cu dolarul pe parcursul ultimelor trimestre. Criza a scos în evidenţă vulnerabilităţile economiei mondiale. Mai mult, criza economico-financiară a avut un caracter simetric, însă cu profunde implicaţii asimetrice.
Unele economii au reuşit să depăşească punctul critic încă de anul trecut. Altele se zbat şi acum să treacă peste momentul de cumpănă. Este şi cazul României. Din nefericire, problemele economiei mondiale nu au fost nici pe departe depăşite, chiar dacă aceasta a ieşit din recesiune. Astfel, putem menţiona o serie de incertitudini cu privire la evoluţia economiei mondiale în perioada următoare. Prima se referă la motorul de creştere a economiei mondiale. În ultimele decenii consumatorul american a jucat acest rol. Observăm că în 2009 consumul privat reprezenta aproximativ 71% din produsul intern brut al Statelor Unite. Numai că acest motor are şi limite, respectiv un nivel ridicat al deficitului balanţei comerciale americane.
Pe de altă parte, ţările asiatice prezintă excedente comerciale, determinate de exporturile către ţările din America de Nord şi din Europa. Se pare că nu s-a reuşit deocamdată reechilibrarea economiei mondiale în ceea ce priveşte distribuţia consumului. Astfel, rezolvarea acestei incertitudini constă în rebalansarea cererii private între Statele Unite şi China în principal, primele două economii de pe mapamond (având în vedere că Japonia a pierdut recent locul doi). O altă incertitudine constă în forma noului ciclu al economiei mondiale. Va fi un ciclu dominat de politici care stimulează cererea agregată? Dificil de crezut, mai ales în contextul nivelului ridicat al deficitului bugetar.
Va fi un model dominat de politici care stimulează oferta agregată? Din nefericire, reformele structurale sunt foarte greu de implementat, atât din punct de vedere al timing-ului, cât şi al costurilor politice şi sociale ridicate. Momentam nu putem spune decât că asistăm la un conflict al şcolilor de gândire economică: şcoala Keynesiană, adeptă a stimulării cererii agregate prin intervenţia autorităţilor de politică macroeconomică; şcoala neo-keynesiană, care evidenţiază importanţa reducerii cheltuielilor bugetare şi a deficitului bugetar pentru relansarea economiei.
O altă dilemă se referă la situaţia pieţei forţei de muncă. Rata şomajului înregistrează cote alarmante, îndeosebi în ţările dezvoltate. Oare în ce perioadă de timp va reveni şomajul către nivelul de dinainte de declanşarea crizei? Cu alte cuvinte, putem afirma că relansarea economică nu rezolvă nici pe departe toate problemele. Este nevoie de o relansare pe baze temeinice, durabile. Este nevoie de modificări structurale în economia mondială, menite să atenueze dezechilibrele existente. Cine ar putea determina aceste modificări? În primul rând, o coordonare reală a politicilor macroeconomice pe mapamond! De aici importanţa relaţiilor dintre Statele Unite şi China, primele două economii de pe mapamond! Desigur, moderate de Europa.
Andrei RĂDULESCU analist Target Capital
DISTRIBUIE
Comenteaza
