O eră în care regulile de bază vor fi cele ale economiei de piaţă, lucru cu care mai nimeni nu e obişnuit la “Şepcile roşii”. Un club care s-a remarcat, de ani buni, doar prin amatorism va fi nevoit să devină cu adevărat profesionist. Iar primul semnal că asta se doreşte a fost dat chiar joi seara, când Toni Doboş a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte. Deşi “pătat” serios în ultimul timp, deşi suspendat, el nu a fost aruncat ca o măsea stricată de şefii de la Oncos pe primul geam găsit deschis.
Dimpotrivă, i s-a oferit în continuare şansa de a face ceea ce şi-a propus atunci când a revenit acasă. Faptul că vânătoarea de vrăjitoare a fost, pentru moment, amânată, ceea ce se întâmplă mai rar în România. Probabil tocmai de aceea nu funcţionează multe lucruri în ţară, pentru că fiecare îşi face un prim scop din a le da în cap celor “de dinainte”, în loc să profite de cunoştinţele lor. Iar Oncos tocmai asta a evitat să facă.
Tocmai într-un club în care, aşa cum spuneam înainte, amatorismul a fost literă de lege. Pentru Impact, pierderea bătăliei pentru acţiuni nu trebuie să fie, sub nici o formă, semnalul retragerii totale din club. Poate, şi trebuie să fie, pentru Cluj şi pentru “U”, mai ales, motivaţia de a sprijini în continuare o cauză nobilă: readucerea echipei în prima ligă şi menţinerea ei acolo, cu şanse reale de a se lupta pentru poziţiile fruntaşe.
Cu doi investitori cu ambiţii, “U” poate să facă aproape pe nesimţite pasul din linia a doua în prim-plan. Fără oricare dintre ei, misiunea clubului va fi infinit mai grea. Or, “U” numai asta nu merită, tocmai în momentul în care semnele de revenire sunt mai puternice decât oricând.
Pe lângă Impact şi Oncos, în întreaga ecuaţie mai există un actor extrem de important: administraţia portocalie. Cea căreia îi revine misiunea de a da o mână de ajutor, poate cea mai semnificativă, revenirii clubului în Liga I: rezolvarea problemei stadionului.
Indiferent că arena va fi a Consiliului Judeţean sau a Consiliului Local, situaţia “arde” şi are nevoie de un final – doar fericit – cât mai repede cu putinţă. Pentru că altfel totul - întreaga investiţie a Oncos, dublată de cele ale viitorilor parteneri şi sponsori, pasiunea suporterilor, sacrificiile jucătorilor şi antrenorilor – va fi în van.
Acum, poate mai mult decât vreodată, Universitatea are nevoie de întreg Clujul pentru a supravieţui. Situaţia e aproape la fel de neagră precum cea din 2000, când “studenţii” se plimbau prin satele cu echipe în Divizia C. Dacă atunci a existat “salvatorul” Ioan Ovidiu Sabău, acum e nevoie de mult mai mult.
De o echipă întreagă de salvatori, care să urmărească, în primul rând, interesul lui “U”. Şi care, astfel, să îşi satisfacă şi propriile interese economice. Pentru că un club nu poate funcţiona dacă nu devine afacere. Iar asta trebuie să înţeleagă toţi: inclusiv clujenii, cărora multe din deciziile viitoare li se vor părea “şmecherii”. Fără ele, în fotbalul de azi nici nu mai contezi... Dar şi dacă, folosindu-te de ele, întreci anumite limite, rişti să nu mai exişti deloc.
