DISTRIBUIE
Pentru a impune fără dezbatere - publică şi parlamentară - o lege eronată, care va avea efecte dăunătoare pentru România, Traian Băsescu atacă reforma 1997-1998.
Fiind, evident, incapabil să rezolve probleme ale prezentului (vezi starea deplorabilă a flotei româneşti, starea căilor ferate, starea Bucureştiului, situaţia bugetului, a justiţiei, a sănătăţii a veniturilor oamenilor etc., după intervenţiile sale) Băsescu se agaţă de reforma educaţiei din 1995-2000. O face la fel de prost informat, cu aceeaşi incultură şi lipsă de caracter ca şi în alte intervenţii.
El este neinformat, sau minte, căci reforma 1995-2000 este cea care a permis închiderea capitolului de negocieri „Educaţie şi formare profesională” în relaţie cu Uniunea Europeană, deja în mai 2000. A fost primul capitol încheiat de România în aderarea la Uniunea Europeană.
În al doilea rând, el nu citeşte, căci, dacă ar citi, ar observa că în legea 2010, pe care o exaltă, sunt foarte multe măsuri din 1997-1998 (curriculum la dispoziţia şcolii, descentralizare, transport şcolar etc.), pe care le plagiază şi le integrează păgubos într-o viziune anacronică, ce politizează învăţământul. În al treilea rând, chiar sub mandatele lui Băsescu s-au luat (vezi curricula şcolară, masteratul, doctoratul etc.) cele mai greşite măsuri în învăţământ din istoria post-decembristă. În sfârşit, rezultatele la testele PISA din 2010 nu pot fi puse în seama măsurilor din 1997-1998, decât dacă, eventual, vrem să-l invocăm până la urmă chiar pe Burebista ca autor al greşelilor. Desigur, se poate discuta despre testele internaţionale, dar această discuţie trebuie să fie mai precisă şi mai competentă decât o poate face Traian Băsescu. Peste toate, reforma 1995-2000 s-a făcut cu profesorii, şi nu împotriva lor, iar eşecurile lui Băsescu probează indirect că acea reformă era corectă. Nu insist acum asupra faptului că în legea lui Băsescu se pot indica cel puţin treizeci de locuri care denotă înapoierea culturală şi care vor pune într-o lumină proastă nivelul cultural al românilor. Mă consolez însă cu ceea ce spunea Schiller: „Unde-i prostie, nici Dumnezeu nu reuşeşte”.
Băsescu probează incultura. Aduc, deocamdată, argumentele următoare. În primul rând, reforma 1995-2000, ce a fost asistată de Banca Mondială, OECD, Comisia Europeană şi de alte instituţii internaţionale, a fost aidoma reformelor reuşite din ţările care făceau tranziţia în acea perioadă (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia etc). În iunie 2000, după încheierea cu succes a negocierilor amintite de la Bruxelles, s-a realizat, la Bucureşti, Pactul pe educaţie între partidele parlamentare de la acea dată, în vederea continuării tocmai a programului reformei 1995-2000, iar Primul Ministru Mugur Isărescu a notificat oficial Comisia Europeană asupra acestui angajament. Partidul lui Băsescu era implicat în acest pact. Reforma din acea perioadă a fost analizată şi evaluată internaţional (Comisia Europeană, Banca Mondială, OECD, instituţii din Germania, Franţa etc.), fiind ultima reformă din România care a mai primit evaluări pozitive. Evident că acea reformă trebuia continuată (în definitiv, Spiru Haret a realizat reforma în zece ani, în trei mandate). Numai că, sub Băsescu, s-a ajuns ca plagiatorii să dea sfaturi de acurateţe, iar corupţii lecţii de morală.
Băsescu este fără caracter. El a fost membru în două guverne, din cele trei din care am făcut parte, şi a susţinut la acea dată reforma învăţământului pusă în aplicare începând cu 1997. În mandatul meu, s-a înfiinţat o singură universitate de stat, la insistenţele, de fapt, ale lui Băsescu şi ale partidului său. În plus, în 2004, Băsescu m-a solicitat să asum continuarea acelei reforme în cadrul campaniei sale electorale. Fiind numit atunci profesor la Universitatea din Viena, n-am avut timp suficient.
În rest, se vede şi aici bine adevărul maximei unei tinere contemporane: „În capetele strâmbe şi ideile drepte se îndoaie”. Despre reforma 1995-2000 se poate discuta pe documente interne şi internaţionale, care sunt republicate în volume, în ţară şi în străinătate. Numai că, pentru cel interesat, mai e nevoie de un efort de citire şi de gândire.
El este neinformat, sau minte, căci reforma 1995-2000 este cea care a permis închiderea capitolului de negocieri „Educaţie şi formare profesională” în relaţie cu Uniunea Europeană, deja în mai 2000. A fost primul capitol încheiat de România în aderarea la Uniunea Europeană.
În al doilea rând, el nu citeşte, căci, dacă ar citi, ar observa că în legea 2010, pe care o exaltă, sunt foarte multe măsuri din 1997-1998 (curriculum la dispoziţia şcolii, descentralizare, transport şcolar etc.), pe care le plagiază şi le integrează păgubos într-o viziune anacronică, ce politizează învăţământul. În al treilea rând, chiar sub mandatele lui Băsescu s-au luat (vezi curricula şcolară, masteratul, doctoratul etc.) cele mai greşite măsuri în învăţământ din istoria post-decembristă. În sfârşit, rezultatele la testele PISA din 2010 nu pot fi puse în seama măsurilor din 1997-1998, decât dacă, eventual, vrem să-l invocăm până la urmă chiar pe Burebista ca autor al greşelilor. Desigur, se poate discuta despre testele internaţionale, dar această discuţie trebuie să fie mai precisă şi mai competentă decât o poate face Traian Băsescu. Peste toate, reforma 1995-2000 s-a făcut cu profesorii, şi nu împotriva lor, iar eşecurile lui Băsescu probează indirect că acea reformă era corectă. Nu insist acum asupra faptului că în legea lui Băsescu se pot indica cel puţin treizeci de locuri care denotă înapoierea culturală şi care vor pune într-o lumină proastă nivelul cultural al românilor. Mă consolez însă cu ceea ce spunea Schiller: „Unde-i prostie, nici Dumnezeu nu reuşeşte”.
Băsescu probează incultura. Aduc, deocamdată, argumentele următoare. În primul rând, reforma 1995-2000, ce a fost asistată de Banca Mondială, OECD, Comisia Europeană şi de alte instituţii internaţionale, a fost aidoma reformelor reuşite din ţările care făceau tranziţia în acea perioadă (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia etc). În iunie 2000, după încheierea cu succes a negocierilor amintite de la Bruxelles, s-a realizat, la Bucureşti, Pactul pe educaţie între partidele parlamentare de la acea dată, în vederea continuării tocmai a programului reformei 1995-2000, iar Primul Ministru Mugur Isărescu a notificat oficial Comisia Europeană asupra acestui angajament. Partidul lui Băsescu era implicat în acest pact. Reforma din acea perioadă a fost analizată şi evaluată internaţional (Comisia Europeană, Banca Mondială, OECD, instituţii din Germania, Franţa etc.), fiind ultima reformă din România care a mai primit evaluări pozitive. Evident că acea reformă trebuia continuată (în definitiv, Spiru Haret a realizat reforma în zece ani, în trei mandate). Numai că, sub Băsescu, s-a ajuns ca plagiatorii să dea sfaturi de acurateţe, iar corupţii lecţii de morală.
Băsescu este fără caracter. El a fost membru în două guverne, din cele trei din care am făcut parte, şi a susţinut la acea dată reforma învăţământului pusă în aplicare începând cu 1997. În mandatul meu, s-a înfiinţat o singură universitate de stat, la insistenţele, de fapt, ale lui Băsescu şi ale partidului său. În plus, în 2004, Băsescu m-a solicitat să asum continuarea acelei reforme în cadrul campaniei sale electorale. Fiind numit atunci profesor la Universitatea din Viena, n-am avut timp suficient.
În rest, se vede şi aici bine adevărul maximei unei tinere contemporane: „În capetele strâmbe şi ideile drepte se îndoaie”. Despre reforma 1995-2000 se poate discuta pe documente interne şi internaţionale, care sunt republicate în volume, în ţară şi în străinătate. Numai că, pentru cel interesat, mai e nevoie de un efort de citire şi de gândire.
DISTRIBUIE
Comenteaza
