Handicapată de eliminarea timpurie a lui Abidal, Franţa a articulat anevoios atacuri semnificative. Jucătorii ei au fost înceţi, jocul echipei a fost lent şi previzibil. S-a văzut şi în alte ocazii: cu jucători precum Anelka sau Nasri, Franţa nu câştigă, căci nu se poate câştiga. Stelele de altădată ale echipei franceze – Thierry Henry şi Makelele – au fost stinse de-a binelea. Italia merită lăudată înainte de toate pentru că a ştiut de la început ce vrea, anume marcarea de goluri în aşa măsură încât să se califice în sferturile de finală, şi a făcut toate eforturile necesare pentru a atinge acest scop.
Squadra Azzura a atacat viguros şi s-a apărat metodic, corectând astfel un început de turneu final dezastruos (înfrângerea usturătoare în faţa Olandei).
De acum, Italia reintră în lupta pentru întâietatea continentală.
în lupta echipei României pentru calificare, de această dată în compania Olandei, s-au observat carenţele de bază cu care ne-am obişnuit prea uşor: înaintarea ţine prea puţin mingea şi îngreunează până la insuportabil, prin consecinţe, sarcina defensivei; atacurile se concentrează pe Mutu, încât apărările adverse au o sarcină uşurată de la început; capacitate de efort şi, prin implicaţie, de ofensivă insuficientă.
După multe indicii, echipa noastră rezistă greu lungimii unui turneu final, capacitatea ei de efort rămânând o problemă deschisă. în fapt, performanţe mari, în orice domeniu, nu mai sunt posibile fără capacitate de efort. Norocul joacă în viaţă de multe ori feste, dar această capacitate decide, în fond, rezultatele.
Olanda nu a mai scos pe teren stelele de primă mărime – Sneijder, Nistelrooy, Van der Vaart, Van der Saar – jucând cu Huntelaar, Van Persie, Afellay, Heitinga, jucători care nu sunt deloc sub nivelul celorlalţi. Cu multe, aparent, “rezerve”, Olanda nu s-a întrebuinţat excesiv, pentru a învinge. Şi de această dată, echipa olandeză s-a dovedit a fi mult mai bună, iar scorul de 2-0 exprimă realitatea de pe teren.
România încheie turneul marcând un singur gol în trei meciuri. Fără a exagera acest indicator, el ar trebui luat, totuşi, în considerare. A fost şi este o greşeală să aştepţi să te califici pe baza unor rezultate ce se ating pe alt stadion, de către alte echipe.
Jucătorii României ar proceda înţelept căutând să marcheze ei înşişi punctele de care au nevoie pentru victorii şi calificări. Şi mai profund spus, ei ar proceda înţelept pregătindu-şi capacitatea de efort şi organizându-şi efortul pentru scopuri mai mari.
Devine destul de clar că, pe o parte a tabloului competiţiei, în cele din urmă, dintre Olanda, Italia, Spania se va alege o finalistă a turneului final 2008, în vreme ce, pe cealaltă parte a tabloului, Portugalia, Germania, Croaţia, Turcia vor lupta pentru alt loc în finală. Până acum, Olanda a fost -detaşat - cea mai pregătită echipă şi
s-a conturat drept marea favorită. De acum, echipelor li se cere, pe lângă abilităţi tehnice şi tactice, capacitatea de efort pentru şase meciuri jucate la nivel de solicitare foarte ridicat. Cine rezistă acestor exigenţe se va putea vedea în zilele următoare.
