Falsele modele ale României de astăzi

După 2009, România a intrat nu doar în criza financiară (incapacitatea guvernanţilor de a asigura acoperirea cheltuielilor bugetare din resursele ţării), nu numai în criza economică (scăderea continuă a investiţiilor, prăbuşirea cu peste o treime a PIB-ului şi creşterea masivă a şomajului), ci şi într-o confuzie alarmantă a valorilor (la care se adaugă, desigur, criza capacităţii administrative, criza calificării conducerii şi criza de motivaţie).

Această confuzie a valorilor o exploatează diferiţi neaveniţi în căutare de oportunităţi "grase". Bunăoară, nu demult un om care vrea cu tot dinadinsul să se descurce fructificând ocaziile momentului mă invita să precizez modelele care ar trebui urmate de cei din jur, ca şi cum o societate se pune în mişcare prin simplă imitaţie de aşa-zise "modele". Nu am dat curs invitaţiei deoarece imitarea nu este probabilă, iar ceea ce mi se sugera ca model sunt persoane păstoase, locvace, care nu propun altceva decât mofturoasa autocontemplare, care a făcut de atâtea ori în istorie rău românilor. Astfel spus, modele false. Mai bună este calea observării prototipurilor răspândite în viaţa noastră socială şi a criticii lor.

Care sunt, aşadar, prototipurile de astăzi, deci practicate efectiv în societatea românească? Să observăm că tot timpul într-o societate sunt în acţiune "prototipuri", fie ele şi proaste (cum este cazul acum în debusolata societate din România). De pildă, omul politic este evident acum "omul direct, care luptă cu sistemul". Se crede că sistemul este în întregime corupt, iar cel care se dă mai tare Vlad Ţepeş e văzut, cu naivitate, desigur, ca "model". Nu se observă că acest tip uman nu prezintă nici o soluţie durabilă şi este pur propagandistic. De altfel, ca efect, din campania anticorupţie lansată în 2004 a ieşit cea mai vastă corupţie din istoria modernă a ţării.
Progenitura agramată şi incultă continuă să fie cultivată în România, doar că acum e pusă să se "legitimeze" democratic în diverse instituţii. Aceasta a întrecut, prin ignoranţă şi cinism, chiar respingătoarele descendenţe ale ceauşismului.

Un prototip atrăgător îl reprezintă, apoi, "tinerii de perspectivă": sunt tineri, care nu au altă valoare în afara datei mai recente a naşterii şi a căror nepricepere iese la iveală de îndată ce sunt puşi să facă ceva. Putem observa la orice nivel al administrării din societate "tineri" vocali şi fără conţinut, care se cred valori deoarece au prins o funcţie. Din "interesul public" prototipul acesta nu a reţinut decât posibilitatea confundării cu "interesul unui anumit public", al său.

Prototipul economic este, până la urmă, ciocoiul, adică un mic capitalist, acaparant cât se poate, care se interesează nu atât de producţie, cât de distribuţie, nu atât de producere, cât de creditare. Proiectele pe termen lung îi sunt străine, iar folosirea oricărei ocazii îi ţine loc de cultură.
Prototipul cultural este cel ajuns în funcţie, care poate oferi, eventual, un cocktail sau o masă la restaurante. Sau slujbaşul lui, aşa-zisul "intelectual" obsedat de trecut, căci din incriminarea trecutului altora se mai câştigă ceva, ca şi cum viaţa oamenilor nu ar avea de a face cu un prezent insipid, ci cu un trecut care nu trece. Acest intelectual reproduce, în însuşi pretinsul lui "apolitism", opţiunea tacită pentru politica cea mai dăunătoare şi condamnabilă din România modernă.

Cinghiz Aitmatov concepea salutar simbolistica literară a transcenderii lumii date în experienţă. La polul opus, noul prozator al plaiurilor carpatine ne oferă scriitura ocolirii estetizante a referinţelor locurilor şi a linguşirii indirecte a autorităţilor. El stigmatizează în fel şi chip pe oricine le contestă. Verbal, el se distanţează de manele, dar le reproduce fastidios.

Prototipul mediatic este insul care mănâncă copios la sărbătorile creştine şi se distrează printre trupuri dezbrăcate şi pângărite.

Prototipul intelectual este individul care-şi caută tacticos vorbele, se relaxează vorbind şi năzuie spre noul stăpân.

Prototipul religios este cel care nu lipseşte de la filmările pentru televiziune din biserici şi, după ce face ceea ce-i dictează ritualul, se comportă oricum în societate: adică cinic, pervers. În fapt, este canalia ascunsă după subiectivul: "Este părerea mea".

Fireşte, aici am evocat prototipurile, nu şi oamenii care le urmează, adică prototipurile dominante, pe care organizarea, ea însăşi falsă, a României actuale le cultivă. Este vreo şansă să fie altfel? Desigur, pesimismul pe termen lung nu are acoperire. Ceea ce este sigur este faptul că dacă vrem alte prototipuri, poate modele veritabile, atunci nu vom putea evita la nesfârşit să le observăm pe cele de mai sus, să le numim ca atare şi să le părăsim, lăsându-le în seama istoriei nefaste.