Steaua e echipa campioană: patronul ei Gigi Becali este la puşcărie, acum şi pentru fotbal; managerul echipei (MM Stoica) a fost condamnat şi el, dar, temporar, nu se ştie de ce, a scăpat; antrenorul ei (merituosul Reghe) a fost şi el implicat în Germania într-un scandal al pariurilor, rămas pe veci neelucidat.
Un lot consistent de patroni, finanţatori, manageri şi impresari din vârful fotbalului românesc (cei 8, bine cunoscuţi) au fost condamnaţi de justiţie la ani grei de închisoare pentru fapte de corupţie în sport; momentan sunt liberi, iar dacă vor fi exoneraţi, aceasta va fi fiind probabil „pe proceduri", nu pe fond.
Preşedintele federaţiei Mircea Sandu tocmai ce pare că a scăpat (dar mai încearcă) de o mare „belea" cu justiţia în cazul „U" Craiova, împreună cu geamănul de la Ligă, Mitică Dragomir. Acesta din urmă tocmai a intrat într-un dosar penal al DNA, aţi ghicit, legat de drepturile de televizare ale Ligii I. Amândoi sunt oameni „realizaţi" financiar din fotbal.
În arbitraj, la Comisia Centrală a Arbitrilor, e anul şi şeful: unii renunţă de frică, alţii sunt daţi afară, alţii sunt arestaţi de DNA. Viitoarea conducere va fi compusă, probabil, dintr-un fost şef, Ion Crăciunescu, repus în funcţie de justiţie, şi un alt fost şef, Vasile Avram, arestat de DNA, reabilitat din motive prea complicate pentru mintea microbistului de rând.
Au retrogradat în acest an, din motive diverse, şase echipe, dintre care două [RTF bookmark start: }_GoBack[RTF bookmark end: }_GoBackde mare tradiţie şi rezonanţă: „U" Cluj şi Rapid. A căzut şi steagul Moldovei ţinut la Iaşi. Ele urmează unor echipe şi oraşe fanion: Craiova şi Timişoara. Mai sunt oraşe fotbalistice fără reprezentare: Piteştiul şi Aradul (foste campioane), Constanţa, Tg. Mureş şi altele. La Oradea, Baia Mare şi Satu Mare cine îndrăzneşte să se gândească. În schimb, am avut Urziceni, avem Chiajna şi era să avem Măciuca. Iertaţi comparaţia, dar vieţuitorii (nu suporterii) acestor localităţi încap toţi numai în peluza lui Westfalenstadion din Dortmund. În fond, pentru cine se joacă fotbalul în lumea asta?
Rapidul, „farmecul vieţii", pare amanta abandonată, înşelată cu „oficiala" ce se cheamă averea patronului, pierdută între top 300 şi top 10. „U" Cluj este echipa care acum are totul şi nu are nimic sau invers. Are: probabil, cel mai entuziast public, cel mai mare, cel mai modern şi cel mai frumos (şi cel mai scump) stadion din provincie, are un antrenor şi are chiar o echipă, are tradiţie în creşterea valorilor, are potenţial de creştere. Nu are: bani, nu are (şi n-a avut) nici patron nici finanţator; nu are conducători, nu are în preajmă autorităţi responsabile, nu are antecedentele pentru o investiţie sănătoasă. Nu e singurul caz de acest gen.
Echipa naţională e praf (în ochi). De peste zece ani, niciun rezultat notabil. Numai interesul, nepriceperea sau lipsa de imaginaţie (prostia) te-ar face să pui selecţioner de trei ori, în câţiva ani, acelaşi om. În acelaşi timp, în ultima finală a Cupei României, din 22 de titulari, 18 erau jucători străini. Ce concluzie să tragem: că performanţele aparţin străinilor? Că, în cea mai bine plătită meserie din ţară, banii îi iau străinii? Pe de altă parte, România nu mai are produse fotbalistice de export. Ultimul, Alexandru Maxim, e crescut în Spania, dat pe bani de buzunar. Ultimul nou chemat la naţională, Adrian Stoian, în Italia. Vă vine în minte numele unui posibil Hagi sau Balaci sau măcar Neluţu Sabău, debutanţi la 15 ani în fotbalul mare? În România fotbaliştii se nasc speranţe la 20 de ani şi mor talente la 21, sufocaţi de bani, fete şi manele.
În acest an, în cupele europene vom fi reprezentaţi de Pandurii Tg. Jiu, nu ai lui Tudor Vladimirescu, ci ai „sindicatului" şomerilor mineri din Valea Jiului. Anii trecuţi, a fost Gaz Metan Mediaş, echipa milionarilor „găzari". Cine poate convinge omul de la peluză că nu din factura plătită de el sunt finanţate aceste echipe? A doua este Petrolul Ploieşti, echipă „reîntrupată" din „U" Cluj, susţinută financiar de viitorul fost finanţator al echipei. Cine poate înţelege aşa ceva? A treia este Astra Giurgiu, fostă Ploieşti, despre care, deocamdată, nu am decât trei vorbe: că „au întors-o ca la Ploieşti", că „aud cum latră câinii în Giurgiu" şi că „azi aici, mâine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut". Sunt echipe fără rădăcini, ca şi altele, menite să dispară, mai devreme sau mai târziu. Mai sunt, dar mă opresc aici.
E o lume pentru nimeni, doar pe gustul „Naşului", pe şmecheria lui Nea Mitică şi pe legile lui V. Duru, personaj încremenit în ordine şi regulamente, în propria limită şi în moda anilor 70.
Viorel NISTOR
