Astfel, dl. Geoană este „prostănacul” – vorba unor clasici în viaţă şi în vână – a cărui gură vorbeşte adeseori fără posesor, promiţând nu luna de pe cer, ci circuite turistice într-acolo. Dl. Tăriceanu este arogantul cu certe calităţi de manechin, dobândite în prima tinereţe, cusut pe la încheieturi sub forma unui tip aprig la mânie, după chipul şi asemănarea lor. Dl. Stolojan apare drept expiratul searbăd şi lemnos, cu chip arctic de o inexpresivitate rară, ce poartă după sine o charismă de nedescifrat, provenită dintr-o expertiză economică niciodată probată cu adevărat.
De altfel, întreaga poveste cu candidaturile pentru postul de prim-ministru se situează complet în afara realităţii politice. Sunt exclusiv expresia unui joc de glezne obosit pe care partidele au hotărât să-l practice într-o campanie electorală, care le găseşte sleite de idei şi resurse umane de calitate.
Substanţa programatică şi ideologică a documentelor de campanie nu există din motivul simplu că partidele însele, ca entităţi coagulate pe criteriul valorilor politice împărtăşite de către membrii săi, au încetat să existe de la un moment încă nedefinit. Planurile concrete de restructurare a statului şi a instituţiilor sale anchilozate, centralizate şi excesiv birocratizate nu sunt folosite nici măcar ca monedă politică, atâta vreme cât partidele consideră reducţionist, dar parţial, pe bună dreptate, că masa de votanţi e asimilabilă unui macroorganism digestiv, a cărei unică dorinţă este ca maţul gros să devină cât mai gros.
Una peste alta, oricine citeşte Constituţia va constata că nimeni şi nimic nu-l obligă pe preşedinte să numească drept candidat de prim-ministru pe oricare dintre cei trei doriţi de partide. Decizia este exclusiv apanajul său, chiar dacă se va lua în urma consultărilor cu forţele politice care intră în Parlament. Perioada de turbulenţe financiare pe care o traversăm a prilejuit re-apariţia în prim-planul opiniei publice a unui personaj pe care Traian Băsescu ar trebui să-l analizeze extrem de atent, pentru a putea lua decizia post-electorală optimă: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Nu am nicio îndoială că liderii blocului anti-Băsescu au luat în calcul posibilitatea de a-l arunca în lupta alegerilor prezidenţiale din 2009 împotriva actualului preşedinte. Experienţa anterioară omoloagă a lui Isărescu, cea din 2000, a corespuns unui eşec strategic de proporţii al forţelor dezbinate ale dreptei, fără vreo legătură cu prestaţia în sine a candidatului, iar rezultatul a fost turul II de tristă amintire, între d-nii Iliescu şi Vadim Tudor. De această dată, greşeala nu mai poate fi comisă, pentru că ar însemna o cursă dinainte câştigată de dl. Băsescu, chiar din primul tur. Caracterului zbuciumat şi conflictual al d-lui.
Băsescu i s-ar contrapune mina serioasă şi preocupată a d-lui Isărescu, pe care îl vedem în aceste zile luptând pentru sănătatea leului cu speculatorii străini şi nevrednici. Chiar ieri, i-a tras de mânecă din nou şi pe bancheri: să nu se joace cu focul, să nu-şi siluiască clienţii să se păstreze în limitele bunei cuviinţe cerute unor cămătari cu obrazul subţire; astfel, fiecare biet datornic a văzut în dl. Isărescu colegul mai mare şi bun la învăţătură, care se roagă de profesorul de chimie să nu-l lase repetent.
Fiecare ieşire publică a guvernatorului BNR lasă în urmă impresia unui discurs de expert, transmis într-un cod de comunicare extrem de îngust, înţeles pe de-a-ntregul doar de specialiştii finanţişti. Mit sau realitate, aura de care s-a înconjurat acesta poate fi exploatată cu succes apreciabil într-o campanie electorală prezidenţială, acolo unde charisma şi prestaţia individuală a candidaţilor contează decisiv.
Potenţialul său bazin de simpatie poate să cuprindă atât oameni cu educaţie înaltă, care apreciază prestaţia sa ca guvernator al BNR, cât şi o parte din populaţia cu educaţie joasă, tocmai datorită încifrării mesajului specializat, prin faptul că masele pot fi fascinate de oameni pe care nu îi înţeleg, dar care trec drept performanţi în domeniul lor de expertiză.
Preşedintele Băsescu are ocazia unui contra-atac preventiv: să-l propună pe dl. Isărescu pentru postul de prim-ministru într-un viitor guvern, fie el de tehnocraţi, fie politic sau de uniune naţională, dar sub conducerea unui specialist. Soluţia ar putea fi cu atât mai oportună cu cât e greu de crezut că seismele de pe pieţele internaţionale se vor fi calmat până la sorocul numirii noului guvern. Nici viitorul Parlament nu va avea motive să trântească un viitor cabinet Isărescu, mai ales că niciun partid nu îndrăzneşte să se poziţioneze până acum într-un raport conflictual cu Guvernatorul BNR.
Acestea fiind datele problemei cu o lună până la alegeri, preşedintele Băsescu are şansa de a scoate iepuraşul magic din joben chiar înainte ca zvăpăiata arătare să-l zgârâie pe chelie. Surpinse, celelalte mârţoage politice, vlăguite de campanie, nu vor mai avea nici măcar forţa de a arunca roşii şi ouă stricate, nerămânându-le decât să aplaude apatic reprezentaţia.
