Europe, America and Politics without God (2005), revenea asupra crizei de direcţie din noua Europã. Cu câteva luni în urmã, Walter Laqueur a lansat una dintre cele mai provocatoare cãrţi scrise vreodatã despre Europa: The last days of Europe. Epitaph for on old continent (St. Martin’s Press, New York, 2007, 244 p.).
Teza cãrţii este rãscolitoare: dupã o perioadã de “deluzie (delusion)” – acea stare neclarã de amestec al tendinţelor, în care se sperã cã lucrurile vor merge pânã la urmã ca înainte, chiar dacã sunt dificultãţi – Europa a intrat în “declin”. Acesta nu înseamnã, totuşi, “prãbuşire”.
“Chiar dacã declinul Europei este acum ireversibil, nu este vreun motiv c` acesta ar trebui sã devinã un colaps” (p. 226). “Declin” nu înseamnã aici altceva decât atenuarea treptatã şi dispariţia caracterelor ce au particularizat Europa în lunga sa istorie clasicã şi modernã.
Este de menţionat cã The last days of Europe este datoratã unuia dintre cei mai profilaţi istorici ai contemporaneitãţii. Anterior, Walter Laqueur a dat, între altele, Europe since Hitler (1970), A History of Zionism (1972), The Age of Terrorism (1987), Fascism: Past, Present, Future (1996), The Changing Face of Anti-Semitism (2006), volume prin care nu numai cã a schimbat istoriografia, dar a şi dat formã conştiinţei contemporane.
Cu noul volum el reacţioneazã, totodatã, la euforia europeanã şi la istoriografia euforicã. Marc Leonard, spre ilustrare, impresionat de unificarea şi extinderea Europei, a publicat Why Europe Will Run the 21st Century (2005), în care a spus cã secolul în care s-a intrat va fi al Europei, iar Tony Judt, în ampla monografie Post War (2005), a susţinut cã secolul va fi, încã, al continentului nostru.
Pe de altã parte, Claude Chesnais a atras atenţia (deja cu La transition démographique, 1986) cã autoritãţile, inclusiv cele internaţionale, cedeazã unui optimism superficial atunci când ignorã latura demograficã a evoluţiilor contemporane.
Walter Laqueur reacţioneazã la evoluţiile care crediteazã viitorul Europei semnalând declinul Europei propriu-zise.Care sunt însã faptele pe care stã diagnoza sa? Walter Laqueur invocã, cu indicatori cantitativi de netãgãduit, o schimbare hotãrâtoare: declinul demografic al europenilor în Europa (p. 23), în termeni absoluţi şi relativi (chiar şi în perioade de creştere, europenii indigeni sporesc mai puţin decât alte populaţii de pe glob).
Acest declin – cu vaste consecinţe civilizaţionale – este legat în Europa cu declinul familiei (care este, ca efect al relativismului aflat în progres, socotitã “demodatã”), care este condiţionat, la rândul lui, de schimbarea rolului femeii în societate (p. 24). Pentru prima oarã în istorie, populaţia de peste şaizeci de ani o întrece pe cea de pânã la douãzeci şi cinci.
Declinul demografic este întãrit, în consecinţele sale destabilizatoare pentru Europa, de fenomenul nou al “refuzului integrãrii culturale”. Altãdatã, imigranţii se integrau în comunitãţile în care veneau, împãrtãşindu-le cultura, instituţiile, regulile.
Diaspora evreilor oferã cele mai bune experienţe, în care tocmai imigranţii sunt cei care ajung sã reprezinte concludent cultura ţãrii de adopţie. La polul opus, împotriva tuturor pronosticurilor, noile generaţii de tineri din familii islamice din Occident nu se mai integreazã, ci, din contrã, se revoltã împotriva ţãrii adoptive (p. 41).
Personalitãţi care veneau odinioarã dintre evreii asimilaţi, precum fondatorul Turciei moderne, Kemal Atatürk, sunt acum de la început suspectate de noile generaţii. Este grãitor faptul cã un autor atât de influent, precum Tariq Ramadan (cu To be a European Muslim, 1999, sau Western Muslims and the Future of Islam, 2003), îndeamnã migraţia de origine arabã sã trãiascã în armonie cu populaţia indigenã, dar sã-şi pãstreze specificul (p. 98).
Sub alt aspect privind lucrurile, ţãrile europene sunt preferate de grupurile teroriste ca teren de organizare; Europa procedeazã în continuare “naiv” (p. 102), iar “în lupta lor contra terorismului, guvernele europene primesc puţin sprijin din partea comunitãţilor musulmane”
Peste toate, se poate spune cã formula multiculturalismului, redus la simpla coexistenţã a culturilor diverse, începe sã fie provocatã la schimbare de înseşi problemele securitãţii europene.
Walter Laqueur nu gãseşte factori destul de puternici care sã diminueze problema demografico-culturalã a Europei. Dimpotrivã, el gãseşte indicii suplimentare, de altã naturã, ale “declinului ireversibil al Europei”. Un exemplu este incertitudinea funciarã în privinţa viitorului unificãrii europene (p. 108), ce rezultã nu neaparat din insuficienta dezvoltare economicã, cum se crede de obicei (p. 115), ci din cauze mai adânci şi are ca indicii, între altele, neputinţa elaborãrii politicii externe şi de apãrare comune (p. 118).
în aceastã privinţã, Europa, considerã Walter Laqueur, este strãbãtutã astãzi de o “gândire condusã de dorinţe (wishful thinking)” mai curând decât de gândire lucidã (p. 121). Pe de altã parte, prãbuşirea aflatã în curs a “statului bunãstãrii (welfare state)” se petrece în Europa în condiţii de rezistenţã la reformele indispensabile.
Proiectul unui astfel de stat depinde, de altfel, de o capacitate economicã ce rãmâne anevoie de atins, precum şi de competiţia internaţionalã, în care Europa nu mai este primul jucãtor (p. 134). în aceste împrejurãri, declinul demografic şi neputinţa integrãrii culturale a imigraţiei apar, încã o datã, în întreaga lor gravitate.
Cercetãri precum cea a lui Walter Laqueur au meritul de a atrage atenţia, cu argumente de neocolit, asupra problemelor prea puţin puse \n dezbatere. Problema demograficã şi problema integrãrii culturale sunt dintre acestea.
Chiar dacã nu putem deriva din existenţa unei probleme insolubilitatea ei (în fapt, sunt, totuşi, cazuri numeroase de integrare culturalã izbutitã, ce trebuie considerate!), iar epitaful pare prematur (Europa a gãsit şi altãdatã resursele refacerii!), înseşi aceste probleme fac euforia nerealistã.
între euforia dominantã şi epitaful de la orizont, trebuie, aşadar, gãsitã o abordare, desigur, lucidã, înainte de toate. Dar o abordare lucidã nu mai este posibilã de acum fãrã viziuni.
