Au abandonat lupta cu “Manivelă”, “Măzăriche”, “Ilici”, “Portofel”, “Nicuşor”, “Liviuţ” cu ochelari de intelectual şi marele far călăuzitor de sector V, “care este”! Demisia din toate funcţiile a vicelui Rus, a vicelui Dîncu şi a vicelui Puşcaş, primii doi la nivel naţional şi ultimul la municipiu someşean, înseamnă disoluţia Grupării reformatoare din cadrul PSD. Cei trei erau consideraţi fermenţii şi mentorii schimbării la faţă a PSD, iar ieşirea lor din scenă va putea fi interpretată cu siguranţă ca stoparea reformării celui mai mare partid din România.
Cel mai mare în special datorită grupului de susţinători captivi şi masei electorale permanente. Aşa cum sunt convins că plecarea grupării Popa – Turdean - Păun din PNL Cluj a însemnat pierderea unor virtuale procente importante pentru liberalii clujeni şi chiar pentru candidatul Nicoară, sunt acum convins că la nivel naţional PSD va pierde în toamnă procente la fel de importante.
Prezenţa în cadrul PSD a Grupului de la Cluj nu trebuia socotită strict în procente electorale atrase direct, deşi nici acestea nu au fost de neglijat, dacă socotim mai ales numărul de voturi care la Cluj, care, la o populaţie de 750.000, înseamnă aproape la fel de mult cât la Sălaj, Bistriţa sau Vrancea, unde procentul efectiv scos de PSD a fost dublu decât la Cluj. Pierderea la care fac însă referire este o pierdere de imagine, cei trei însemnând altceva şi atragând şi un bazin electoral care în ultimii 15 ani a fost cu precădere ostil partidului lui Iliescu.
Acolo va fi marea problemă pentru PSD, care riscă în acest moment - nu vreau să par hazardat în afirmaţii - să piardă exact acele 2-3 procente care l-ar plasa ca prim partid în toamna acestui an! Practic, ceea ce li se poate reproşa celor trei exponenţi ai Grupului de la Cluj - Rus, Dîncu şi Puşcaş - este tocmai abandonul la care s-au pretat. în acest moment, cei trei au refuzat lupta, preferând o reacţie de copii supăraţi la groapa de nisip din parcul mare.
S-au retras toţi trei pe un balansoar în care, pe de-o parte, se găsesc ei, iar pe de alta – toţi cei care au crezut în ei şi care nu au fost puţini. Personal, mă simt trădat de cei trei, atât ca şi clujean, cât şi ca jurnalist, pentru că am avut naivitatea să cred, alături de mulţi alţii, că cei trei sunt mai puternici, mai abili şi mai lideri decât sunt cu adevărat.
Practic, Ioan Rus a dovedit prin gestul de ieri că nu poate să îşi depăşească propriile spaime datorate probabil şi problemelor de sănătate pentru a ieşi la luptă cu cei pe care mulţi credeam că îi poate înfrânge. Rus a ales “lupta în munţi”, una care se reduce, însă, la terenul său de tenis şi nimic mai mult.
în ceea ce îl priveşte pe profesorul meu drag din facultate, acesta a sfârşit scurta sa carieră de politician activ înfrânt şi zdrobit de propriile strategii. Strategul a sfârşit înţepenit în mocirla unei mlaştini pe care nu s-a dovedit capabil să o asaneze în urma descoperirii ei ca urmare a unei cercetări sociologice de amploare.
Profesorul s-a dovedit, la fel ca Ilie Şerbănsecu, Ulm Spineanu, Mugur Isărescu şi atâţia alţii, un excelent teoretician, ucis însă, tocmai la baza teoriilor sale, de un electorat cu reacţii mult prea imprevizibile poate doar pentru el. Cazul celui de-al treilea lider, profesorul Puşcaş, este unul special.
El a fost tras prin aspiraţie lângă cei doi, domnia sa nefiind cu adevărat niciodată în ultimii trei ani un adevărat lider al grupului. Şi-a urmărit doar propria agendă publică, ce s-a dovedit că, de multe ori, era paralelă cu a celorlalţi doi lideri. Disoluţia Grupului de la Cluj urmează unui lung şir de dispariţii a clujenilor de pe firmamentul primei scene politice a României. Gruparea reformatoare din UDMR, condusă de fostul ministru Nagy Zsolt, a fost redusă la tăcere.
Grupul liberal clujean din jurul lui Nicoară a fost persiflat şi a sfârşit prin izolare în propriul partid, cu largul concurs al grupării Iaşi şi Bihor – Sălaj – Alba. Chiar şi influenţa lui Funar, altădată atotputernic în PUNR – PRM, s-a sfârşit înainte de a începe cu adevărat.
în politica naţională, clujenii mai au dreptul să vorbească în acest moment doar prin PD-L şi liderul său naţional, Emil Boc, care, cel puţin pentru moment, pare greu - dar nu imposibil - de “ucis” de “lupii turbaţi” gen Berceanu, Preda, Blaga. La revedere măreţie şi superioritate clujeană în politica românească. Am intrat şi noi în masa amorfă prin acest ultim abandon prematur.
