Broasca aruncată de vie în cazanul cu apă clocotită se va zbate spasmodic într-atât de violent, încât va reuşi să sară din cazan, va scăpa cu viaţă, ba mai mult, îl va opări pe cel care îi pusese gând rău şi va stinge focul sub cazan. Broasca îmbăiată în cazanul cu apă rece, încălzit treptat, va sfârşi fiartă, fără nici cea mai mică împotrivire. Până la urmă, totul ţine de tactică.
Când promitea ţepe în Piaţa Victoriei, în numele unei alianţe politice conjucturale anti-PSD, Traian Băsescu luase în vizor populaţia de broaşte râioase cu cămaşă scrobită ce mişuna prin casta politică. Presa îi demascase cu mijloacele sale specifice, scuzate de scop. Votanţii i-au dat preşedintelui un cec în alb, crezându-l când îşi mărturisea parcurgerea unui simbolic drum al Damascului, al pocăinţei şi convertirii.
De îndată ce a ajuns în posesia funcţiei şi a cazanului cu apă, a încercat diverse subterfugii aclamate de publicul spectator, prin care broaştele să ajungă pe buza cazanului în clocot. Ce stângăcie tactică, ce inabilitate! Când şi-a scăpat vreuna câte un picioruş în apă, jalbele de clocot împrăştiate au dăunat mai mult spectatorilor decât broaştei vizate.
Cea mai recentă exemplificare a ritualului eşuat de opărire a broaştelor s-a petrecut în cazul Adrian Năstase. Mai mult decât ratarea broaştei, implicaţiile ulterioare ale eşecului sunt abracadabrante. Ieşit teafăr din încercuire, fostul premier atacă haotic spre duşmanul său real sau imaginar cu chipul preşedintelui Băsescu. Ieşirile publice ale d-lui Năstase de după votul din Cameră sunt dovada vie a faptului că tupeul mahalagesc şi construirea unei realităţi paralele dominată de falsul spectru victimar sub care evoluează sunt tacticile sale predilecte de luptă politică.
Deocamdată neîndemânatic şi neconvingător, doreşte să repete una din reţetele verificate de persuasiune electorală. Dar tot demersul său a scos la iveală un AN mic şi trist, cu gura mare şi ambiţii pe măsură, dar complet incapabil să-şi conştientizeze limitele.
în alt cotlon al partidului, Mircea Geoană plusează din nou atingând noi şi noi culmi ale demagogiei politice contemporane.
Eliminarea oricăror imunităţi pentru oamenii politici propusă de acesta este o idee atât inacceptabilă, cât şi inaplicabilă, în orice stat de drept. Mai mult, pentru ca să îşi atingă scopul străveziu de a-l pune în dificultate pe preşedinte, va trebui introdusă în Constituţie, iar apoi votată de 50%+1 dintre românii prezenţi pe listele electorale, potrivit procedurii de revizuire. Or, după cum au stat lucrurile la ultimele chemări la urne, este absurd să credem că referendumul de validare ar avea sorţi de izbândă.
Chiar dacă s-ar întâmpla asta, modificarea Constituţiei pe genunchi, fără o dezbatere amplă în care să fie analizată critic întreaga arhitectură a sistemului constituţional, va consemna ratarea unei şanse rarisime de a redimensiona realist instituţiile fundamentale ale statului şi a reconfigura corect şi onest relaţiile pervertite dintre ele.
Cu cât se apropie alegerile, reacţiile broaştelor vor fi tot mai violente, pe măsură ce tabăra adversă va înteţi inabil focul şi va încerca din răsputeri să le ţină în cazan. Eşecul procedurii este previzibil, nimeni nu mai are chef să schimbe din mers tactica aleasă greşit, iar riscurile de opărire la care sunt supuşi spectatorii cresc în ritmul încrâncenării din jurul focului.
Publicul fie va părăsi sala, fie va rămâne pârlit şi în nemişcare încă o dată, spre entuziasmul neînfrânat al broaştelor nemuritoare ajunse stăpâne peste tărâmul lor definitiv capturat.
