inelul de porumbel voiajor Mi-e încarnat inexplicabil în exagerate edeme Și limba în afazii exemplare În fiecare noapte încă un embrion de noapte În fiecare zi încă un hormon de zi Încă un mugur de scrisoare și încă un pui de porumbel poștaș În plus pe firele de telegraf de pe strada ta În fiecare zi un nou porumbel mesager Care îți lasă plicul Îți rămâne pasionat- impertinent pe acoperiș Sau zboară talentat în surdo-mute simfonii pe firele de telex-telefon-radio... Un milion de neștiute mail-uri o colonie de porumbei rămași fără plic ca albinele fără ac.
Aduc în fața oglinzii zâmbetul plecării Și oamenii pe strada ta se miră că trec fericit sau nebun pe lângă ei Te aduc cu mine prin zâmbetul oprit de o nouă despărțire care-mi promite iminența revederii (iar într-o săptămână o să lipsesc mai multe săptămâni ca să mă îmbrățișezi din nou) Te pot oricând chema din cioburi de oglindă întocmai naratorilor sud-americani amatori de miracole implicite Și de problematice acuități temporale Ies de la tine cu zâmbet neînțeles - mută simfonie a fărăcuvintelor [...]
Îți memorez inconștient scrisorile Și mă prind grozave telepatii Prin aprozare moderne- E vară și coadă mare la căpșuni cu șapte glucide la sută restul apă Îți văd prima oară scrisul Am impresia ciudată că te dezbraci în fața mea Și tahicardii egoiste îmi încalecă nonșalant pieptul De armăsar care între ipohondrii frivole și maladii clasice A refuzat multă vreme jăratecul Pică din cerul pur consoane virile Fecundând toate semnele universului întâlnite în cale Cade invadator cu oceanul întreg de lumină Ozeneul iubirii [...]
Drogurile iubirii se vând neîncetat pe sub taraba suspiciunii Totul este atât de aproape de buzele tale aur care îmi rostesc uimite Aceeași dragoste pe care eu ți-o scriu în nesfârșite romane din care de fapt am evadat amândoi Pierzând parolele marilor lumi și potrivind cheile de acum Cu declicul lor indiscutabil Pe grilaje pe porți și chiar pe zidurile prin care trecem Spre sertare burdușite de scrisori de dragoste Spre noptiere cu romane de dragoste Cu semne de carte puse acolo pe unde am ieșit cândva Unde ne vom întoarce din când în când Pentru a ne lăsa brațele și buzele Trezite de dălțile lui Brâncuși [...]
Mă trezește în vis șoapta ta aproape Îmi cunosc numele pe buzele tale de aur Încântat dar cu îngrijorarea că n-ar fi trebuit să mă chemi în somn Eu de acum și de aici nu sunt Întotdeauna Eu de atunci și de acolo Doar tu din toate locurile poți fi doar iubita mea Dintotdeauna Doar ochii tăi de acum sunt prima mea amintire Doar eu știu să-ți găsesc acum prima lumină Palmele tale cuminți mă cheamă Spre eternitatea în care jocul nostru se cheamă iubire Și așa cum mi se pare acum că-ți scriu poem de iubire Așa mi se va părea că mă voi urca imediat într-un taxi Voi veni spre tine gândindu-mă la tine Așa mi se va părea că voi ajunge și îmi vei deschide îmi vei zâmbi și tu îmi vei simți buzele și toată iubirea pe care după aceea vei încerca (în zadar) să o uiți P.S.: Aș mai scrie, dar este unsprezece fix și simt cum tu te uiți la ceasul tău de aur. Dacă nu se va întâmpla niciun accident de circulație, în cinci minute voi fi la tine! C. "
Așa cum am mai facut-o și altădată când aveam mare nevoie de energia și de emoția aceea indescriptibilă generate de literatura bună, am ales astăzi, în locul unei analize a cotidianului gri, să împărtășesc cu dumneavostră, dragi cititori, încă un poem în proză, din romanul „Seducţia continuă" al lui Eugen Curta - un mare talent și minunat prieten, care să potențeze și să rafineze parfumul de martie, un mărțișor care să ne ridice deasupra orașului ca un balon plutitor în lumina aurie a soarelui. O primăvară încântătoare!
