Megajaful din banii artiştilor

Unele dintre acestea s-au transformat în adevărate maşinării infernale de pradă. Miza este uriaşă. Ea se ridică, pe an, la circa 100 de milioane de Euro. Unde ajung banii plătitorilor, de vreme ce la creatorii şi păstrătorii de artă nu ajung? Ce e de făcut?Aşa cum am afirmat şi în declaraţia politică pe care am făcut-o azi în Senatul României, artiştii cu adevărat reprezentativi pentru această ţară, veritabile monumente în viaţă ale culturii noastre, încasează anual sume de batjocură. Iată, Ion Lucian a încasat într-un an întreg, din dreptul de autor, 169 de lei, iar Maia Morgenstern 834 de lei. În schimb, sume uriaşe sunt încasate de artişti cvasinecunoscuţi. Sau, în orice caz, personalităţi care au făcut şi fac mult mai puţin pentru cultura română. Cum ar fi de pildă, ca să dau numai două exemple, Călin Goia sau Stelian Oliver, care au primit aproape 560.000 şi respectiv aproape 550.000 de lei. Tot pentru drepturi de autor.

Suma de circa 100 de milioane de Euro este strânsă de cele câteva ONG-uri care acţionează pe piaţă de la televiziuni, posturi de radio, societăţi de cablu, de taximetrie, de la hoteluri şi pensiuni, de la baruri şi restaurante etc. Toţi aceştia plătesc procentual, în funcţie de cifra de afaceri. Numai că foarte mulţi dintre plătitori abia îşi duc zilele. Nu au profit sau sunt chiar în pierdere. Şi, totuşi, împreună asigură anual un buget colosal de circa 100 de milioane de Euro.
Numai o mică parte din aceşti bani sunt distribuiţi, în realitate, artiştilor. O altă parte, mai mare, din "tortul" drepturilor de autor dispare într-un fel de Triunghi al Bermudelor. De urma acestor bani, dacă nu reuşeşte să dea O.R.D.A., ar trebui să dea, dacă s-ar ocupa, Parchetul General. Dar nicio anchetă nu este în curs.

Iar partea mai mică care se distribuie, se distribuie extrem de inechitabil. Am toate motivele să presupun că procedurile de acest fel sunt deliberate. Şi au tocmai rolul de a camufla o fraudă de mari proporţii. În esenţă, fiecare colector, cel mai important fiind CREDIDAM, încearcă să distribuie sume cât mai mari artiştilor care l-au ales. Şi atunci, printr-un sistem sofisticat de calcul, ceilalţi, afiliaţi altor ONG-uri, sunt defavorizaţi. Dar şi aici, dacă luăm doar cazul CREDIDAM, există scamatorii cel puţin suspecte. Cea mai importantă este că artiştii sunt plătiţi fără a se lua în calcul dacă au apărut la una dintre primele trei televiziuni mari, vizionaţi fiind de milioane de oameni, sau producţia lor artistică a fost mediatizată de televiziuni cu rating foarte mic. Acest procedeu permite, cel puţin teoretic, ca un artist obscur sa încaseze sume uriaşe pur şi simplu plătind o mică parte din acestea unei televiziuni sau unui post de radio fără rating, pentru a-l prelua frecvent. După care o altă parte din bani se întoarce, pe sub masă, la CREDIDAM.
Spaţiul nu îmi permite ca într-o singură analiză să dezvolt întreaga temă a fraudării artiştilor români. Aşa că voi reveni.