Momentul de faţă: magistraţii radicali de la DNA au ajuns să nu mai ştie de frica nimănui, iar asta dă frisoane borfaşilor cu guleraşe albe şi cap-tractor de lux sub şezut. D-nii. Ponta şi Băsescu se înţeleseseră pe oameni (na-ţi-l ţie, dă-mi-l mie), ca nimic să nu tulbure domnia păcii între palate, nici chiar domnia legii. Adică să nu-mi spună cineva că PSD şi PDL nu colcăie de mahări venali câtă frunză şi iarbă, ca orice şlehte mafiote ajunse vreodată la putere prin părţile Orientului European. Ambii pactizanţi au toate motivele să pună batista pe ţambal, sub poleiala înţelegerii înţelepte a menirii procurorilor în sistemul de justiţie şi a României în UE. Vax albina! Când susţii că faci un compromis pentru ca pe viitor să respecţi legea şi statul de drept pe vecie semeni cu un tabagic care, după o viaţă de fumat 3 pachete pe zi hotărăşte să înceapă o viaţă nouă, fără tutun, dar numai după încă un număr neprecizat de duzini de mahorci sudate la foc continuu. Dl. Ponta a mers marţi cu propunerile pregătite la procurorii din CSM (nu ignoraţi data de pe document: 2 aprilie), dar s-a lovit de îndărătnicia lor în a respecta procedura devreme ce fusese agreată între părţi. S-a întors cu coada-ntre picioare, a făcut o mutriţă acră şi a doua zi dimineaţa le-a copt-o şi le-a trimis lista îndărăt, fără să uite să-i trimită o misivă otrăvită căpeteniei Morar, care pasămite a instaurat „un monopol absolut şi discreţionar" în CSM-ul procurorilor. Dl. Morar nu a înţeles că ploile erau aranjate între palate şi s-a trezit să respecte procedurile. Dar unde se crede dl. Morar? Într-un loc în care domneşte legea? Instituţiile? Procedurile? Să-i pară bine că a fost pus la păstrare la loc călduţ, în Curtea Constituţională, şi să nu-şi mai supere binefăcătorii!
Pentru că aici în aceşti termeni se discută, cine cui îi e dator, cine pe cine sapă, ajută, face, taie, supără, susţine, are, altfel spus o piramidă de interese, simpatii şi decizii discreţionare, într-un sistem de legi paralel, bazat pe încredere vigilentă, datorii scadente şi promisiuni ce merită ţinute pentru propria supravieţuire politică, dacă nu şi biologică. Că tot zicea dl. Orban, Ponta egal Băsescu, iar din acest punct de vedere avea dreptate. Culmea, liberalii d-lui. Antonescu şi parazitul util Felix Voiculescu ar apărea aici într-o postură luminoasă, care ţin la proceduri când cei doi bandiţi bat cuba pe sub masă. Aşa este: în mintea lor înghesuită în colţ de cap, îşi calculează şansele, iar pervertirea procedurii agreate este cea mai scurtă cale spre îndeplinirea scopului propriei albiri, că în rest le-ar fi la fel de indiferentă respectarea ei precum odioşilor conspiratori.
La o scurtă trecere în revistă, vom constata că despre fiecare dintre procurorii propuşi se vorbeşte că este omul cuiva. Nu-i trece nimănui prin cap că s-ar reprezenta pe sine însuşi, personal şi instituţional. Numiţi-mă naiv, mi-o asum, dar nu am vreo îndoială că a fost un personaj care a făcut-o: Daniel Morar, împreună cu ceilalţi 5 procurori ai secţiei din CSM. Marţi, în întâlnirea la care ar fi trebuit să primească servita cu lista viitorilor lor şefi, procurorii au făcut pe niznaiul şi s-au ţinut cu dinţii de procedură. În timp, cei care acum încearcă să-i abuzeze i-au ajutat cu inima îndoită să-şi creeze structuri care să le asigure independenţa, iar azi aceiaşi par miraţi că nu primesc recunoştinţă personală pentru asta, prin înghiţirea unei liste pe nemestecate. Un cerc, jumătate vicios, jumătate virtuos, care ne descrie perfect: instituţiile în România sunt perfecte, până când apucă să se umple cu oameni generalmente hrăpăreţi, dornici să le devoreze şi să le transforme în propriile feude.
Statul de drept începe de la instituţii, de la respectul pentru ele şi pentru regulile care le guvernează. Mica rebeliune a procurorilor este semnalul unui sistem înviat prin reguli sfinte, pe care le respectă întâi de toate cei aleşi sau numiţi dintre ei să-i conducă sau să-i reprezinte. În aceste zile, am avut toate indiciile de care mai aveam nevoie pentru a înţelege că dl. Morar ar fi trebuit să fie din nou cea mai bună alegere la şefia DNA: în mod deloc misterios, nu îl mai doreşte nimeni dintre politicieni, în schimb este lăudat pe toate vocile de la Bruxelles, se opune înţelegerilor oculte atât cât îi permite legea, insistă ca un bezmetic să respecte procedurile şi angajamentele, i se pare logică varianta de bun simţ a unui nou procuror-şef din interiorul instituţiei, nu de aiurea, iar circarii de la Antena 3 fac spume la gură instantaneu când îi aud numele, de parcă i-ar supune cineva la o exorcizare. Mi se pare argumente destule.
Datorită lui, în suprema mea naivitate, mă declar suporter fanatic al procurorilor DNA. Majoritatea lor, nişte rotiţe anonime şi mândre de anonimitatea lor, care populează o instituţie ce încă mai ţine statul ăsta hiper-personalizat să nu se prăbuşească de tot sub greutatea unor „personalităţi" prea grele ca să se mai împiedice de instituţii. 7
