Muşchi şi circ. Oare asta vor clujenii?

Simt o lehamite tot mai profundă faţă de politică şi politicieni şi încep chiar să-i înţeleg pe acei clujeni care pe 1 iunie au preferat să stea cu familiile sau prietenii decât să voteze pentru nişte oameni care, orice culoare politică ar avea, nu fac decât să-şi satisfacă propriile orgolii meschine.

Am fost un susţinător înfocat al participării la viaţa cetăţii în mod activ măcar o dată la 4 ani, trăind cu convingerea că viitorii aleşi, prin exercitarea votului democratic al cetăţenilor, vor înţelege că binele comun va fi mai presus de orgoliile personale sau de grup.

Chiar îmi este extrem greu să înţeleg atitudinea din Consiliul Judeţean de la şedinţa de constituire de luni. Prima sedinţă, în care trebuia să asistăm cel puţin de faţadă la îngroparea securilor războiului şi la o încercare din partea noului preşedinte al CJ de a-şi dovedi maturitatea de a nu porni la drum cu circăreală, scandaluri inutile şi atitudini răzbunătoare şi revanşarde, a fost o mare dezamăgire. Cel puţin pentru mine. Nu înţeleg cui a folosit desfăşurarea de forţe de luni din plenul CJ!?

De ce trebuia făcută? Ştim cu toţii că Dan Canta nu este nici pe departe omul care să fie vreun îngeraş dispus să refuze scandalul şi circul, dar nu înţeleg cui aducea deservicii în cazul în care omul era lăsat să vorbească?! De ce trebuia să i se bage pumnul în gură? De ce trebuia redus la tăcere? De ce nu i se respectă dreptul constituţional de liberă exprimare, vorba sa!

îmi place cum de la preşedintele Băsescu, toţi politicienii României, cu mic cu mare, fac apel exclusiv, atunci când le convine, la Sfânta Constituţie! Dar poate unii nu înţeleg că, dacă se continuă cu astfel de atitudini stupide şi suficiente, vom asista în curând la transformarea Steluţei Cătăniciu şi a lui Dănuţ Canta în victime ale sistemului şi transformarea rapidă a celor doi în noii eroi de la Termopile ai luptei împotriva tăvălugului portocaliu. Chiar nimeni din PD-L nu înţelege că această atitudine arogantă va naşte în timp reacţii devastatoare la nivelul electoratului.

Exemplul Convenţiei Democrate şi al PNŢ-CD, ce se baza pe acelaşi concept primar - cine nu e cu noi e împotriva noastră - nu reprezintă un exemplu suficient de puternic pentru a fi luat în seamă?! Am crezut ca PDSR-izarea, CDR-izarea şi PSD-izarea au fost suficient puse la zid pentru a fi ocolite ca practici de aşa-zisa nouă clasă politică. Din păcate, practicile şi greşelile sunt aceleaşi, se pare. Jenantă şi poziţia celorlalţi consilieri

social-democraţi care au tăcut ca porcii în păpuşoi, deşi un coleg de-al lor era blocat în exprimarea unei poziţii.

Absolut de prost gust, meschină şi periculoasă prin absenteism şi poziţia fostului preşedinte al CJ, Marius Nicoară, şi a grupului său liberal de consilieri care nu au înţeles că unul de-al lor poate fi data viitoare în aceeaşi situaţie. Frică, prostie sau indiferenţă? Repet, nu aplaud în nici un caz ieşirile de multe ori peste limita normalităţii şi chiar a bunului simţ din partea consilierului social-democrat Dan Canta, dar nici nu pot să nu observ atitudinile tot mai numeroase de adevărat partid totalitar ale PD-L la Cluj. Nu e bine pentru Cluj, nu e bine nici pentru PD-L şi în nici un caz pentru Emil Boc, de la care aşteptam poate mulţi altceva.

 M-a uimit şi atitudinea profesorului Hărdău, pentru care am un respect deosebit, şi chiar a lui Alin Tişe, care refuză, parcă, să înţeleagă că în acest moment chiar nu ar avea nevoie de astfel de exercitări ale puterii. De astfel de desfăşurări de forţe. A câştigat puterea absolut democratic, o deţine cel puţin 4 ani şi nimeni nu are nici un motiv acum nici să-l conteste şi nici să-i pună la îndoială şansa de a-şi demonstra calităţile.

 Cele peste 100.000 de voturi pe care le-a adunat pe numele său în alegeri ar trebui să-i fie suficiente pentru a-l fi încărcat exact cu acea legitimitate pe care o poate da doar votul direct. Condiţia este că trebuie să acţioneze în fiecare clipă în aşa fel încât să dovedească că tinereţea sa nu reprezintă un handicap în exercitarea unei funcţii în care diplomaţia poate să-i aducă doar aprecieri şi chiar aplauze electorale şi peste 4 ani.

 Dacă va continua războaiele dinaintea şi din timpul campaniei, victoriile sale imediate vor fi iluzorii şi nu-i vor aduce felicitări decât din partea acelui cor de lăudători care se înfiripează cu rapiditate în jurul oricărei persoane publice din România şi de oriunde altundeva. Chiar dacă are antipatii şi chiar duşmănii la nivel personal, acestea nu ar trebui să se vadă în exercitarea funcţiei pe care o deţine.

Poate nu ar fi rău să privească mai atent spre Naşul său de la Primărie, care zâmbeşte şi întinde mâna chiar şi celor mai mari adversari şi duşmani ai săi.