Unii l-au crezut şi nu şi-au dat seama că era doar o bătaie de joc la adresa acestui popor. Nu avem nici un kilometru de autostradă “normală”. Dar nici drumuri, nici linii CFR, nici alte căi de comunicaţii care să ne situeze, în vreun fel, în rândurile celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene.
Cât despre rezolvarea problemei corupţiei, e deajuns să vedem ce iese în urma scormonitorului nou primar al Bucureştilor, dl. Oprescu: dl. preşedinte a reuşit doar să-şi rezolve una din propriile probleme pe care le are cu fenomenul acesta: închiderea ruşinoasă a cazului “Flota” şi păstrarea cu nesimţire a casei din Mihăileanu. Dar nu d.l Băsescu este, de data aceasta, subiectul acestui text
Este vorba despre cantitatea de nesimţire a guvernanţilor din toate regimurile politice, care au perpetuat, de-a lungul propriilor lor guvernări, existenţa uneia dintre cele mai mari flegme nesimţite pe obrazul acestui popor. Cea pe care, încă din timpul “odiosului”, o numim TAROM. Este cunoscut că această companie ,care prin tot ceea ce face nu este decât o jignire
la adresa publicului, are, dintotdeauna, pierderi imense, chiar dacă preţul unui bilet de călătorie este de circa trei ori mai mare decât cursa pe aceeaşi distanţă din orice ţară care nu-şi bate joc de propriii cetăţeni.
Nimeni nu a adus vreodată un motiv întemeiat şi plauzibil din care să aflam de ce această companie mai există – pe banii şi pe nervii celor care, dintr-un motiv sau altul, trebuie să ajungă mai repede dintr-un loc în altul sau din provincie în capitală.
Politicienii români nu au permis niciodată ca această companie aeriană a nesimţirii, Tarom, să se înscrie în normalitatea unei concurenţe fireşti, preferând să protejeze interese bişniţăreşti, pe bani mulţi, care se perpetuează din decembrie 1989 şi până azi. Orice om care a călătorit cu această nesimţită companie poate să depună mărturie oricând despre condiţiile la fel de nesimţite care domină, parcă, spaţiul aerian murdărit de Tarom.
De la autobuzele care “cară” pasagerii de la sala de aşteptare la avion, “dotate” cu şoferi aduşi, parcă, din agricultură, de la cărat saci cu cartofi, în care oamenii aşteaptă minute bune până pot urca în aeronavă, trecând prin calitatea zborului în sine, în mijlocul căruia pasagerilor li se aruncă, în scârbă, câte un sandwich mizer, şi terminând cu acelaşi autobuz de transportat cartofi, de la aterizare, călătoria nu este deloc o plăcere.
Dacă mai punem şi sistemele ticăloase de a smulge banii de la călători prin minciunile la fel de nesimţite, cum că nu mai sunt locuri decât la “business”, când jumătate din locurile de “economy” sunt goale, dar şi altele asemenea, legate de rezervarea biletelor, de urâţenia şi plictiseala celor mai multe dintre însoţitoarele de bord (probabil pile şi piluţe ale cine ştie cui), avem un tablou generic asupra jecmănirii la care sunt supuşi, cu nesimţire, călătorii, care nu au posibilitatea să aleagă, aşa ca în întreaga lume civilizată, o companie aeriană care e mai ieftină, sau care, măcar, nu-şi bate joc, pe faţă, de ei.
Dar cea mai mare nesimţire o reprezintă aceea de a nu respecta, în nouă din zece cazuri, ora de decolare. Bătându-şi joc cu bună ştiinţă de sute de oameni zilnic, cursele interne Tarom întârzie decolarea, de la douăzeci de minute în sus. Este de legendă (a nesimţirii, desigur!) cazul în care, dorind să “servească” un parlamentar – nu contează numele -, cursa Bucureşti – Cluj, a aterizat mai întâi la Timişoara, ca să fie luat “fruntaşul” ţării, şi apoi a fost dus şi “boul de contribuabil”, plătitor al biletului, la Cluj.
Şi, cum întotdeauna există întârziaţi (o bună parte din cauză că pe autobuzele care duc călătorii de la aerogară la avioane nu sunt puse NICIODATĂ plăcuţe cu destinaţia, astfel că oamenii ce doresc să zboare la Timişoara ajung în avionul de Iaşi sau Cluj), oamenii care au plătit nesimţitul cost al biletului ŞI ca să ajungă LA O ANUMITĂ oră în oraşul de destinaţie, obosiţi, cu nervii întinşi la maximum, cu copiii plângând, se simt, pe bună dreptate, bătaia de joc a acestei mizerii naţionale care se numeşte TAROM.
La fel s-a întâmplat în seara de 23 iulie, când subsemnatul era să fie scos din avion că şi-a permis să întrebe personalul de bord cine anume autorizează întârzierea decolării (cu 45 de minute!) pentru a aştepta un pasager întârziat – fără să primesc nici la aterizare vreun răspuns. Pentru conformitate: nr zborului: RO0649 – 23 JUL departure time 21.20, loc: 10B cursa Bucureşti Otopeni – Cluj Napoca.
