“Bătaia” pentru investiţii străine între d-nii Emil Boc şi Marius Nicoară, cu toate bunele intenţii pe care, cu toată încărcătura pur electorală extrem de vizibilă, orice cetăţean de bun simţ trebuie să le ia în calcul, nu exclude nicidecum o discuţie despre cum dorim noi, cetăţeni ai Clujului, să arate peste ani urbea în care trăim şi unde o să trăiască, probabil, atâtea generaţii care or să vină după noi. în acest moment, din punct de vedere locativ, oraşul se poate împărţi în trei.
Avem, pe de o parte o identitate trasată de ideologii Partidului Comunist, care - pervertind un sistem arhitectural normal - au construit cartiere de blocuri pentru “oamenii muncii”. Numai că în spatele oricărui bloc din fostele cartiere muncitoreşti zâmbeşte hâd comunismul şi acele cartiere au ca finalitate doar dezumanizarea. După 1989, speculând nepriceperea dublată de aviditatea de bani a diferitelor găşti de arhitecţi şi edili ai oraşului, Clujul s-a umplut de monştri – blocuri între case, vile hidoase şi clădiri de birouri total neintegrate în vreun “desen arhitectural” integrat în ceea ce înseamnă specificul oraşului.
Aud că, recent, Comisia de Urbanism a CL a aprobat ridicarea de zgârie-nori în urbea de pe Someş. Cum se vor împăca aceste construcţii cu specificul oraşului, nu cred că-i mai interesează pe “celebrii” arhitecţi care se luptă la baionetă să le proiecteze. Ce este, totuşi, straniu şi totodată de neînţeles e faptul că cei responsabili de-a lungul timpului de dezvoltarea oraşului au fost “cuceriţi” mai ales de obiective industriale de mari proporţii care asigurau, pe de o parte, vizibilitate politică, iar pe de alta, posibilitatea de a-şi mulţumi pe diverse căi clientela economică.
Niciodată vreun politician nu a luat în calcul posibilitatea ca Clujul să fie altceva decât un amalgam de interese şi construcţii economice care nu au de fapt nici o legătură unele cu altele. Niciodată populaţia Clujului nu a fost consultată dacă acest oraş trebuie neapărat să devină un oraş muncitoresc, după cum îşi dorea, în alţi parametri, chiar Ceauşescu. Nu-mi amintesc ca în istoria post-decembristă a oraşului vreun politician să fi luat în calcul destinul universitar şi turistic al Clujului, cu universităţi, centre bancare, biblioteci, institute de cercetare, muzee, spitale şi centre performate de tratament, restaurante, hoteluri, parcuri şi grădini, asemeni altor oraşe din Europa.
Nu ştiu dacă vreun “factor de răspundere” a imaginat vreun proiect de informare a opiniei publice prin care cetăţenii să poată afla ce beneficii uriaşe pot aduce activităţile de “servicii”, mai ales că intrarea României în UE poate asigura prin proiectele pe care le finanţează o bună parte a banilor necesari întreprinzătorilor privaţi pentru astfel de afaceri.
O universitate de mare prestigiu naţional şi internaţional cum este UBB, ai cărei studenţi rămân în Cluj după terminarea şcolii în proporţie de 90%, se va sufoca într-un oraş industrial în care un colos de tip “Nokia” vine doar pentru faptul că poate să-şi plătească muncitorii mai prost decât în Germania. Oricum, românii care vor să muncească “pe bani” sunt de mult plecaţi în Europa, aşa că muncitorii “clujeni” care vor lucra în viitor în parcurile industriale vor fi din China sau ţări ale lumii a treia.
Cum va arăta Clujul având la periferie chinezi, turci sau vietnamezi, rămâne să judecaţi Dumneavoastră. Sper să nu fie prea târziu (dacă nu cumva este deja!) până un politician onest să poată judeca valoarea adevărată a Clujului păstrând o axă de tipul spiritual-material, în sensul re-gândirii în spiritul Noician, dacă doriţi, a “civilizaţiei untului”, adaptată la oraşul nostru, sau în spiritul a ceea ce spunea Al. Paleologu despre Europa care ni se propune, şi care va “inunda” şi Clujul: o Europă uniformă, care îşi uită valorile istorice. “Există o barbarie progresistă şi tehnocrată, care ignoră sufletul şi exigenţele lui. Organizarea şi stereotipia, pretins funcţionale, iată ce ne pândeşte”.
