DISTRIBUIE
În aceste clipe, când scriu aceste rânduri, mulţimile revoluţionare ale Egiptului aşteaptă ultimul act al dramei care a ajuns în a 17-a zi: plecarea de la putere a dictatorului Hosni Mubarak după o domnie represivă de 30 de ani şi câteva zeci de miliarde de dolari sifonaţi în paradisuri fiscale.
Astăzi, când le citiţi, e foarte posibil ca Egiptul şi întreaga lume arabă să fi intrat într-o nouă eră. Joi, Comandamentul Forţelor Armate a anunţat că începe “să facă paşii necesari pentru a proteja naţiunea, aspiraţiile şi cererile legitime ale poporului”. Agenţiile internaţionale de presă au interpretat această veste ca un posibil semnal al pregătirii unei lovituri de stat militare care să preia integral administrarea tranziţiei post-Mubarak.
Vice-preşedintele desemnat, generalul Omar Suleiman, interlocutorul favorit al Casei Albe în negocierile pentru transferul puterii, nu a participat la consfătuirea comandanţilor Armatei, care a emis comunicatul numărul 1, alt semn al pregătirii unei preluări a puterii, în condiţiile în care negocierile oamenilor regimului cu diverse facţiuni ale opoziţiei au stagnat. O sursă militară a declarat că militarii aşteaptă cu înfrigurare ordinele care îi vor face şi pe protestatari fericiţi. Televiziunea naţională egipteană transmitea aseară continuu comunicatul militar de susţinere a revendicărilor protestatarilor. Mulţimea din P-ţa Eliberării scanda: “Armata e cu noi!”. Al Jazeera transmitea că o sursă din interiorul Consiliului Suprem al Forţelor Armate a declarat că toate revendicările celor din piaţă vor fi îndeplinite. Aceste mişcări pe tabla de şah a puterii au loc pe fondul extinderii participării la proteste şi greve pe tot cuprinsul Egiptului.
Tot ieri, mii de avocaţi îmbrăcaţi în robe negre şi medici în halate albe s-au alăturat veteranilor din Piaţa Tahrir. Prezenţa juriştilor şi a altor categorii de profesionişti reflectă influenţa crescândă a Frăţiei Musulmane, care se bucură de mult prestigiu în rândul claselor mijlocii şi al intelectualilor. În ultimele zile a apărut pe scena revoltei şi un lider natural forjat de confluenţa energiei insurgente a tinerilor cu cele mai noi tehnologii de comunicare prin reţelele de socializare. Numele său este Wael Ghonim, manager executiv pentru Google Egipt. Acesta a declarat la CNN că este gata să moară pentru cauza opoziţiei şi i-a transmis lui Omar Suleiman mesajul generaţiei sale Facebook şi Wikileaks: “Nu o să ne poţi opri. Răpiţi-ne pe toţi, umple-ţi puşcăriile cu noi, omorâţi-ne. Faceţi ce vreţi, dar noi o să ne luăm ţara înapoi, voi n-aţi făcut altceva decât să ruinaţi această ţară în ultimii 30 de ani”.
Problema Egiptului e că acum e târziu pentru toate soluţiile negociate, SUA fiind puse într-o situaţie dificilă şi stânjenitoare. Protestatarii nu îl mai acceptă pe Omar Suleiman, singurul căruia Mubarak era dispus să-i cedeze puterea şi pe care a mizat şi administraţia americană pentru o tranziţie graduală. Suleiman nu este altceva decât bodyguard-ul lui Mubarak, l-a salvat pe acesta în mai multe tentative de asasinat. Sub aparenţa jovială, bonomă şi catifelată se ascunde bossul feroce al unuia din cele mai odioase şi brutale servicii secrete, Mukhabarat, din lume, folosit cu multă eficienţă şi de americani pentru torturarea prizonierilor islamişti. Unul din cele mai sinistre exemple ale acestei colaborări este cazul Ibn Sheikh al-Libi. Acesta, torturat fiind de egipteni, a furnizat americanilor informaţia falsă despre conexiunea dintre Irak şi Al-Qaeda, care a fost folosită în faţa ONU ca argument pentru invazia catastrofică şi ilegală din 2003.
Egiptul şi Israelul sunt piesele esenţiale ale strategiei geo-politice şi diplomatice americane în Orientul Mijlociu. Spiritul fondator jeffersonian al democraţiei americane originare îi inspiră încă pe tinerii egipteni contra calculelor sordide ale real-politicii din culisele puterii imperiale. Curajul, perseverenţa, elocvenţa şi graţia rebelilor din Piaţa Eliberării revelează şi profunzimea colaborării dintre complexul militar-industrial şi de securitate american şi dictatura atroce şi cleptocrată de la Cairo, demistificând premisele asumate ale ascendenţei morale a Occidentului. Nu este atunci o surpriză că sursa cea mai recentă a dezvăluirii unor secrete murdare despre derapaje şi abuzuri ale puterii imperiale în Orientul Mijlociu şi aiurea, WikiLeaks, a devenit obiectul deriziunii unor organe de presă de elită care imprimă parametrii şi limitele dezbaterii neo-liberale pe ambele maluri ale Atlanticului.
Mihai HUREZEANU
Vice-preşedintele desemnat, generalul Omar Suleiman, interlocutorul favorit al Casei Albe în negocierile pentru transferul puterii, nu a participat la consfătuirea comandanţilor Armatei, care a emis comunicatul numărul 1, alt semn al pregătirii unei preluări a puterii, în condiţiile în care negocierile oamenilor regimului cu diverse facţiuni ale opoziţiei au stagnat. O sursă militară a declarat că militarii aşteaptă cu înfrigurare ordinele care îi vor face şi pe protestatari fericiţi. Televiziunea naţională egipteană transmitea aseară continuu comunicatul militar de susţinere a revendicărilor protestatarilor. Mulţimea din P-ţa Eliberării scanda: “Armata e cu noi!”. Al Jazeera transmitea că o sursă din interiorul Consiliului Suprem al Forţelor Armate a declarat că toate revendicările celor din piaţă vor fi îndeplinite. Aceste mişcări pe tabla de şah a puterii au loc pe fondul extinderii participării la proteste şi greve pe tot cuprinsul Egiptului.
Tot ieri, mii de avocaţi îmbrăcaţi în robe negre şi medici în halate albe s-au alăturat veteranilor din Piaţa Tahrir. Prezenţa juriştilor şi a altor categorii de profesionişti reflectă influenţa crescândă a Frăţiei Musulmane, care se bucură de mult prestigiu în rândul claselor mijlocii şi al intelectualilor. În ultimele zile a apărut pe scena revoltei şi un lider natural forjat de confluenţa energiei insurgente a tinerilor cu cele mai noi tehnologii de comunicare prin reţelele de socializare. Numele său este Wael Ghonim, manager executiv pentru Google Egipt. Acesta a declarat la CNN că este gata să moară pentru cauza opoziţiei şi i-a transmis lui Omar Suleiman mesajul generaţiei sale Facebook şi Wikileaks: “Nu o să ne poţi opri. Răpiţi-ne pe toţi, umple-ţi puşcăriile cu noi, omorâţi-ne. Faceţi ce vreţi, dar noi o să ne luăm ţara înapoi, voi n-aţi făcut altceva decât să ruinaţi această ţară în ultimii 30 de ani”.
Problema Egiptului e că acum e târziu pentru toate soluţiile negociate, SUA fiind puse într-o situaţie dificilă şi stânjenitoare. Protestatarii nu îl mai acceptă pe Omar Suleiman, singurul căruia Mubarak era dispus să-i cedeze puterea şi pe care a mizat şi administraţia americană pentru o tranziţie graduală. Suleiman nu este altceva decât bodyguard-ul lui Mubarak, l-a salvat pe acesta în mai multe tentative de asasinat. Sub aparenţa jovială, bonomă şi catifelată se ascunde bossul feroce al unuia din cele mai odioase şi brutale servicii secrete, Mukhabarat, din lume, folosit cu multă eficienţă şi de americani pentru torturarea prizonierilor islamişti. Unul din cele mai sinistre exemple ale acestei colaborări este cazul Ibn Sheikh al-Libi. Acesta, torturat fiind de egipteni, a furnizat americanilor informaţia falsă despre conexiunea dintre Irak şi Al-Qaeda, care a fost folosită în faţa ONU ca argument pentru invazia catastrofică şi ilegală din 2003.
Egiptul şi Israelul sunt piesele esenţiale ale strategiei geo-politice şi diplomatice americane în Orientul Mijlociu. Spiritul fondator jeffersonian al democraţiei americane originare îi inspiră încă pe tinerii egipteni contra calculelor sordide ale real-politicii din culisele puterii imperiale. Curajul, perseverenţa, elocvenţa şi graţia rebelilor din Piaţa Eliberării revelează şi profunzimea colaborării dintre complexul militar-industrial şi de securitate american şi dictatura atroce şi cleptocrată de la Cairo, demistificând premisele asumate ale ascendenţei morale a Occidentului. Nu este atunci o surpriză că sursa cea mai recentă a dezvăluirii unor secrete murdare despre derapaje şi abuzuri ale puterii imperiale în Orientul Mijlociu şi aiurea, WikiLeaks, a devenit obiectul deriziunii unor organe de presă de elită care imprimă parametrii şi limitele dezbaterii neo-liberale pe ambele maluri ale Atlanticului.
Mihai HUREZEANU
DISTRIBUIE
Comenteaza
