E poate o formă de descărcare prin exteriorizare, prin împărtăşirea senzaţiilor şi, de multe ori, o întrebare indirectă, o încercare de sondare a celor din jurul meu, a percepţiei lor faţă de situaţia dată şi, de aici, poate un test de rezonanţă pentru o comuniune sperată. Ce văd în lume în ultima vreme, în sensul larg, de patrie şi mapamond (vorba lui Andrei Pleşu dintr-un text recent), sau în sensul mai restrâns al lumii cu care vin în contact direct, tensiunile, pragmatismul, încrâncenarea şi înverşunarea, schemele alunecose, jocurile de interese, disperarea multora sau, la fel de îngrijorătoare, resemnarea şi, în plus, capacitatea de adaptare a altora la un mediu toxic şi infectat, cinismul, dispariţia empatiei şi a căldurii, toate acestea mă fac acum nu să vorbesc, să caut linişte prin descărcare, comuniune prin dialog, căci îmi par doar epuizante demersuri zadarnice, ci să caut supape, să mă detaşez, să iau distanţă, să-mi creez o oază, un sălaş interior de retragere momentană din cotidian spre reconstrucţie, reîncărcare, o infuzie de frumuseţe, de splendoare. Aşa că aleg să fac asta acum şi voi încerca să vă ofer o doză de parfum romantic de toamnă, reproducând un fragment încărcat de emoţie şi muzicalitate din romanul „Seducţia continuă" al regretatului Eugen Curta, scriitor de mare talent , care a plecat dintre noi cu aproape cinci ani în urmă, la doar 48 de ani, într-o zi de Dragobete, lăsându-ne în dar o operă de autentică valoare, apreciată ca atare de lumea literară, având încă multe de oferit publicului larg, aşa cum sper că veţi observa şi dumneavoastră în continuare, stimaţi cititori:
„Cântec de iubire (III) Mănânc o jumătate de portocală şi tu eşti la coafor Te gândeşti o clipă la mine şi ai faţa liniştită - Întotdeauna când mănânc doar o jumătate din ceva Sunt sigur că te gândeşti la mine De aceea când mi-e dor de tine vreau să-ţi dau jumătate din cartea pe care o citesc Din filmul pe care tocmai îl văd ?i din cana de vin În care dacă privesc cu un ochi îţi văd jumătate din faţă Până şi acest poem de iubire sau ce-o fi el la urma urmelor Nu ţi-l voi scrie decât pe jumătate Pentru că mă voi opri în curând şi Voi continua totul doar în gândul şi în tăcerea mea Aşa cum şi Pygmalion ţi-a dislocat cu dălţile lui dure doar bustul ?i a trecut mai departe totul prin lame moi Aşa cum Jimie Hendrix punea chitara la gură şi îi ciupea corzile Sau poate numai o vrăjea cu şoaptele lui neauzite de nimeni Aşa şi sculptorul continua concertul său de piatră Simţind şi el sub căldura respiraţiei zeiţa mişcându-se ?i braţele sale nu mai erau de marmoră ?i sărutul ei nu mai era de marmoră Nimic nu mai era de marmoră Poate doar el chiar el Într-un câmp de stane de piatră nimic nu se mai putea mişca Putea auzi putea înţelege tot şi chiar putea vedea în faţa lui o sculptoriţă pasionată care în timp ce mânca o jumătate de portocală îl admira cu scepticism ca pe o operă terminată - neterminată terminată - neterminată terminată - neterminată.
Când mâinile noastre s-au atins Eu citisem deja undeva despre emoţia şi discreţia lor Mi-am amintit apoi şi despre un poem de iubire când buzele noastre s-au apropiat pentru prima dată Mi-am amintit cum <<Buzele mele erau ale tale ?i gura ta îmi întorcea în tăvăluguri moi Respiraţia de - acum care îmi amintea şi ea de lumina oglinzilor Poleite doar cu argint şi cu aur ale copilăriei>>. M-am apucat să scriu eu însumi înaripat despre cum se vor atinge busturile noastre Despre cum ni se vor ciocni şi cum ne vor cădea cataramele din jurul şoldurilor Unde am avut curajul şi inspiraţia să ne montăm aripi falnice Cu care să nu mai atingem vreodată pământul Cu care dacă vom vrea vom putea vâsli spre miezul fierbinte al soarelui Care nu ne va topi ceara articulaţiior."
