Doi pensionari privesc miraţi dragonul alb-negru ce se încolăceşte printre terasele de pe Eroilor până spre trecerea de pietoni de lângă monumentul Memorandiştilor.
Sunt îmbrăcaţi elegant, cu cămaşă şi pantaloni albi, o ţinută pentru o promenadă de seară. Unul dintre ei, mai curios, nu rezistă tentaţiei să ceară explicaţii pentru întâlnirea neaşteptată din buricul târgului. Îşi lasă pentru o clipă amicul şi se apropie de un tânăr înalt ce aşteaptă rezemat de peretele unei clădiri ce a depăşit un secol de viaţă. „Pentru cine manifestaţi? Împotriva Prodancei?", îl abordează pe tânărul ce poartă un fular la gât deşi iarna e încă departe. „Şi împotriva Prodancei", îi răspunde amabil băiatul. „Ea e patronul Universităţii?", continuă chestionarul. „Nu e patronul. Walter e patronul, a plecat la Ploieşti, nu mai poate fi patron şi aici. Se foloseşte de interpuşi. E o poveste mai complicată, am avea nevoie de timp pentru ea", îi explică suporterul şi, după ce-şi salută interlocutorul, se îndreaptă grăbit spre coada dragonului ce a început să se mişte agale spre Cinematograful Victoria. „Sunt suporterii Universităţii Cluj. Noi nu avem de unde să ştim ce vor, venim de la Sibiu", îi transmite reporterul de conjunctură prietenului înainte de a-şi continua plimbarea spre statuia lui Matei Corvin. Stranie coincidenţă. Sibiul, adică amintirea unui exil cu iz de legendă, şi Buzăul, stafia ce a bântuit oraşul în ultima săptămână.
Mitingul nu a fost împotriva Prodancei. Miza a fost mult mai importantă. Oamenii au ieşit din nou în stradă pentru „U" Cluj. Pentru a-şi manifesta iubirea pentru echipa lor încercată, pentru a-i spune că nu o vor lăsa la greu, pentru a-şi face curaj că, umăr lângă umăr, orice obstacol poate fi depăşit. Să afirme clar că „U" nu moare. Marşurile sunt menite să trezească oraşul, să-l tragă de mânecă, să-l avertizeze că un virus nociv i s-a strecurat în corp. Mulţi îi privesc cu mirare. Nu-i condamnaţi. E o situaţie firească. În oraşul unde Muzeul de Istorie e închis de ani de zile, trecutul se uită, nu e o chestiune vitală, nu e una dintre priorităţi. La patru ani, în campanii electorale, se bat câmpii despre tot felul de proiecte prin care urbea să se fălească în faţa ţării. S-au extins pietonalele, s-au refăcut porţile de apărare, au mai apărut nişte plăcuţe, s-au acoperit cu sticlă vestigiile, se întinde covorul roşu în faţa investitorilor. Dincolo de zidurile reci, oraşul trăieşte clipa de mâine. Ieri e deja prea departe, nu priviţi în urmă. Dacă aveţi întrebări, nu veţi primi răspunsuri. Muzeul e închis. Nu ar fi de mirare dacă într-o piaţă centrală ar apărea un nou monument, care să reprezinte urbea modernă şi activă aflată în plin avânt. O maşină de numărat bani s-ar potrivi de minune timpurilor pe care le trăim.
Clubul Universitatea e o parte importantă din istoria acestei aşezări ciudate, care l-a votat cu frenezie pe Funar şi a găzduit Caritasul. „U" e reprezentarea romantică a boemiei studenţeşti, e semnul sub care toţi citeau Cluj. Ursus a fost dezrădăcinată, dar o echipă de fotbal nu e o fabrică, să-i muţi producţia în altă localitate. Anamaria Prodan a crezut că se poate purta cu Universitatea cum o face şi cu bona Nuţi, cunoscută din emisiunile televizate. Să-i vorbească urât, să o pună la punct, să-i arate cine e şeful, să o trimită la plimbare. Nici nu mai contează dacă a avut vreodată intenţii bune. Zi de zi, cu o consecvenţă fatală, a pus paie pe foc. Acum arde, iar flacăra nu se va stinge cu apă de ploaie. Suporterii nu mai au încredere în preşedintele executiv şi au ţinut să-i transmită sentinţa clar, fără drept de recurs. Provizoratul nociv nu foloseşte nimănui. E păcat de munca lui Dulca, de sacrificiul lui Sisi, de ardoarea cu care s-au jucat unele meciuri. Rămâne ca un ghimpe semnul de întrebare ce însoţeşte fiecare întâlnire cu Steaua şi probabil că va umbri şi partida cu Petrolul.
Acum ar fi timpul ca în povestea noastră să apară şi personajul pozitiv, salvatorul. Nu avem nici o veste bună. Ştim doar că grupul alb-negru încă nu a obosit. Exploratorii nu au renunţat să mai colinde printre pietrele fostului castru şi rămăşiţele sobre ale stăpânirii austriece. Păcat că domnii în vârstă, pe care i-am prezentat la începutul textului, au plecat din Cluj fără să fie lămuriţi pe deplin. Răspunsul l-am aflat mai târziu, dar mi-era teama să-l rostesc cu voce tare, aşa că-l scriu. Exploratorii îmbrăcaţi în alb şi negru caută inima oraşului.
