Aceasta poate fi definită sub forma tendinţei lente a ratei inflaţiei de a converge către ţinta băncii centrale. Este un fenomen evident pe plan intern în ultimii ani.
Pe parcursul anilor de contracţie economică am asistat la atenuarea - semnificativă - a presiunilor inflaţioniste, îndeosebi în statele dezvoltate (cu economie de piaţă funcţională). Criza economică de proporţii
din economiile dezvoltate, manifestată prin declinul cererii volumetrice pe toate sectoarele de activitate, a determinat stagnarea şi/sau scăderea preţurilor de consum.
Totodată, presiunile inflaţioniste s-au menţinut reduse în ţările dezvoltate şi după ieşirea din recesiune. Este de ajuns să observăm că în Japonia persistă deflaţia, iar în Statele Unite rata inflaţiei se situează sub intervalul de confort al Rezervei Federale. Acest fenomen este explicat de excesul de capacitate instalată în economie (rata de utilizare se situează încă sub nivelul înregistrat în perioada premergătoare crizei).
Din nefericire, aceste evoluţii n-au fost consemnate pe plan intern. Deşi economia a intrat în contracţie încă din a doua jumătate a anului 2008, rata inflaţiei s-a menţinut la un nivel ridicat (spre exemplu, peste nivelul de 5% an/an, înregistrat, de altfel, în 2007). Desigur, se pot identifica o serie de factori a căror evoluţie a contribuit la menţinerea la nivel ridicat a presiunilor inflaţioniste, chiar şi în context de criză economică de proporţii: rigidităţile la nivel sectorial, preţurile administrate, majorarea accizelor, evoluţia preţurilor internaţionale ale bunurilor sau majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA). Astfel, deşi cererea reală a suferit contracţii severe (în termeni reali) pe mai toate sectoarele, rata inflaţiei s-a menţinut la un nivel ridicat (peste 5% pe an). Spre exemplu, putem să ne uităm la vânzările volumetrice de combustibili şi observăm (cel puţin în 2010) la unele companii (din acest sector) o scădere de peste 20% faţă de 2009, după ce în 2009 se înregistrase o contracţie de 7% an/an. Cu alte cuvinte, companiile au preferat să vândă mai puţin (cantitativ) dar la preţuri mai ridicate.
Menţinerea la un nivel ridicat a presiunilor inflaţioniste introduce distorsiuni în economie şi afectează procesul de alocare eficientă a resurselor. Se pot menţiona o serie de costuri ale inflaţiei: distorsiune în formarea preţurilor relative, costul de meniu (determinat de modificarea preţurilor, în special în perioadele hiperinflaţioniste), exacerbarea ineficienţelor cauzate de sistemul de impozitare, impact negativ pentru bunăstare (reducerea profitului real al companiilor şi al salariului real al angajaţilor), costurile de tranzacţionare, costurile ce rezultă din redistribuirea veniturilor, de la categoriile de persoane cu venituri fixe la categoriile de persoane cu venituri variabile, de la creditori la debitori. Un nivel ridicat de inflaţie contribuie şi la scăderea competitivităţii internaţionale, cu impact nefavorabil pentru evoluţia economiei pe termen mediu şi lung.
Cu alte cuvinte, putem spune că principalul eşec macroeconomic pe plan intern în perioada crizei a fost pierderea luptei cu inflaţia. În ultima perioadă am asistat la noi majorări ale cotaţiilor internaţionale la ţiţei (la peste 100 dolari barilul), evoluţii determinate în principal de tensiunile din Africa şi Orientul Mijlociu.
Totodată, politicile macroeconomice de stimulare a cererii agregate implementate pe mapamond (inclusiv cele neconvenţionale), coroborate cu accelerarea cererii în economiile emergente şi în dezvoltare, au determinat avansul cotaţiilor internaţionale pentru marea majoritate a bunurilor (inclusiv cele alimentare). Aceste evoluţii sunt generatoare de presiuni inflaţioniste în perioada următoare pe plan mondial. De altfel, în Europa sunt din ce în ce mai resimţite presiunile inflaţioniste. Spre exemplu, în zona euro rata inflaţiei a crescut la 2,4% an/an în februarie, cel mai ridicat nivel din octombrie 2008. Aceste presiuni inflaţioniste sunt aşteptate şi pe plan intern în perioada următoare, mai ales că economia s-a stabilizat şi ar putea intra într-un proces de relansare graduală, fapt care ar putea întârzia procesul de dezinflaţie pe plan intern pentru o perioadă mai lungă (măsurile de majorare a TVA au fost un alt obstacol în procesul de dezinflaţie). Cu alte cuvinte, economia ar putea intra într-un nou ciclu economic, cu un nivel ridicat de inflaţie, ceea ce ar afecta performanţa macroeconomică. În acest context, procesul de convergenţă către zona euro ar fi din nou întârziat. Banca Naţională ar putea fi nevoită să majoreze dobânda de referinţă sau să accepte un curs mai apreciat pentru a stăvili presiunile inflaţioniste (în lupta pentru atingerea ţintei de inflaţie). Astfel, am putea asista la întârzierea procesului de relansare economică sau la o frânare a evoluţiei economiei interne, al cărei potenţial resimte deja (nefavorabil) consecinţele crizei.
Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital
