Poveşti cu intelectuali şi societatea civilă

Intelectualii români şi-au dat cu stângul în dreptul în săptămâna care tocmai se încheie.

Ceea ce demult se ştia, dar unii, printre care şi sus-semnatul, încercam să nu vedem că unii dintre aceştia sunt lingăi ai preşedintelui Băsescu, a ieşit la iveală. Sever Voinescu, ziarist “portocaliu”, şi Cătălin Avramescu, fost analist şi şeful Cancelariei Prezidenţiale, vor candida pentru Parlament susţinuţi de PD-L. Ziarele zic că şi Traian Ungureanu.

Ar fi trist, pentru că, deşi de un probăsescianism feroce, pentru cine i-a citit cărţile, sportive sau de politologie, Traian Ungureanu este un autor interesant. La fel, ani şi ani, la defunctul BBC România, emisiunile lui erau absolut superbe. Cum a putut un astfel de ziarist să abandoneze spiritul critic în favoarea unui om politic sau partid e un mister. Unii zic că nu e adevărat, că eu sunt naiv şi că orice om e coruptibil. Şi e normal să accepte un post, o sinecură. Ceva călduţ.

 

Antipesedist feroce, Ungureanu pare să fie pierdut de tot respectul în intelighenţia. Parcă niciodată nu a fost  ilustrat mai bine servilismul decât prin gesturile  triadei Voinescu-Avramescu-Ungureanu.

Unii merg mai departe şi spun că şi “grupul de prestigiu” Liiceanu – Patapievici e fidel, la rându-i, preşedintelui.

Nu pot să nu amintesc de polemica pe care dl. Patapievici o face cu Herta Muller pe marginea unui program la Institutul Cultural Român, filiala Berlin, unde au fost invitaţi Sorin Antohi şi Corbea Hoişie, intelectuali valoroşi, dar turnători la Securitate. Exilul german a reacţionat. “Patapievici să nu spele imaginea unor colaboratori ai Securităţii” a scris Herta Muller, luând poziţia în presa germană.

Vrând – nevrând, lucrurile se învârt în jurul intelectualilor care slugăresc Preşedinţia: Patapievici, un autor interesant, a primit ICR-ul, Avramescu (autorul unui volum despre Istoria canibalismului) şi Voinescu ajung la 2 paşi de Parlament. Liiceanu, chiar un autor important în istoria filosofiei româneşti, a ieşit şi el în apărarea preşedintelui în câteva rânduri. Solitar, Andrei Pleşu a plecat în cele din urmă din funcţia de consilier al lui Băsescu şi nici până astăzi nu se ştie de ce.

O panoplie de oameni inteligenţi, unii cu operă, alţii - fără, uniţi în “cuget şi simţiri” pro Băsescu. Plus Vladimir Tismăneanu. E de meditat aici la fascinaţia puterii asupra intelectualilor, se ştie, oameni dificili şi schimbători.

Deseori mă gândesc ce societate civilă ar fi putut avea România dacă toate aceste spirite ar fi militat pentru consolidarea ei şi nu s-ar fi “orientat” spre sinecuri. O societate civilă care să militeze pentru redobândirea cetăţeniei române a lui Paul Goma şi îngrijirea Monicăi Lovinescu, nu abandonarea ei - aici Liiceanu a jucat un rol de mare sprijin - la Paris.

O societate civilă care să fie critică la adresa oricărei puteri. Imediat vom aniversa 20 de ani de la Revoluţie şi vedem cu ochiul liber că avem un mediu politic toxic şi, mai ales, o societate civilă inexistentă.

Dacă, aşa cum spunea Raimond Aron, intelectualul trebuie să fie un “spectator angajat”, putem, la Cluj cel puţin, să tragem cortina. Nu există spirit civic, există prea puţine organizaţii care să pună probleme, nu avem dezbateri, aproape că nu avem nimic. într-un oraş al marilor spirite, cum “se ţine” Clujul, societatea civilă este adormită de ani şi ani.

Până când?