Presa clujeană, la răscruce de vânturi

Nici o legătură cu Sorin Ovidiu Vântu, care se află destul de departe de urbea de pe Someş, chiar dacă e unul dintre principalii investitori media din România.

Trebuie să ne punem câteva întrebări înainte de a emite judecăţi cu privire la starea pieţei media din Cluj. A rămas presa clujeană “de căruţă” în momentul în care oraşul a zbughit-o spre imaginea de “noul El Dorado”? Nu a ştiut presa să ţină pasul cu dezvoltarea oraşului şi a judeţului? A fost prea preocupată de mici războaie interne şi de ambiţiile unor directoraşi sau redactori ce se visau mult mai importanţi decât sunt în ecuaţia sferelor de influenţă? A fost viciat actul jurnalistic din cauza invaziei de titluri pe piaţa de presă din Cluj?

 

S-au disipat energii materiale, dar mai ales umane, şi acest lucru s-a tradus prin întârzierea impunerii unor titluri pe piaţă? Nu există oare o piaţă de publicitate la Cluj care să permită unor instituţii media să se impună creând şi plus valoare? Supravieţuirea cu orice chip a anulat profesionalismul şi respectarea unor reguli de bază ale jurnalismului? Se poate vorbi oare de presă reală la Cluj, care să trăiască doar din ceea ce produce departamentul de vânzări şi de distribuţie al ziarului sau televiziunii? Dar este presa reală doar aceea care nu are nevoie de subvenţii ale acţionarilor? Sunt o serie de întrebări care, fiecare în parte, pot face obiectul unei dezbateri publice măcar în interiorul breslei.

 

Cu toate că n-o să detaliez răspunsurile la fiecare întrebare de mai sus, spun cu toată convingerea că presa nu arată nici mai rău, nici mai bine decât arată societatea clujeană sau oraşul în ansamblul său. Presa nu e mai grozavă decât clasa politică, decât mediul de afaceri sau alte componente ale spaţiului public someşean. Presa are chipul şi asemănarea celor despre care semnalează zilnic tot felul de neajunsuri, incompatibilităţi. 

 

Am auzit de-a lungul timpului, încă din vremea studenţiei, întrebarea “de ce la Cluj nu există ziare cu tiraje de zeci de mii de exemplare sau televiziuni locale care să pună la colţ audienţa celor naţionale în oraş?” Foarte mulţi au afirmat de-a lungul timpului, ca un soi de autoflagelare, că jurnaliştii, respectiv managerii şi oamenii de marketing nu au ştiut să se adapteze liniei editoriale a publicaţiilor sau campaniilor de promovare în aşa fel încât produsele media respective să devină de “masă”.

 

De-a lungul timpului, “presarii” tineri sau bătrâni, începători sau cu ani buni de experienţă, au afirmat că încă nu s-a găsit formula magică prin care clujeanul să devină fidel unei publicaţii pe parcursul a zeci de ani, după modelul german, francez sau britanic. De fapt, soluţia magică nu a fost găsită de aceştia nici măcar pentru a duce cititorul de presă clujean spre numărul de cititori din Alba, Baia-Mare, Arad, Sibiu sau Braşov.

 

Ca să nu facem aici referire la fenomenele Gazeta de Sud sau Ediţie Specială din Oltenia, respectiv Ziarul de Iaşi. Sigur că rămâne o enigmă de ce la Cluj nimeni, de-a lungul timpului, cu excepţia Mesagerului de pe vremea Caritas-ului, nu a putut scoate tirajul pe care-l are şi azi Unirea de Alba, Adevărul de Arad, Tribuna de Sibiu, Graiul Maramureşului, Informaţia de Satu Mare sau Transilvania Expres din Braşov. însă inflaţia titlurilor pare, acum, doar o simplă amintire în momentul în care criza a lovit şi continuă să lovească cu maximă putere în produsele media ale Clujului.

 

Cu siguranţă că şapte televiziuni locale, cinci săptămânale, opt cotidiene locale şi patru regionale, alături de încă trei on-line-uri erau mult peste ceea ce putea să ducă piaţa Clujului. într-un interviu luat de colegii de la citynews.ro în urmă cu mai bine de şase luni, spuneam că şansa presei clujene în 2009 este coagularea unor redacţii, întărirea unor echipe şi, automat, titluri, alături de dispariţia deliberată a altora. Iată că, dacă managerii, patronii sau conducerile editoriale ale instituţiilor media nu au fost în stare să treacă la fapte concrete, criza financiară existentă real pe piaţă elimină cu fiecare zi ce trece titluri sau simple sigle de pe piaţă.

 

Totul, din  prea mult orgoliu, mândrie si încrâncenare. Din păcate, dispariţiile unor titluri au provocat automat şi pierderea locului de muncă pentru zeci de jurnalişti. Cu toate că vor fi mulţi colegi care să conteste, poate, terminologia folosită de mine cu privire la unii dintre lucrătorii din media ultimilor ani, voi continua să le spun celor peste 400 de oameni care au lucrat în cele 42 de instituţii de presă din Cluj anul trecut tot “jurnalişti”. Sincer, fără să supăr sau să jignesc pe cineva, chiar nu e momentul războaielor în breaslă! Cred că nimeni nu are dreptul şi poziţia necesare să dea verdicte despre cât de jurnalişti sunt unii sau alţii la Cluj.

 

Dar, continuând cele spuse de mine în interviul amintit, fără a încerca să mă poziţionez ca dinainte-ştiutor sau prezicător - Doamne, iartă-mă! - spuneam şi spun în continuare că 3-4 cotidiene locale print, care să includă şi unul de limbă maghiară, un regional, două on-line-uri puternice, un săptămânal şi două-trei televiziuni locale, plus una regională, sunt mai mult decât suficiente şi mai mult decât poate duce piaţa de publicitate şi chiar de cititori de presă din Cluj. Colegul meu Tavi Hoandră a spus-o poate de prea multe ori şi supărând prea multă lume, citându-l însă pe Ion Cristoiu, că una din marile probleme ale presei din România este apariţia în patronate a “cârnăţarilor”.

 

Nu am nici cea mai mică rezervă să spun că o parte a concedierilor masive din presa clujeană sau dispariţia unor titluri în ultimele săptămâni la Cluj este în directă legătură cu implicarea “cârnăţarilor” pe post de patroni de presă, dublată de ascunderea finanţatorilor unor alte produse media. Acum a venit timpul ca cei puternici, cei foarte buni şi cei care au evoluat ştiind să-şi recunoască greşeli ale trecutului să rămână pe piaţă. Iar ceilalţi, cei mai mulţi, din păcate pentru simplii jurnalişti, să dispară iremediabil sau să agonizeze conştient.