Preţul libertăţii la “marile conştiinţe”

Cel care stă ore în şir la pândă să nu-l vadă grănicerul, iar apoi se târăşte prin canalul cu noroi nu are drept scop târâtul prin noroi. Nu o face pentru că-i place, ştie că e prima şi ultima dată când se va rostogoli în locul acela. Gândul că scapă din captivitate îl face să treacă peste orice. Târâtul prin noroi este preţul de moment al libertăţii.

 La fel cum cel care trece Dunărea cu straiele şi actele într-o pungă legată deasupra capului nu o face de plăcere, nu vrea performanţă sportivă. E biletul plătit în numele libertăţii. Traian Ungureanu nu s-a târât prin canalele cu noroi de la frontieră, nu a stat închis în boxele unei formaţii să înşele vigilenţa grănicerilor şi nici nu a călărit o butelie de oxigen până pe celălalt mal al Dunării. Nu putea face toate astea, nu avea datele pentru aşa ceva. Ca să plece în străinătate definitiv, Traian Ungureanu a semnat o amplă pagină omagială. Acesta a fost biletul lui”.

Aşa începe în “Cotidianul” de azi textul în care, cu adevărată prietenie, Ioan T. Morar îl apără pe “păunescul oficial” al Preşedinţiei, d-l Traian Ungureanu. De ce a avut (şi are!) nevoie acesta de oameni de calitate, precum Ioan T. Morar, ca să-i “spele” păcatele de tinereţe? Pentru că de câteva zile, grupul “Miliţia Spirituală”, precum şi d-nii Andrei Bădin şi Victor Ciutacu au scos la iveală, din negura “limbilor comuniste” două odioase pagini de ziar (Viaţa Studenţească), de proslăvire a “marelui Cârmaci” şi a “genialului” său proiect, “Canalul Dunăre-Marea Neagră”, un “obiectiv” extrem de generos, dacă ne gândim că acolo şi-au pierdut viaţa în mizerie, bătăi, frig şi foame câteva mii de deţinuţi anticomunişti…

Un amplu material “omagial”, semnat de celebrul analist şi adulator al d-lui Băsescu, d-l Traian Ungureanu, zis şi “Traian cel mic”. Nu vreau să comentez gestul – altfel de o admirabilă loialitate şi camaraderie, al d-lui Morar, ci să atrag atenţia asupra unui aspect care, într-un fel, e şi firesc să scape judecăţii unui prieten, dar nu şi celorlalţi cititori ai d-lui Ungureanu. Mai întâi să spunem (mai mult pentru “deontologii” care

n-au trăit prea mult pe timpul “împuşcatului”) că în timpul lui Ceauşescu toate “avantajele” aveau un preţ. Ca să ieşi din ţară oficial, cu paşaport, trebuia să torni sau să lingi.

Asta e clar. D-l Ungureanu a ales să lingă – după cum ne spune în “Cotidianul” d-l Morar. Dar adevărata problemă e alta: sunt prea mulţi din cei care dau astăzi lecţii de civism, la adăpostul mult prea uşor câştigatului “titlu” de instanţe morale. Nu trebuie decât să citiţi “scrisoarea-memoriu” a d-lui Andrei Pleşu către Ceauşescu, unele “opere” ale d-nei Ana Blandiana şi alte multe “probe” de înaltă moralitate. Şi, mai ales, “rezistenţă anticomunistă!” Surprinzător, însă, este faptul că această categorie, a oamenilor care şi-au câştigat libertatea lingând fundul lui Ceauşescu, nu se poate abţine şi face acelaşi lucru, cu orice stăpân.

 Bunăoară, d-l Ungureanu linge de zor la preşedintele Băsescu, acum, în democraţie, tot pentru că are un motiv foarte bun. Anume, tot “libertatea”. Dar, de data asta, el linge pentru libertatea pe care ţi-o dă o chirie scumpă la Londra. Deci, trebuie înţeles… Sigur, d-l Ungureanu şi ceilalţi domni trecuţi de prima tinereţe (cea consumată pe la ziarele şi “stipendiile” ceauşiste!), care scriu acum despre morală pe la gazete, nu au avut curaj să ia în piept Dunărea sau “fâşia”.

De ce? Simplu: fiindcă puteau fi prinşi, smintiţi în bătaie la “corpul de gardă” al grănicerilor, puteau fi muşcaţi de câini, tăiaţi de palele elicei bărcii cu motor a aceloraşi zeloşi apărători ai “fruntariilor”, împuşcaţi sau condamnaţi perntru trecere frauduloasă a frontierei.

 Să lingi, pentru un paşaport, ăsta da preţ! Nu vreau să comentez mai mult: dar a afirma că d-l Ungureanu “a plătit un preţ” scriind două imense pagini de ziar în care îl lăuda pe Ceauşescu, pentru libertate, atât timp cât tot pentru libertate alţi oameni au plătit cu mutilarea, cu bătăi şi tratamente abominabile, cu puşcăria şi, de multe ori, cu viaţa, este, poate, cel mai mare scuipat care poate fi aruncat pe faţa acelora care au avut curajul să “aleagă” libertatea, şi nu s-o cumpere.

 Le-aş recomanda tuturor, nu numai jurnaliştilor, o excursie pe malul sârbesc al Dunării, în dreptul localităţii Mraconia, peste “Cazanele Mici” vor vedea zeci de morminte având cruci fără nume. Sunt ale “frontieriştilor” români împuşcaţi în timp ce înotau spre libertate. Aşa au înţeles ei să plătească – spre deosebire de alţii -, libertatea de a avea un paşaport în buzunar. Doar că ei n-au mai apucat să vadă Londra.