Prezidenţiabilul Victor Ponta

Pentru că 51% ar fi reprezentate de Sorin Oprescu sau de Călin Popescu-Tăriceanu. În ceea ce mă priveşte, am însă alte criterii în funcţie de care pot elabora o prognoză. Conform acestora, în mod cert, Victor Ponta nu numai că se gândeşte să candideze, dar chiar transpiră din greu în vederea atingerii acestui obiectiv. Că în cele din urmă se va înscrie sau nu în cursa electorală, că va reuşi sau nu să ia sub ocupaţie Palatul Cotroceni, aceasta este o cu totul şi cu totul altă poveste. Şi depinde exclusiv de popularitatea sa din toamnă. 
 
Dacă, în mod constant, atât pe vremea existenţei USL, cât şi după decesul alianţei, Victor Ponta, deşi susţinea sus şi tare că există un singur candidat susţinut de PSD, în persoana domnului Crin Antonescu, apărea ca prezidenţiabil în toate sondajele şi cu preponderenţă în cele de sub umbrela propriului partid, acesta a fost un indicator cât se poate de precis al intenţiilor reale ale prim-ministrului. Pe de o parte, trebuia ca, în mod treptat, prin introducerea numelui său în sondaje, opinia publică să fie obişnuită cu gândul posibilităţii candidaturii lui Ponta pe care, formal, el o nega de fiecare dată. Era un mesaj puternic subliminal.

În al doilea rând, era evident, mai ales în primul an de după alegeri, că Victor Ponta, fiind extrem de vizibil ca prim-ministru şi având şi calitatea de şef al partidului cu cel mai mare electorat, va împărţi în beneficiul propriu voturile cetăţenilor pro-USL. Luându-şi deci partea leului. Şi lăsându-l pe Crin Antonescu să gâfâie într-o poziţie secundă.

Dacă nu ar fi dorit cu toată ardoarea să atingă acest obiectiv, al candidaturii la prezidenţiale, Victor Ponta i-ar fi luat peste picior, de la bun început, pe toţi artizanii cercetărilor de piaţă, demonstrându-le că, de vreme ce el nu va candida, fac sondaje otrăvite. De natură să aburească opinia publică. Ponta nu a reacţionat astfel. Dimpotrivă. Pe de altă parte, nici celelalte instituţii de piaţă, arondate regimului Traian Băsescu, nu erau interesate să procedeze diferit. Menţinerea lui Ponta în competiţie le convenea pentru că astfel putea fi mai uşor alimentată vrajba din interiorul USL. Şi, în plus, împărţind voturile, candidaţii băsişti nu ar fi arătat chiar aşa de rău. 
 
Dar există şi alte indicii, mult mai substanţiale, asupra intenţiei constante a lui Ponta de a candida. În primul rând, el s-a luptat şi, în bună măsură, a reuşit să-şi construiască un profil adecvat, de viitor preşedinte al României. Indiferent cum a procedat în realitate, a reuşit să se comporte că şi cum ar fi direct interesat de instaurarea unei armonii în viaţă politică, a unei colaborări reale şi, nu de puţine ori, a avut şi comportamentul unui pompier, gata oricând să stingă conflictele interinstituţionale.

Presiunile pe care le-a făcut asupra fostului său partener, Crin Antonescu, pentru a-l schimba pe Andrei Marga de la conducerea Ministerului de Externe şi ulterior de la conducerea Institutului Cultural Român au fost şi ele parte a acestui plan. Victor Ponta, pentru a candida, avea nevoie de cele două instituţii, care să-i netezească contactele internaţionale şi să-i creeze o imagine de prezidenţiabil onorabil. Mai ales în faţa partenerilor noştri euroatlantici.

Aşa se şi explică noua ascensiune a lui Mircea Geoană care, după ce a fost dat afară din PSD tocmai fiindcă îşi anunţase intenţia de a candida la prezidenţiale, încurcându-l nu atât pe Crin Antonescu, cât pe Ponta, a fost, iată, recuperat, primind o serie de demnităţi în schimbul utilizării de către Geoană, în folosul lui Ponta, a sistemului de relaţii pe care acesta şi le-a făcut la Washington.
 
Tot în acest registru se înscrie şi insistenţa neobişnuită în plan mediatic de care dă dovadă Victor Ponta. La figurat vorbind, el nu ratează tăiatul niciuneia dintre panglicile prin care ar putea marca vreun succes. Şi nenumăratele sale teleconferinte fac parte deci din regie. 
 
Încet şi sigur, Victor Ponta îl pregăteşte pe Dragnea sau pe Oprea pentru funcţia de prim-ministru, iar pe sine, pentru asaltul asupra Cotroceniului. În acest scop, într-un mod extrem de ingenios şi cunoscându-şi foarte bine adversarul real, care este Crin Antonescu, el a încercat şi a reuşit să-l împingă pe acesta, cu întreg PNL-ul, în afară guvernării, creând în acelaşi timp aparenţa că liberalii sunt cei care au dorit cu tot dinadinsul să intre în opoziţie. Şi plătind, astfel, o factură electorală.

Pentru ca Victor Ponta să reuşească în tot acest demers extrem de ambiţios, a trebuit să sacrifice, în mod deliberat, revizuirea Constituţiei şi proiectul regionalizării. Dar va mai trebui să facă şi alte sacrificii, care l-ar putea împinge către populism. În mod normal, în toamna acestui an, Guvernul Ponta III şi Ponta însuşi ar trebui să înceapă să coboare scara. Prin erodare. Dacă această mişcare va fi semnificativă, atunci Victor Ponta nu va mai avea nicio şansă să candideze cu succes.

Şi va trebui să-şi sacrifice un partener. Nici pentru Ponta însă, un eşec sau o neasumare a candidaturii la prezidenţiale nu va fi o povară uşoară. Neparticiparea preşedintelui PSD în cursă ar reprezenta un fapt fără precedent, iar el ar putea fi acuzat de laşitate. Participarea în cursa prezidenţială, dar fără asigurarea câştigului, din nou, ar însemna un semnificativ eşec politic al lui Victor Ponta.