Procurorii politici dispar ca dinozaurii

La fel cum soarta altor procurori politici a fost legată de stalinism. Şi apoi de comunism. Puţini dintre dinozauri au supravieţuit. Şi mai puţini dintre aceştia, cum ar fi, de exemplu, Monica Macovei, au reuşit ca din procurori politici comunişti să se transforme în procurori politici băsişti. De aceea, indiferent de nerăbdarea firească a societăţii româneşti, faptul că Traian Băsescu reuşeşte să mai tragă de timp, lungind provizoratul şefilor marilor parchete, nu înseamnă până la urmă nimic, la scara istorică. Desigur, în plan uman şi în plan social, orice zi în plus de supravieţuire a dinozaurilor politici din Parchet aduce un plus de suferinţă unor persoane dar şi societăţii în ansamblul ei. De ce sunt zilele acestora numărate?

În primul rând, fiindcă procurorii politici reprezintă un anacronism. Ei sunt în contratimp cu vremurile pe care le trăim. Iar societatea, indiferent cât de chinuită e şi cât de amorfă pare în anumite momente, are instinct de apărare. Şi se va apăra. Pentru a vedea cum se va pune capăt acestui fenomen extrem de nociv, care creează un partizanat al Justiţiei, care aduce o grava atingere libertăţii acestei puteri în stat şi care, până la urmă, traumatizează societatea şi face victime în rândul persoanelor, va trebui să spunem câteva cuvinte despre felul în care a renăscut, în istoria recentă, acest cancer.

Când Traian Băsescu şi-a instalat regimul, a făcut-o în urma unor alegeri în care principalul mesaj a fost lupta împotriva corupţiei. Şi, într-adevăr, deşi Guvernul Năstase a fost unul dintre cele mai bune guverne după decembrie 1989, la concurenţă cu Guvernul Tăriceanu, poliferase şi marea corupţie. Fără, însă, a se instituţionaliza la nivelul de astăzi. Cu acest mesaj, Băsescu a câştigat. Şi, profitând de valul uriaş de simpatie de care a beneficiat imediat după ce şi-a preluat primul mandat prezidenţial, el a anunţat o reformă a Justiţiei. Această reformă ne-a condus, până la urmă, la faptul că am asistat la o escaladare a corupţiei, la o super instituţionalizare şi super consolidare a ei, caracatiţa întinzându-se deseori şi implicând instituţia condusă de Traian Băsescu, camarila, familia şi chiar persoana sa şi, pe de altă parte, la trista realitate că, în continuare, după mai bine de opt ani de regim Băsescu şi de angajamente legate de Justiţie, la acest capitol suntem consideraţi corigenţi, dacă nu chiar repetenţi, la nivelul Comunităţii Europene. În România a eşuat experimentul numit DNA, instituţie de care alte state nu au nevoie, consacrată exclusiv combaterii corupţiei din numărul demnitarilor şi funcţionarilor publici.

Oricât de mult trage Traian Băsescu de timp, mai devreme sau mai târziu şefii marilor parchete vor fi schimbaţi. Cu persoane neînregimentate politic. Şi, mai târziu, DNA va dispărea. Şi nu va trece mult timp până când procurorii vor fi cu adevarat liberi. Controlaţi doar de CSM. Iar Consiliul Superior al Magistraturii va scăpa de membrii săi politici. Justiţia română se va elibera de dinozaurii din marile parchete şi abia atunci vom putea spune că procurorii sunt parte a Justiţiei şi nu doar avocaţi ai statului, de multe ori comandaţi politic.