Războiul Victor Ponta - Elmar Brok se extinde

Războiul Victor Ponta - Elmar Brok se extinde
Afirmaţiile europarlamentarului european aparţinând creştin-democraţilor, Elmar Brok, au stârnit reacţii dure din partea oficialilor de la Bucureşti. Cea mai viguroasă replică de acest fel, la propunerea germanului de a-i amprenta pe români, a venit din partea premierului Victor Ponta. Care sugerează, în termeni cât se poate de expliciţi, că un asemenea proiect este de sorginte nazistă.

Alte trei evenimente au turnat gaz peste foc: o iniţiativă a europarlamentarilor social-democraţi din România prin care se solicită demiterea lui Brok din toate funcţiile deţinute în Parlamentul European; o reacţie dură împotriva premierului Victor Ponta a lui Martin Schulz, lider al socialiştilor europeni; o demonstraţie viguroasă desfăşurată luni seara în faţa Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Scandalul este departe de a se fi încheiat. Şi el are semnificaţii majore.
Odată cu decizia Uniunii Europene prin care toate statele liberalizează accesul românilor la locuri de muncă, diverşi excentrici, personalităţi politice din statele respective, au lansat afirmaţii şi apeluri în mod vădit jignitoare la adresa statului român. Între aceştia, un loc distinct îl ocupă europarlamentarul creştin-democrat Elmar Brok. În termeni extrem de duri, politicianul german a solicitat nici mai mult, nici mai puţin decât „repatrierea emigranţilor din Europa de Est care sosesc în Germania pentru a scăpa de sărăcie" şi, atenţie, „înregistrarea amprentelor lor pentru a-i împiedica să mai revină". Cum este cât se poate de firesc, premierul Victor Ponta a reacţionat. În paranteză fie spus, era de datoria în primul rând a preşedintelui României să adopte o poziţie fermă şi publică în acest sens. Domnul Victor Ponta îl acuză pe Elmar Brok de „O gândire nazistă. Şi doamna Macovei are o gândire fascistă, nazistă. Şi domnul Brok la fel. Cine se aseamănă, se adună". În continuare, îl acuză pe Brok că este „demagog, iresponsabil şi populist". Aproape simultan, europarlamentarii social-democraţi au solicitat demiterea lui Elmar Brok din toate funcţiile pe care le deţine în Parlamentul European. Două sunt consecinţele imediate ale acestor schimburi de replici.

În mod straniu, pentru români, în orice caz, de neînţeles, în această dispută a intervenit conaţionalul domnului Elmar Brok, respectiv Martin Schulz, liderul socialiştilor europeni (PES) care taxează drept iresponsabile afirmaţiile premierului român. Iar luni după amiază, două organizaţii, „Organizaţia Română a Drepturilor Omului" şi „Vama-Verde", au organizat o manifestaţie în faţa Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Primul protest de acest fel din istoria recentă a României. Participanţii au promovat sloganuri de tipul „Ieri gazare, azi amprentare, mâine gazare!" - făcând aluzie la ceea ce premierul Victor Ponta taxa drept atitudine de tip nazist a europarlamentarului Elmar Brok - sau „Dă-ne banii înapoi!". Această ultimă strigare se referă la uriaşa datorie istorică pe care Germania o are faţă de România şi care, dacă ar fi înapoiată, ar putea contribui major la ecologizarea întregii Românii.

Evident, este greu de presupus că acestui scandal, de astă dată internaţional, i se pune pur şi simplu punct. Cu certitudine el va reverbera în presa internaţională. Şi vom mai asista la schimburi dure de replici. În esenţă însă, constatăm câteva lucruri. În primul rând, că, pentru prima dată în ultima vreme, înalţi oficiali români, în cazul nostru este vorba de premierul Victor Ponta, dau semne de dezmorţeală. Ei nu se mai lasă nici copleşiţi şi nici anesteziaţi atunci când, pe nedrept, românii sau România cad victime unor declaraţii belicoase ori jignitoare. Faptul că oficialii nu mai rămân impasibili poate fi doar o tresărire de demnitate sau chiar debutul unei atât de necesare atitudini demne şi curajoase. Se mai poate observa de asemenea că şi în mult lăudata Uniune Europeană şi chiar în Germania, care este locomotiva acestei vaste organizaţii, există interese şi legături de natură transpartinică. Altfel nu s-ar putea explica reacţia atât de promptă şi atât de deplasată a lui Martin Schulz care, în calitatea sa de şef al europarlamentarilor socialişti, a sărit atât de prompt şi de virulent în apărarea exceselor unui europarlamentar din familia rivală, a creştin-democraţilor. Şi în al treilea rând, iată că societatea civilă reacţionează la rândul ei. Imaginea tinerilor care, în faţa Ambasadei Germaniei la Bucureşti, i-au amprentat pe cetăţenii capitalei va face probabil valuri. Şi este bine că se întâmplă aşa.

Comenteaza