În mod normal, acest gest ar fi trebuit să producă mult dorita reconciliere naţională după aproape 22 de ani de democraţie cel puţin ciudată. Acest lucru nu s-a întâmplat. Din contră. "Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru". Din păcate, sunt oameni în această ţară în funcţii extrem de importante, poate cele mai importante din stat, care refuză să se reconcilieze cu istoria acestui popor. Ieri am trăit sentimentul că, de fapt, acea "condamnare a comunismului" în Parlamentul României a lui Traian Băsescu nu a fost decât o farsă. O farsă sinistră, menită la a prosti un popor fără repere. Sau ale cărui repere sunt ascunse, sunt izolate, sunt condamnate la a fi batjocorite. Regele a vorbit în faţa unui parlament şi a unei ţări fără însă ca cel care a "condamnat" comunismul, Traian Băsescu, să se afle în faţa sa. Regele a vorbit într-o aulă a Parlamentului din care a lipsit preşedintele principalului partid de guvernământ şi totodată premierul în exerciţiu al României, Emil Boc. Nici unul nu a lipsit atunci când s-a săvârşit acel simulacru de "condamnare a comunismului" în Parlamentul României.
Din aceeaşi sală a lipsit şi preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ocupată, la rândul ei, cu treburi mult mai importante, cum ar fi o deplasare într-un stat al fostei URSS, excursie hotărâtă în aşa fel încât să fie "obligată" să lipsească. Trei din primii 4 oameni ai statului român au lipsit de la acest eveniment cu valoare simbolică uriaşă. Ruşinos! În aula Parlamentului au rămas goale şi locurile dedicate membrilor Guvernului. Miniştrii lui Emil Boc au lipsit de la discursul regelui, cu excepţia "independentului" Predoiu" şi a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, prezent în sală ca parlamentar, nu ca ministru. În sală însă s-au găsit tocmai cei care la începutul anilor ‘90 fugăreau un rege, acelaşi rege pe o autostradă, aceeaşi autostradă, şi cei care dădeau interdicţii în calitate de preşedinte al statului şi de ministru de Externe aceluiaşi rege de a intra şi de a sta în propria sa ţară.
Doi oameni pe care i-am înjurat şi i-am urât profund, doi oameni la adresa cărora nu am crezut că voi avea vreodată un cuvint de apreciere au ştiut să se reconcilieze cu istoria acestui neam şi cu istoria lor personală. Ion Iliescu şi Adrian Năstase, doi "draci roşii" ai neocomunismului, şi-au scuipat în sân şi au privit spre cruce şi spre rege, adică spre Dumnezeu şi spre Patrie. Din păcate, gestul lor lăudabil nu a fost urmat şi de cei aleşi sau numiţi astăzi în funcţie care au preferat să stea în aceeaşi tabără cu Armata Roşie a lui Stalin şi cu cei care l-au obligat pe rege să abdice în urmă cu peste 6 decenii. Cine i-a sfătuit pe cei trei să stea la distanţă de regele României i-a sfătuit prost. Astăzi regele nu reprezintă un pericol pentru noua republică România, respectiv pentru noul regim, oricât de mult sau de puţin democratic ar fi el. Dar istoria va judeca astfel de gesturi.
Ideea scrierii acestui editorial mi-a venit în momentul în care am citit relatarea de la faţa locului realizată de colegul meu, Ionel Lespuc, prezent ieri în aula Parlamentului, jurnalist care a ţinut să noteze că, imediat după ce regele a părăsit incinta aulei Parlamentului, au existat parlamentari, deputaţi şi senatori, care, maimuţărindu-se ca nişte nevertebraţi, s-au aşezat pe jilţul pe care a stat Regele Mihai. M-am revoltat în mine şi mi-a venit în minte un singur cuvânt caracterizant pentru aceste "dobitoace": nişte boi. Personaje care sunt caracterizante, din păcate, pentru cea mai mare parte a actualei clase politice şi cu siguranţă pentru o bună parte dintre cetăţenii acestei ţări care au trimis în parlament astfel de dobitoace.
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a spus Majestatea Sa Regele Mihai în încheierea discursului său istoric din Parlamentul României, un discurs al unui adevărat conducător de ţară şi de neam.
Trăiască Regele în pace şi onor!
P.S. Dar poate mâhnirea adevărată am simţit-o în momentul în care am văzut că din aula Parlamentului a lipsit urmaşul patriarhului Miron Cristea. Preafericitul Părinte al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a ales să nu participe la această cinstire istorică a regelui în vârstă de 90 de ani, al tuturor românilor. Din păcate, cu mâhnire spun că Preafericitul Daniel s-a înscris ieri pe lista "patriarhilor roşii" Iustin şi Iustinian. (Dacă bunul Dumnezeu nu l-ar fi luat în Împărăţia Sa şi ar fi ocupat, aşa cum era logic şi normal, scaunul de Patriarh, cu siguranţă Înaltul nostru Bartolomeu ar fi fost acolo!) Preafericitul Daniel trebuia să fie în aula Parlamentului atâta timp cât BOR este biserică naţională şi mai ales atâta timp cât în urnă cu 84 de ani un alt patriarh, dar aceeaşi Biserică, îl "ungea" ca rege pe tânărul Mihai I. Toate titlurile şi denumirile pompoase ale tuturor şefilor vremelnici ale unor organizaţii, instituţii sau chiar ai unui guvern, stat sau Biserici nu valorează cât unicul cuvânt scris de Majestatea Sa în cărţile de onoare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului... "Mihai". Iar restul e istorie, distincţie, onoare, demnitate şi echilibru.
