Republica procurorilor îşi bate propriul record

Când nu e singur, bea cafea. Bea cafea şi trage din ţigară. Împreună cu procurori pe care îi invită pe rând. Şi îi alege. Pentru a întări, în statul de drept, republica procurorilor. Şi, din când în când, scoate din sertar o listă. Şi mai bifează un nume. Ultimul bifat e profesorul Dan Voiculescu. Mogulul. Republica procurorilor funcţionează cu toate motoarele turate la maxim. Ea este întemeiată prin metoda "pe sprânceană". Rând pe rând, sunt invitaţi procurori, dintre cei care au avut contraperformanţe în meserie sau, chiar mai rău, sunt şantajabili, la o cafea în biroul preşedintelui Traian Băsescu. Acesta ştie, pentru că a avut, slavă Domnului, câteva experienţe în calitate de inculpat, că aceşti oameni ai legii pot fi transformaţi în fiare, în anchetatori cinici şi apoi în judecători la fel de cinici, cu o singură condiţie. Aceea de a fi vulnerabili. Profesional sau moral. Vulnerabilitatea, pe de-o parte, şi zăhărelul, pe de altă parte, zăhărel constând în ridicări spectaculoase pe scara ierarhică, îi transformă în slugi faţă de stăpân şi în fiare în raport cu victimele. Cu cei de pe faimoasa listă a preşedintelui Traian Băsescu.

După ce execută un număr suficient de mare de dosare, dintre care unele sunt comandate politic, procurorii sunt travestiţi. În magistraţi. În judecători. Şi, de multe ori, ajung să-şi judece propriile dosare. Sunt ridicaţi pe culmi ameţitoare, fără a avea calificarea profesională necesară şi fără a îndeplini un minimum de criterii morale. Unii, de la o cafea băută în biroul lui Traian Băsescu, între mai multe pahare cu whisky cu gheaţă, sunt paraşutaţi, sub semnătura prezidenţială, direct la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţaie şi Justiţie. Unde vor avea de "judecat" dosare grele. Acolo, ei se transformă în plutoane de execuţie. Dar, până să ajungă acolo, ei trebuie să trecă prin proba de foc. Să-i execute, la instanţe inferioare, pe adversarii politici ai întâiului magistrat al ţării care, prin Constituţie, este preşedintele. Pentru că, nu-i aşa?, el prezidează Consiliul Superior al Magistraturii. Inima şi creierul puterii, mai mult dependente decât independente, a justiţiei.

În această fază, a înălţării lor ierarhice în republica procurorilor, aceştia, împreună cu judecători bine aleşi - niciodată aleatoriu - se ocupă de telepatie. În mai multe sensuri. Prima operaţie telepatică are loc atunci când, fără a fi nevoit să utilizeze vreun telefon, fără a se expune vreunei înregistrări ambientale la ora de vârf, ci direct, prin intermediul micilor ecrane, întâiul magistrat al ţării, preşedintele republicii procurorilor, îşi taxează drept infractor un adversar politic. Completând de fiecare dată informaţia în sensul că acesta este inamicul sau politic. Gata! Semnalul a fost dat. Numai un tâmpit de procuror şi numai un tâmpit de judecător nu înţeleg că sunt puşi la examen. Vor să promoveze rapid, execută comanda. Comanda telepatică. Vor să zboare, vor să-i caute Direcţia Naţională Anticorupţie, vor, în cel mai bun caz, să înţepenească în post fără a avansa, nu au decât să rămână independenţi. Pentru că, în mentalitatea locatarului de la Cotroceni, numai proştii lucrează ca la manual. Aşa că ce să ne mai mirăm că ordinul telepatic se transformă într-un dosar telepatic în care este invocat fenomenul. Cu subiect şi predicat. Dosarul Dan Voiculescu. Cel care a condus Comisia parlamentară de la care a pornit practic suspendarea lui Băsescu. A doua.