O îndeplinesc reluând declaraţia mea în faţa comisiilor de politică externă ale Parlamentului şi dezvoltând-o, încât, printr-un document succint, fiecare cetăţean să fie informat şi să-şi poată forma o părere. Pe de altă parte, în situaţia de astăzi - în care în dezbaterea publică se distribuie sârguincios neînţelegeri - o lămurire este binevenită.
Mulţi oameni de stat au spus că cea mai bună politică externă este o politică internă înţeleaptă şi eficace. Acest adevăr nu s-a erodat. Trebuie observat însă că şi reversul este adevărat: o politică externă poate servi mai bine politica internă a modernizării şi democratizării, de care, precum orice altă ţară, România are nevoie. La o astfel de politică externă, care ia în seamă schimbările din lumea de astăzi şi serveşte continuu interesele ţării, m-am angajat.
Fiecare cetăţean interesat îşi poate da seama, din documentele adoptate în cursul anilor de Parlament, care sunt obiectivele politicii externe româneşti şi mijloacele gândite pentru atingerea acestora. Se ştie că activitatea Ministerului Afacerilor Externe are la bază acte normative (ca Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular, Hotărârea de Guvern 1040/2011 privind organizarea şi funcţionarea MAE, Legea 52/2003, şi altele, la care se adaugă convenţiile internaţionale în materie diplomatică şi consulară, precum cele semnate în cursul anilor la Viena) şi a fost susţinută, în momentul în care am preluat funcţia de ministru al afacerilor externe, de aproximativ 760 de posturi în centrală şi de 1.317 posturi în reprezentanţele din afară ale ţării, cu un buget de 150 de milioane de euro (în 2012).
Fiindcă politica externă a oricărei ţări este de calitate dacă are o anumită consecvenţă, reafirm asumarea în întregime a funcţiilor Ministerului Afacerilor Externe (elaborarea de strategii, reglementare, reprezentare, autoritate de stat, administrare) şi a priorităţilor acestui moment din istoria României, aşa cum sunt acestea deja enunţate în documente oficiale: consolidarea profilului european al României; punerea în valoare a parteneriatelor, începând cu cele strategice; consolidarea rezultatelor diplomaţiei economice; securitate globală şi multilateralism; sprijin pentru românii din străinătate, promovarea unei noi imagini a României.
Partidele care constituie Uniunea Social-Liberală - PSD, PNL, PC - promovează o nouă politică generală, noi politici publice şi un nou fel de a face politică. OpţiunileProgramului de guvernare ce se pune în aplicare după investitura din mai 2012 - respectarea legilor, repararea inechităţilor sociale, implementarea unei viziuni economice de lungă durată, depolitizarea administraţiei publice, toleranţă zero faţa de corupţie şi clientelism - sunt orientări majore ale perioadei ce urmează, până la alegerile parlamentare, cu efecte inclusiv în conceperea, aprobarea şi punerea în aplicare a politicii externe.
Ce înseamnă noua politică şi noul fel de a face politică în domeniul politicii externe? Răspund la întrebare în cât mai puţine cuvinte, în funcţie de spaţiul pe care îl am la dispoziţie.
Şi în activitatea Ministerului Afacerilor Externe - ca parte a guvernului, responsabilă cu politica externă a ţării - trebuie să se plece de la evaluarea lucidă şi onestă a situaţiei de astăzi. Putem spune, de la început, că o veche aspiraţie a românilor s-a împlinit: România este ţară membră a Uniunii Europene şi membră a NATO şi se bucură, de ani buni, de cea mai largă libertate de decizie, de cel mai amplu sprijin şi de securitatea cea mai bine consolidată. Pe acest fond însă, nu tot ceea ce s-a petrecut este liniştitor. Bunăoară, chiar autoritatea cea mai înaltă a statului declara, nu cu mult timp în urmă, că România nu se mai poate aştepta la intrări semnificative de capital pentru investiţii, încât trebuie să-şi găsească înăuntrul ei resursele de finanţare. Situaţia este preocupantă, dar se ridică întrebarea: nu cumva atragerea de investiţii depinde, până la urmă, şi de politica administraţiei ţării şi a actorilor ei? Noi trebuie să perseverăm, oricare ar fi împrejurările, spre a atrage investiţii externe, cât mai multe şi mai mari - aici fiind vorba de o urgenţă istorică. Sau, un alt aspect: un ziarist spunea acum câteva luni că ţara noastră mai are un singur prieten - Marea Neagră. Nu ar trebui însă să ne întrebăm dacă nu cumva s-au irosit, cu costuri prea mari - prin acţiuni, inacţiuni sau declaraţii - unele prietenii? Eu cred că trebuie să consolidăm cooperările cu vecinii şi cu ţările din regiunea în care trăim. Se mai pune întrebarea: nu cumva prea puţini lideri sau reprezentanţi ai ţărilor au venit în 2009-2011 la Bucureşti? Se mai poate observa un alt exemplu: în pofida disponibilităţii oficiale şi populare a unor ţări, liderii lor nu s-au mai oprit în anii recenţi în capitala ţării noastre cu ocazia vizitelor lor europene, ci în alte locuri.
Văd cel puţin şase neajunsuri în starea de până în aprilie 2012 a politicii externe a ţării noastre:
a) insuficienta fructificare a cooperărilor stabilite cu SUA, cu ţările din Uniunea Europeană şi din NATO, cu ţările parteneriatelor noastre strategice;
b) relativa stagnare a relaţiilor cu China, cu Rusia şi cu alte ţări;
c) efecte economice prea mici ale acţiunii externe;
d) absenţa unei viziuni pe termen lung, ca urmare a lipsei unui proiect al României pentru deceniile ce vin;
e) prestigiu diminuat în ultimii ani;
f) personalul prea redus în reprezentanţele diplomatice ale României.
Mi-am asumat aceste probleme şi voi căuta să le dau o rezolvare în mandatul meu de Ministru al Afacerilor Externe.A venit timpul, în orice caz, ca şi în politica externă să intervină un fel nou de a face politică. Este nevoie ca Parlamentul să nu fie ocolit, ci repus în drepturi, iar Guvernul să-şi exercite atribuţiile constituţionale în materie. Este nevoie să redeschidem dezbaterea publică şi să dăm răspunsuri înţelepte la problemele noi. Nimeni nu are monopolul cunoaşterii sau înţelepciunii, dar noi trebuie să dăm răspunsuri care să fie adevărate, coerente şi responsabile.
x
Prezint sintetic politica externă pe care o promovăm în câteva sintagme sugestive. Aşadar, mi-am asumat:
- o politică externă de exprimare consecventă a interesului naţional;
- o politică externă în orizontul drepturilor omului, democraţiei, cooperării dintre state şi al apartenenţei României la lumea valorilor occidentale;
- o politică externă nu numai cu efecte politico-militare, ci şi cu rezultate economice şi socio-umane;
- o politică externă orientată spre multilateralism şi realism;
- o politică externă bazată pe consensul forţelor politice şi din Parlament, în fapt pe consens naţional;
- o politică externă de refacere şi consolidare a prestigiului ţării;
- o politică externă ce cuprinde din nou în arcul ei politica, economia, cultura, ştiinţa şi tehnologia, valorile;
- o politica externă caracterizată de corectitudine, stabilitate, disponibilitate la înnoire.
Politica externă a României se află într-un nou moment al opţiunilor strategice care pot marca pentru câteva decenii ritmul dezvoltării economice şi securitatea ţării. După succesul integrării în UE şi NATO, se impune reconfigurarea demersului de politică externă românească în jurul imperativului construcţiei, într-o lume aflată în pragul celor mai profunde schimbări de după sfârşitul Războiului Rece. Succesul său depinde direct de modul în care toţi actorii instituţionali cu atribuţii în domeniu vor reuşi să facă din politica externă rezultanta firească a contribuţiei lor conjugate, potenţată inteligent şi consecvent printr-un dialog intensificat cu societatea civilă şi mediul de afaceri.
În conformitate cu Constituţia ţării, "preşedintele reprezintă statul român" (art. 80). Guvernul, potrivit Programului său de guvernare, acceptat prin votul de învestitură al Parlamentului, "asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice" (art. 120). Este limpede, chiar şi numai din aceste articole constituţionale, că Guvernul lucrează pe baza Programului acceptat de Parlament, că Parlamentul este cel care aprobă acordurile între state şi că preşedintele reprezintă statul român. Este evident, cu alte cuvinte, că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, Guvernul, Preşedinţia şi Parlamentul trebuie să conlucreze, respectându-şi reciproc competenţele, la realizarea politicii externe. În România, ca în întreaga comunitate democratică europeană şi euro-atlantică, politica externă trebuie să se bazeze pe consens politic, susţinere parlamentară şi sprijinul opiniei publice. În politica externă, demersul solitar este contraproductiv atunci când nu devine chiar periculos.
România trebuie să se manifeste, asemenea altor ţări din aceeaşi familie democratică, cu o voce, o voce articulată şi credibilă. Aceasta nu exclude dezbaterea prealabilă şi pluralismul opiniilor şi argumentării, ci, dimpotrivă, le presupune. Coabitarea este solicitare la pluralism şi cooperare, pentru ca România să aibă o conduită internaţională demnă şi respectată în lume.
Guvernul României porneşte de la premisa esenţială că politica externă a României are astăzi, ca reper fundamental, folosirea în interesul României şi al cetăţenilor ei a apartenenţei ţării la UE şi NATO. Programul de guvernare prezentat la învestitură de Primul Ministru Victor Ponta exprimă această opţiune definitorie pentru ceea ce executivul îşi propune să construiască profesionist şi durabil în politica externă.
Transformările din lumea de azi au căpătat un ritm alert sub presiunea crizei financiare. Scena internaţională este afectată de noi incertitudini. În acest context, politica externă a României reţine câteva repere indispensabile oricărui scenariu de planificare strategică. Este vorba, în primul rând, de întărirea şi diversificarea acţiunii SUA pe glob. Rolul Statelor Unite în lume va continua să fie determinant pentru gestionarea provocărilor complexe ale comunităţii internaţionale şi Washingtonul va întruchipa avangarda Occidentului în competiţia globală pentru progres şi relevanţă. UE se află în faţa unor decizii majore privind poziţionarea în procesul îndelungat şi dificil de redistribuire a puterii la nivel mondial, astfel încât Europa socială să coexiste cu Europa competitivă. NATO înregistrează noi evoluţii spre consolidarea apărării colective, menţinerea ataşamentului pentru politica uşilor deschise, descurajarea eventualelor atacuri asimetrice, spre dezvoltarea scutului antirachetă şi spre asigurarea securităţii energetice şi cibernetice. China tinde să devină o supraputere economică şi politică, ceea ce va antrena implicaţii geopolitice de anvergură. Germania îşi consolidează rolul de pivot şi catalizator al schimbării în Europa prin reforme profunde şi convergenţă economică, sub imperiul rigorii şi disciplinei financiare. Revenirea robustă a Rusiei în jocul strategic regional şi global este deja o realitate. Afirmarea puternică a Franţei după instalarea noului preşedinte a devenit o certitudine. Emergenţa Turciei ca putere regională, precum şi afirmarea unor noi puteri (India, Brazilia etc.) pe diferite continente fac parte din ecuaţia redistribuirii puterii la nivel global, care mai cuprinde impetuoasa dezvoltare din Israel, Coreea de Sud şi din alte ţări, dar şi schimbările din ţările arabe. Lumea va fi marcată multă vreme de urmările crizei financiare începute în 2008: modelul de dezvoltare economică şi paradigma progresului industrial vor trebui revizuite, rolul statului se impune reevaluat, modelele de protecţie socială trebuie regândite pe alte baze contractuale, resursele financiare se vor investi mai precaut, distribuţia puterii economice şi politice se modifică, rolul naţiunilor se dovedeşte durabil, democraţiile deschid problema legitimării, multilateralismul este sub presiune. Sunt realităţi care atestă, fără echivoc, schimbarea lumii.
Auditul de la Ministerul Afacerilor Externe este în curs, dar elemente preliminare privind funcţionarea, organizarea, situaţia infrastructurii şi personalul instituţiei sunt deja evidente:
a)
funcţionarea ministerului este o reflectare fidelă a poziţiei periferice alocate instituţiei în procesul de elaborare şi aplicare a politicii externe din ultimii ani; încetând să mai fie sursa principală de idei şi proiecte de politică externă, MAE a pierdut iniţiativa strategică şi a adoptat o conduită preponderent reactivă, rezumându-se la validarea sau acomodarea tehnică a proiectelor elaborate în alte zone ale puterii executive; această stare de fapt a îngreunat circuitul firesc al ideilor în minister, comunicarea pe orizontală şi abordările interdisciplinare; absenţa strategiei post-aderare la UE a lipsit instituţia de claritate în definirea noilor obiective şi stabilirea noilor priorităţi de politică externă ca stat membru;
b)
vechea organigramă, elaborată fără a lua în calcul nevoia de adaptare a instituţiei la noi realităţi instituţionale derivând din agenda politică europeană, acoperă insuficient teme de maximă actualitate, cum ar fi securitatea energetică, şi prea puţin zonele geografice de interes strategic pentru România, din postura sa de membru UE si NATO; în urma reducerilor drastice de posturi din 2009 şi anii care au urmat, s-au diminuat, în unele locuri până la limita apariţiei unor disfuncţionalităţi, posibilităţile de acţiune ale ambasadelor şi consulatelor;
c)
s-au trimis în serviciul exterior, în perioada 2009-2012, îndeosebi ca şefi de misiune, persoane pe criterii de afinitate politică; contraselecţia, care se observă aproape peste tot sub guvernele de după 2009, a afectat şi MAE;
d)
clădirile şi infrastructura ambasadelor şi consulatelor sunt, în multe locuri, în stare de degradare; chiar centrala ridică probleme, sub aspectul rezistenţei clădirilor în faţa unui eventual seism; alocarea resurselor pentru proiecte de reparaţii a urmat logica rigidă a contabilităţii restrictive, în absenţa unui plan integrat multianual.
x
Ca oricare altă ţară din Europa Centrală şi Răsăriteană, România a avut de parcurs, după cotitura istorică salutară din decembrie 1989, reforme care să o înscrie printre societăţile deschise şi democraţiile timpului nostru. Guvernările care s-au succedat din 1989 - mai ales cele din 1992, 1996, 2000, 2004 - au angajat politicile privatizării, democratizării, modernizării, care se regăsesc în realităţile de astăzi. Guvernările din 1996 şi 2000 au contribuit cel mai mult la aplicarea unei politici a minorităţilor ce a atras preţuirea lumii. Din 1999 până în 2004 s-au negociat cu succes capitolele aderării României la Uniunea Europeană, iar după 1996 România a devenit efectiv candidat la intrarea în NATO. Se cuvine amintit că PNL şi PSD au fost în toţi anii de după 1989 vectorii calificaţi şi autorizaţi ai reformelor reale, profunde, ireversibile. A fost clar că România are de făcut în timp scurt diferite reforme - o reformă de recuperare a spiritului antreprenorial în economie, a libertăţilor şi drepturilor individuale, a statului de drept şi pluralismului politic, o reformă de sincronizare cu democraţiile evoluate şi o reformă de înfruntare a globalizării. USL îşi asumă la guvernare să continue reformele în România - începând cu reformele structurale din economie - şi să întreprindă reforme reale (care nu se reduc nicidecum la tăieri de salarii şi pensii sau la simple modificări nechibzuite, cum s-au petrecut lucrurile în 2009-2012!). Guvernul actual din România este angajat să promoveze reforme economice şi instituţionale serios concepute şi aplicate cu pricepere.
x
În actuala etapă a evoluţiei politice şi economice a României, apare natural ca noul guvern să-şi sintetizeze obiectivele generale ale politicii externe sub deviza: "O Românie democratică, dinamică, prosperă şi demnă într-o lume în schimbare". Este vorba de a contribui la reconstrucţia democratică a statului român, de a contribui semnificativ la depăşirea crizei şi de a reafirma demnitatea ţării printre naţiunile lumii.
În mod firesc, cooperările intense ale României în Uniunea Europeană şi NATO au prioritate în politica noastră externă. Provocarea constă în a ne profila ca ţară cu o voce distinctă, un rol activ şi o contribuţie semnificativă în acest cadru şi de a folosi în interesul concetăţenilor şi al ţării şansa istorică de a aparţine sferei de valori a Occidentului. Trebuie fructificat bagajul de credibilitate acumulat în mai bine de 10 ani de participare românească la operaţiuni şi proiecte dificile în numele acestor valori. Avem nevoie de parteneri printre ţările UE şi NATO, pentru ca, împreună, să promovăm proiecte şi iniţiative noi pe agenda comună, aducând în atenţia generală probleme regionale sau tematici de interes mai larg.
Folosirea în aceeaşi logică a construcţiei şi cu aceeaşi finalitate politică a parteneriatelor strategice şi a celorlalte parteneriate ale ţării noastre este o altă prioritate. Aplicarea lor cu consecvenţă instituţională şi continuitate politică va face diferenţa. Ne preocupăm să convertim ceea ce s-a convenit cu alte ţări în rezultate palpabile. Demersurile în plan multilateral trebuie să capete un plus de coerenţă, sens şi finalitate, ţinând cont de noile realităţi şi potenţându-se reciproc cu cele în plan bilateral. E nevoie să ne aflăm constant în coaliţiile sau majorităţile decizionale care influenţează organizaţiile din care facem parte.
Este interesul vital al României ca, din poziţia ei ca parte a Uniunii Europene şi a NATO, să-şi diversifice cooperările într-o lume dinamică, în care fiecare ţară se poziţionează spre a beneficia cât mai bine de avantajele unei lungi perioade de pace şi ale unei dezvoltări ştiinţifico-tehnologice fără precedent. Vom promova interesul ţării în cadrele menţionate şi vom mări relevanţa României în concertul ţărilor producătoare de valori.
x
România are în apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică garanţia cea mai solidă a securităţii proprii. Recentele hotărâri ale summit-ului de la Chicago asigură un nivel nou şi ridicat al apărării ţării şi suntem decişi să le punem în aplicare cu responsabilitate. România se va poziţiona în centrul dezbaterilor şi acţiunilor concrete privind consolidarea relevanţei NATO, ca fundament instituţional al relaţiei trans-atlantice. Solidaritatea între America şi Europa este vitală pentru securitatea României. De aceea, noul guvern va acorda prioritate atingerii unui nivel superior al dialogului şi cooperării practice între NATO şi Uniunea Europeană. În acest scop, Bucureştiul îşi propune să devină un pol al reflecţiei strategice euro-atlantice, avansând spre dezbatere şi acţiune politică teme de securitate de maximă importanţă. Armonizarea permanentă a percepţiilor de securitate ale principalilor actori de pe ambele maluri ale Atlanticului va fi o prioritate de politică externă românească.
Ca ţară membră a Uniunii Europene, România desfăşoară acţiuni numeroase şi cuprinzătoare de aprofundare a integrării sale în ansamblul instituţiilor europene. Este interesul primordial al ţării noastre să fie un membru activ şi respectat al noii Europe, care foloseşte oportunităţile şi contribuie la consolidarea Uniunii. În acest scop, vom întocmi un bilanţ al primilor 5 ani de apartenenţă la UE, ce va fi prezentat la reuniunea anuală a ambasadorilor, în care vom identifica vulnerabilităţile şi vom proiecta pe baze consensuale transpartinice profilul european al României pentru următorul deceniu - "România 2020 - Parteneriat politic, Solidaritate socială, Dezvoltare durabilă".
Acţionăm cu energii sporite pentru a convinge că ne-am îndeplinit cu bună-credinţă obligaţiile şi merităm să intrăm în sistemul Schengen. Cooperăm eficient cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne, astfel încât benchmark-urile să fie satisfăcute, iar în 2012 să se facă un pas major, pentru a obţine includerea în Schengen chiar de anul acesta. Ministerul Afacerilor Externe, după ce a îndeplinit integral responsabilităţile ce-i revin pentru ca România să îndeplinească criteriile Schengen în materie de vize şi alte domenii de directă responsabilitate, este angajat să fructifice, în serviciul ţării, această evoluţie pozitivă a administraţiei şi justiţiei din România.
Vrem ca lucrătorii români să aibă acces liber pe pieţele forţei de muncă din toate ţările Uniunii Europene, respectiv vom acţiona pentru ridicarea restricţiilor care mai există în unele dintre acestea. Desfăşurăm iniţiative în relaţie cu diferite ţări şi acţionăm pentru ca liberalizarea pieţei forţei de muncă să-i avantajeze şi pe români înainte de 2013.
Statele Unite ale Americii sunt nu numai supraputerea globală a lumii, ci şi puterea care s-a impus înainte de orice prin principiile de organizare şi guvernare a societăţii. Raporturile cu America au nu doar o importanţă strategică şi diplomatică, ci o adâncă semnificaţie culturală. Urmărim o extinsă cooperare cu SUA sub auspiciile Parteneriatului strategic. Vrem ca la cooperarea politică şi militară excelentă să adăugăm prezenţa mai substanţială a capitalului american în România şi o liberalizare cât mai rapidă a vizelor pentru cetăţenii români. Desfăşurăm, în acest sens, iniţiative la Washington şi Bucureşti. Dorim să intensificăm dialogul strategic cu SUA pe teme de actualitate regională şi globală. Vom pune accent pe revitalizarea geopolitică a regiunii Mării Negre şi a coridorului strategic care leagă Europa Centrală de Asia Centrală.
Cu Republica Moldova promovăm nu doar Parteneriatul strategic, ci şi relaţia specială datorată multor raţiuni istorice şi de actualitate. Sprijinim cursul pro-european al Chişinăului şi facem demersurile necesare pentru a încheia construcţia gazoductului, conexiunea reţelelor electrice şi de comunicare pe fibră optică şi alte proiecte de infrastructură, pentru a extinde accesul tinerilor moldoveni la educaţie de calitate în România şi pentru a lărgi continuu aria cooperării în domenii cheie pentru dezvoltarea economică a R. Moldova. Sprijinim formarea şi afirmarea unei noi elite, pro-europene, în R. Moldova.
Ne preocupă dezvoltarea cooperării cu Ungaria. Trebuie să valorificăm capitalul de încredere acumulat în ultimele decenii. Excesele de limbaj şi atitudine în relaţiile bilaterale aparţin trecutului. Nu este cazul ca excelenta cooperare româno-ungară să fie pusă sub semnul întrebării de iniţiative sau gesturi care resuscitează vechi animozităţi. Dăm deplină asigurare că schimbarea de guvern din mai 2012 nu antrenează schimbarea politicii pozitive faţă de minorităţi a României. În fapt, nici un alt partid din ţara noastră nu a contribuit mai mult la politica faţă de minorităţi, care a procurat prestigiu României după anii ‘90 decât PNL şi PSD. A existat, de altfel, în 2009-2012 un continuu apel al partidelor actualei uniuni de guvernare adresat UDMR să se alăture. Trebuie spus limpede: delimitările politice nu sunt în România de astăzi delimitări etnice.
Ne propunem o cooperare amplificată cu Germania - ţara care a înregistrat cea mai spectaculoasă reconstrucţie postbelică, dar şi ţara unui remarcabil potenţial creativ pe fundamente solide deja clasice, cu o limbă ce rămâne internaţională şi o dezvoltare pilduitoare. Pregătim crearea unei noi platforme pentru o conlucrare româno-germană pragmatică şi benefică ambelor părţi. Vom extinde, în toate direcţiile - securitate, investiţii în înalta tehnologie, schimburi comerciale, turism, cultură, educaţie, aspecte umanitare - cooperarea cu Germania.
Suntem convinşi că solidaritatea Franţei, de atâtea ori probată în istorie, rămâne foarte importantă pentru România. Compatibilitatea deplină a culturii române cu cultura franceză este o oportunitate cu certe valenţe politice. Lucrăm la relansarea francofoniei în România şi la o cooperare extinsă cu statele francofone. Vom intra neîntârziat în cooperare cu noua administraţie de la Paris, cu scopul declarat de a continua şi amplifica investiţiile franceze din România în industrie, sistemul bancar, energie şi educaţie.
Lucrăm cu Italia, în multiple planuri, pentru a consolida relaţia de Parteneriat strategic. Prezenţa unei numeroase comunităţi româneşti în Italia şi a unei mari comunităţi de afaceri italiene în România conferă o dimensiune social-economică extrem de importantă acestei relaţii şi trebuie să fie gestionată cu atenţie sporită.
Parteneriatul strategic româno-polon funcţionează foarte bine, fiind necesară implementarea tuturor proiectelor convenite în Planul de Acţiuni. O atenţie ridicată trebuie să fie acordată intensificării cooperării în domeniile economic, politic şi de securitate.
Relaţiile foarte bune de cooperare cu Turcia trebuie să fie concretizate de un Plan de Acţiune care să conţină un set de proiecte şi iniţiative comune, corespunzând domeniile cuprinse în Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic.
Este nevoie de o relaţie constructivă între România şi Rusia, pe care o vom clădi cu transparenţă, răspundere şi pragmatism în avantajul celor două popoare. Sprijinim organizarea centrelor culturale, de la Bucureşti şi Moscova, în reciprocitate, şi organizarea forumului civic româno-rus. Vom intensifica contactele şi cooperările, schimburile ştiinţifice şi economice româno-ruse şi vom contribui la instalarea unei noi atmosfere în relaţiile dintre cele două state.
Vom fructifica oportunităţile de cooperare cu China, având în vedere ponderea culturii chineze în lume şi potenţialul investiţional uriaş al ţării de la Răsărit. Vrem să devenim, prin dezvoltarea economiei noastre, un partener al Chinei şi un hub al prezenţei chineze pe continentul european. Vrem să exportăm cu succes produse româneşti pe vasta piaţă chineză şi să folosim oportunităţile de investiţii ale Chinei.
Israelul a devenit o forţă economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală de prim ordin, încât pentru România este un avantaj să fructifice o cooperare extinsă cu poporul evreu. Avem în vedere lunga şi fecunda prezenţă a evreilor pe meleagurile noastre şi dorim să o marcăm corespunzător. Ne preocupă conlucrarea strânsă cu Israelul şi cu organizaţiile evreieşti din lume.
Vom stimula interesul pentru reactivarea neîntârziată a prezenţei economice, diplomatice şi culturale a României în Africa, Asia şi America Latină. Acţiuni precise şi iniţiative distincte sunt în curs de elaborare. România trebuie să-si diversifice sursele de materii prime şi energie şi să exporte mai mult. Ţara noastră trebuie să-şi organizeze şi să-şi pună în valoare într-o nouă manieră potenţialul propriu, inclusiv cel cultural, în viaţa internaţională.
Lumea în care trăim a înregistrat o cotitură culturală (kulturelle Wende), care a făcut din cultură, înţeleasă cuprinzător, factorul hotărâtor al dezvoltării economice, democratizării, funcţionării instituţiilor şi respectului de sine. Trebuie să luăm în seamă importanţa actuală a culturii în multiple ipostaze (ca sursă a progresului, teren al deciziilor majore, investiţie a societăţilor moderne, mediu de formare şi, în particular, de manipulare, etc.), iar diplomaţia culturală se impune restabilită şi dezvoltată.
Suntem după o cotitură religioasă (religious turn) a civilizaţiilor majore, care a adus la o nouă relaţie ştiinţele, religia, filosofia, politica. Unele conflicte şi, mutatis mutandis, unele soluţii nu pot fi depăşite, respectiv găsite fără considerarea geografiei şi ponderii credinţelor, iar democraţiile însele resimt nevoia unor resurse culturale pe care ele nu le pot produce. Nu se mai poate ignora ceea ce se petrece în religie, fără a isca neînţelegerea lumii din jur.
Am fost printre aceia care au arătat, cu ani în urmă, că întâmpinarea crizei financiare şi economice, declanşată în 2007-2008, cu tăieri de salarii şi pensii este greşită. Astăzi, tot mai mulţi oameni responsabili recunosc că disciplina financiară dublată de măsuri de creştere economică, reprezintă antidotul la criză. În acest orizont ne vom mişca în anii ce vin.
Între multe alte acţiuni, reprezentanţele României trebuie să evalueze urgent daunele produse de măsurile din 2009-2012 şi să readucem la normal lucrurile sub aspectul structurii de personal, al infrastructurii, al remunerării conform performanţelor, al încurajării pregătirii profesionale de înalt randament.
Opţiunile politicii externe nu sunt rezervate unor cercuri de iniţiaţi, chiar dacă pretind cunoştinţe specializate. Vom căuta să lansăm dezbaterea publică asupra opţiunilor şi vom trece prin Parlament sau, după caz, prin comisiile specializate ale acestuia tot mai multe teme. Diplomaţia publică va trebui profilată şi la noi. Se cuvine ca, în general, dezbaterea publică pe subiecte majore, cu interogaţii bine formulate, teze şi argumente clarificate, să fie adusă la teme majore şi relevante pentru viaţa efectivă a cetăţenilor.
Primul ministru şi echipa sa au subliniat că promovează un nou fel de a face politică. Pentru MAE, aceasta se traduce şi prin îmbunătăţirea substanţială a serviciilor consulare. Obiectivul nostru este să transformăm toate ambasadele şi consulatele în surse de încredere că statul român se îngrijeşte de cetăţenii săi oriunde s-ar afla, mai ales atunci când au nevoie de asistenţă rapidă şi de calitate în situaţii de criză. Avem ca obiectiv major realizarea unei acţiuni concertate astfel încât concetăţenii noştri să se bucure de un tratament nediscriminatoriu în străinătate, de a consolida demnitatea şi prestigiul lor de cetăţeni europeni.
Credem că faza de dezvoltare extensivă a reţelei de asistenţă consulară a ajuns la limite raţionale şi că se impune de acum o creştere rapidă şi eficientă a dimensiunii intensive. Cu toate acestea, nu vom putea realiza un asemenea obiectiv fără completarea echipelor consulare care acţionează pe teren. În paralel, avem în pregătire un proiect amplu, de modernizare a serviciilor consulare prin informatizare, nu doar în ceea ce priveşte procesarea, ci şi din punctul de vedere al instrumentelor de plată, astfel încât să se reducă semnificativ timpul de aşteptare al cetăţeanului.
Vom acţiona pentru iniţierea neîntârziată a unui concept de reprezentare consulară odată cu aderarea României la spaţiul Schengen, având ca obiectiv, pe de o parte, delegarea competenţelor unor state membre acolo unde România nu este reprezentată - din Noua Zeelandă până în Groenlanda, iar, pe de altă parte, asigurarea de către România a reprezentării statelor membre ale UE, acolo unde acestea nu sunt prezente în nume propriu, iar noi avem capacităţile aferente.
Pentru a reduce fiscalitatea în domeniul consular în beneficiul cetăţenilor români din străinătate - afectaţi apreciabil de criza economică din ultimii ani - am iniţiat un proiect de modificare a Legii taxelor consulare (Legea nr. 198/2008), având ca obiectiv diminuarea semnificativă a cuantumului acestor taxe.
Anul 2012 este un an aniversar. MAE sărbătoreşte 150 de ani de la înfiinţare. Aşa cum cunoaşteţi, la 25 aprilie a fost lansată o emisiune filatelică dedicată acestei aniversări, împreună cu Romfilatelia, a fost vernisată expoziţia "Alexandru Ioan Cuza", cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a României şi evenimentele nu se opresc aici. Pe tot parcursul anului avem în vedere acţiuni care vor marca această aniversare. Pot fi amintite, cu titlu de exemplu, o expoziţie care va fi vernisată la sfârşitul lunii iunie, organizată în parteneriat cu MNIR, care va include obiecte de patrimoniu (decoraţii şi costumele de ceremonie ale unor diplomaţi - Alecsandri, Kogălniceanu, Titulescu, Gafencu, Tătărescu, documente originale, manuscrise şi jurnale, paşapoarte diplomatice, fotografii şi alte documente de arhivă etc.), realizarea unui film documentar (în parteneriat cu TVR), care ilustrează evoluţia diplomaţiei române, o serie de conferinţe în ţară şi la misiunile diplomatice ale României din străinătate, precum şi sărbătorirea acestui moment istoric alături de toţi ambasadorii României, cu ocazia Zilei Diplomaţiei.
Andrei Marga
Ministrul de Externe al României
