Scylla şi Caribda examenelor şcolare

Printre foarte multe speculaţii posibile, un lucru mi se pare mai mult decât important, anume că pentru elevul care susţine evaluarea sau bac-ul, pentru profesorul care care face şi el un bilanţ şi pentru părintele care tremură pe la afişiere, examenele de evaluare şi de bacalaureat nu sunt şi nu trebuie să fie politice, nici măcar cât e negru sub unghie. În fond, ele nu sunt politică şi n-ar fi nici dacă s-ar da subiecte la română din „literatura" lui Ion Iliescu sau despre cifrele referendumurilor lui Traian Băsescu, la proba de matematică. Cine îşi asumă cu adevărat calitatea de părinte şi de dascăl ştie că examenul de evaluare reprezintă acum primul şi cel mai important examen din viaţa de elev. Că soarta formării lui se hotăreşte în liceu, că locul obţinut în această etapă devine crucial, că, din cruntă nenorocire, numărul liceelor şi claselor bune este mic şi scade. Acesta este „lozul" care menţine elevul în priza învăţării, a emulaţiei, a motivaţiei înalte sau trimite învăţarea în banalitate, în corvoadă şi în mântuială. Căci facultatea, în sistemul actual, este o consecinţă, nu o cauză, nu este un trofeu meritocratic, s-a banalizat prin largă accesibilitate. Valoarea bac-ul s-a relativizat în condiţiile în care oricine vrea poate să facă orice facultate doreşte. Acestea sunt probleme de viaţă, de familie şi de şcoală, complet nepolitice în esenţă.

În fapt, însă, ele sunt politizate până în vârful degetelor din o serie de lipsuri: de viziune, de finanţare, de răbdare, de continuitate, de altă ocupaţie sau, pur şi simplu, din interes obscur. Acum pe tapet se află dificultatea examenelor de evaluare, despre care fiecare comentează cum îl taie capul: fără informaţii, fără criterii, fără scrupule şi, mai ales, fără soluţie. Odată subiectele de examen sunt „politice" pentru că sunt "uşoare" (cum s-ar putea cuantifica asta ştiinţific?), odată subiectele sunt „politice" pentru că sunt „grele" (din nou, ce înseamnă asta?). Părerea tuturor contează în această ecuaţie, mai puţin a elevilor care au învăţat, a profesorilor care i-au pregătit, şi a părinţilor care au dat banii. A stabilit cineva, sau poate să stabilească, un raport de proporţionalitate între calitatea procesului didactic şi gradul de dificultate al examenelor? Termenii comparaţiei sunt Funeriu şi Procopie, nume care pentru elevul din şcoală valorează mai puţin decât un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute.

În învăţământul românesc de bază, lucrurile importante se hotărăsc în anticameră, se spun peste peste capul triadei elev-profesor-părinte şi se fac cum se nimereşte, după împrejurări. Numai aşa reforma din învăţământ poate începe cu examenul de bacalaureat şi să sfârşească tot cu el. Numai aşa vom vorbi mereu despre încă un început sau despre o nouă reformă ratată. Numai aşa presa va putea consemna, nu fără satisfacţie, încă un dezastru al evaluării şi o nouă catastrofă a bac-ului.

Dacă nu-l puteţi ajuta, lăsa-ţi învăţămîntul în pace, ar spune bunul simţ, şi ar adăuda: oamenii care au puterea să facă ceva, nu au doar portofolii, funcţii şi salarii, au şi copii. Faceţi o şcoală pentru copii voştri. Şi ai noştri. Nimeni nu doreşte mai mult!

Viorel NISTOR