Se întorc borfaşii

Se întorc borfaşii
În al doilea rând, peste graniţă au plecat în afara românilor oneşti ce urmăreau să aibă un trai mai bun ulterior aici, o serie de scursuri ale societăţii româneşti.

Şuţi, curve, tâlhari la drumul mare, criminali, peşti, cerşetori, hoţi, maratonişti şi alte specii ale faunei infracţionale şi-au găsit ca loc de operare ţările europene, lăsând România doar pe mâna novicilor.

Reacţia extrem de brutală, dar absolut firească a oficialităţilor italiene, franceze şi britanice de a ne trimite înapoi gunoiul va avea consecinţe pe termen scurt înfiorătoare asupra societăţii româneşti.

Cei obişnuiţi să cerşească, să fure din magazine, să tâlhărească, să violeze şi să provoace scandaluri în Occident încep să fie aruncaţi spre ţara de origine. România. Până la urmă nu avem de ce să ne supărăm pe italieni, francezi, spanioli sau englezi pentru că au ajuns la această formă extremă de epurare. Oamenii vor pur şi simplu să-şi apere liniştea relativă a unei societăţi construite în sute sau mii de ani.

De ce ar suporta mizeriile, hoţiile şi comportamentul de mahala balcanică ale unor români (de etnie romă, dar şi neaoş românească) ce au ajuns să le condiţioneze comportamentul şi viaţa de zi cu zi. Regretabil, este indiscutabil că victimă a acestei furii anti-româneşti justificate îi cad şi o serie de conaţionali de-ai noştri care îşi văd de munca şi viaţa lor în ţările europene suportând cu stoicism calvarul unor munci de multe ori înjositoare.

Cei care au de suferit de pe urma acestor nenorociţi sunt, în afara celor 2 milioane şi jumătate de români oneşti de afară, cei aproximativ 19 milioane din ţară. Pe lângă faptul că vom avea probleme cu toţii în ceea ce priveşte atitudinea occidentalilor faţă de noi, românii, cu siguranţă vom avea surpriza unei ierni cu o infracţionalitate mai mult decât ridicată.

Cei care au trăit acolo ani întregi din furt, tâlhărie şi prostituţie nu vor avea nici cea mai mică intenţie de a-şi schimba viaţa în ţară. Cu siguranţă, rata de infracţionalitate va creşte direct proporţional cu avioanele, autocarele sau autoturismele de “deportaţi” contravenţional în România. Mulţi colegi din presă s-au grăbit să-l atace pe ministrul Cioroianu pentru că omul şi-a exprimat un gând sincer cu privire la aceşti aşa-zişi cetăţeni români.

Probabil ca PR-ist şi chiar ca jurnalist i-aş reproşa şi eu că a fost înfiorător de cinic. Dar ca român şi om care vede de ani de zile cum aceşti netrebnici îşi bat joc de România şi de noi toţi nu pot decât să-l felicit pentru exerciţiul de sinceritate.  

P.S. Atenţie maximă la buzunare, poşete, soţii, iubite, carduri, locuinţe, magazine, maşini şi cam la tot ce i-ar putea interesa pe borfaşi. Sunt în drum spre noi! 

Comenteaza