Se mai poate salva Bună-Ziua?

Se mai poate salva Bună-Ziua?
La orele prânzului (2 decembrie 2013), o fabuloasă turmă de oi păştea printre complexele de apartamente din Bună-Ziua. Scenă bună de regia lui Stanley Kubrick. Să te miri că Natura e suverană acolo unde omul e nepriceput? Bună-Ziua e oricum un paradox haotic.

Cartierul marca triumfător o renaştere a Clujului de după Funar, dovadă a câştigului economic generând un alt stil de viaţă. De sus, din Zorilor, îl vedeam construindu-se în anii trecuţi, extins tot mai îndrăzneţ... Aproape ai fi crezut că va semăna nu cu Pipera Bucureştilor (aşa cum a ajuns), ci cu o Corbeancă. Ei, nu. Un deceniu mai târziu, Bună-Ziua rămâne indecis în destine, lăsat pe mila cui îl locuieşte, oscilând între lux şi uliţă, între mansarde opulente şi grajduri de porci abandonate, între cristal, noroaie şi buruieni.

Construit pe o muchie de deal în terasă - pe un amplasament care-ar fi numit "cornişă" în Franţa -, beneficiind de perspectivă şi vizibilitate, cu un peisaj natural care, vara, îţi dă gânduri de tablou impresionist (trebuie doar să ştii unde să te uiţi), Bună-Ziua părea să reprezinte, cu încredere, noul Cluj. Încă nu ştiu dacă să deplâng criza care a lăsat în aer câteva mari proiecte - din cele care ar fi putut crea ordine în ansamblu, ancorându-l, centrându-l -, sau să mulţumesc Wall Street-ului că spargerea bulei speculative a oprit, indirect, transformarea cartierului într-un Floreşti cu ifose.

Traversezi Bună-Ziua de-a lungul. Ai o arteră principală care încă mai respiră, şi nu e sufocată sub faleze nord-coreene de beton. Sus, cerul domină. Perfecţiune. Nori, apus de soare, răsărit - şir de capodopere, cu scenografie expresivă, independentă de produsul uman. Când şi când, perspectivele se deschid, oferind un aer impunător succesiunii de imobile, chiar farmec în unele locuri (bisericuţa de lemn - zărită vara printre rondurile cu flori de la Grand Hotel Italia, cu livezile orânduite în josul Feleacului şi spaţii largi în vecinătate, într-o linişte dulce - dă o notă de rustic elegant şi tradiţie inteligent respectată. Caz solitar...).

Luat în detaliu, Bună-Ziua agresează prin dezechilibru. E ajuns la un punct critic. Prelins pe uliţe care altă dată separau loturi agricole sau traversau păşuni între case, cartierul dă dovada irevocabilă a ceea ce a însemnat - şi mai înseamnă pentru o mică şleahtă - oportunismul, afacerismul de troacă şi proasta mână gospodărească. Minunăţiile şi paradoxurile abundă: au trebuit 10 ani ca Bună-Ziua să capete un rând de trotuare (că deh, două, bine concepute, era imposibil !); noroaie, neostenite noroaie, înfundă două treimi din restul. Unul după altul se perindă, nepriceput, spaţii virane înţesate cu buruiene viguroase, arbuşti crescuţi la metru, resturi abandonate în jurul unei clădiri (fărâmituri de cărămidă, saci de ciment, ţevi, pungi, pietriş...) - apoi surprinzătoare străzi puse la punct, locaţii strălucinde, restaurante de lux, reşedinţe în stil neo-românesc, vile italiene mângâios aduse din Toscana, condominioane cu penthouse, grădini cu piscine şi arteziene... Printre ele, clădiri când mai răsfirate, când mai înghesuite, de la un estetic şic la grămăjoară cu termopane... Apoi iarăşi maidane unde un ţarc cu iarbă e dat drept "parc", o tarla unde gunoiul întrepătrunde tufele crescute pe maldăre de pământ dislocat, sau unde putrezeşte varză şi porumb, sau rugineşte vreun container de tablă folosit cândva pe şantiere... "Vând teren", "închiriez"... Deasupra acestui tot - haos elucubrant de natură inocentă şi neghiobie administrativă - se ridică, dezinvolt, mediteraneean, crem, cu silueta lui masivă cât un transatlantic, un hotel de lux...

Mai poţi salva Bună-Ziua? Dacă ai voinţă, da. Trebuie creativitate, nu bani. Tocmai această întrepătrundere cu o natură sălbatică oferă şansa unei regenerări a zonei. Proximitatea cu spaţiul verde, cu perspectivele vaste asupra oraşului şi dealurilor din jur se pretează unei revizuiri în care rolul revine peisajului, arboretului şi vegetaţiei. Te întrebi, totuşi, dacă sub cerurile astea transilvane se mai aprecieză ceea ce alte civilizaţii - franceză, italiană, britanică - au transformat în vârf de rafinament (şi dacă n-om fi sucombat gândirii unui mitocan pentru care civilizaţia, luxul şi gustul stă în betoane, faianţă şi pavaj-pişcoturi). Sunt zone întregi în Bună-Ziua unde pânza freatică susţine o vegetaţie diversă, bogată şi estetică. Mană cerească pentru un peisagist. Folosirea perdelelor de arbori pentru redesenarea perspectivelor, pentru recalibrarea volumelor şi camuflaj, transformarea în grădini şi spaţii verzi a terenurilor unde natura are valoare peisagistică sau potenţial pentru aceasta (cu câteva exproprieri necesare) - ce altceva să faci pentru a diminua dezagrementele unui cartier redus la nivelul de colecţie excentrică de clădiri şi terenuri? Nu ar costa mai mult decât totalul amenzilor pe care incompetenţa Primăriei ne face să le plătim în ultimii ani...

Şi nu ne rămâne decât să ne jucăm cu iluzia acolo unde lăcomia şi politicianismul de sertar au distrus ireversibil. Pentru că, orice am face, Bună-Ziua rămâne un colţ de oraş unde Clujul şi-a trădat, în mare măsură, principiile.

Comenteaza