DISTRIBUIE
Recent a fost readusă în discuţie problema unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Aceste discuţii au la bază dimensiunea crizei economice şi capacitatea redusă de gestionare a situaţiei actuale de către autorităţile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice.
Rămâne de văzut care va fi natura unui nou acord cu FMI. Cu toate că există posibilitatea unui acord de tip “precautionary”, în momentul de faţă este mai ridicată probabilitatea ca acesta să fie de tip finanţare. Importată din exterior, prin prisma relaţiilor comerciale şi financiare internaţionale, cea mai severă criză economico-financiară mondială din ultimele decenii a scos în evidenţă vulnerabilităţile economiei interne şi incapacitatea autorităţilor într-un climat macroeconomic advers. Astfel, în primăvara anului 2009, autorităţile au fost nevoite să încheie un acord de finanţare cu FMI şi cu alte instituţii financiare internaţionale, în valoare de 20 de miliarde de euro. Finanţarea a fost, însă, condiţionată de o serie de reforme structurale, menite să atenueze/rezolve o parte dintre vulnerabilităţile critice ale economiei interne: sistemul bugetar, sistemul de pensii.
Cu toate acestea, reformele sus-menţionate nu au fost realizate. Din diferite motive. Se consemnează cele de natură politică (2009 - an electoral, lipsa voinţei politice). După evaluarea FMI din luna mai, guvernul a fost nevoit să implementeze măsuri de ajustare bugetară, astfel încât să fie respectată ţinta de deficit convenită pe anul curent, un semnal serios de alarmă, care a trezit autorităţile din somnul dulce finanţat din exterior. În acest context, executivul a decis majorarea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 24% şi tăierea salariilor din sectorul public cu 25% începând cu 1 iulie. Rămâne de văzut impactul acestor măsuri asupra execuţiei bugetare din acest an. Deocamdată, este prematur să formulăm o opinie cu privire la succesul sau insuccesul acestor măsuri.
Trebuie semnalate unele aspecte.
În primul rând, istoria ne arată că măsurile de ajustare bugetară de natura majorării taxelor nu au avut impactul scontat în cazul mai multor economii care au optat pentru astfel de prevederi. Pe de altă parte, ţările care au implementat măsuri bugetare restrictive, bazate pe reducerea cheltuielilor publice, au reuşit să genereze efecte expansioniste prin mecanismul aşteptărilor (cunoscute în literatura de specialitate sub forma efectelor non-keynesiene ale politicii bugetare). Reducerea cheltuielilor publice generează perspective de reducere a poverii fiscale în anii următori. Cu alte cuvinte, semnale pozitive pentru investitori. Pe de altă parte, piaţa consideră că riscul privitor la execuţia bugetară în acest an şi riscul de faliment naţional se menţin la cote ridicate.
Astfel, se justifică faptul că statul nu reuşeşte să împrumute la licitaţiile pe plan intern sumele pe care le doreşte la randamentul propus. La cea de luni a reuşit să atragă doar 279 de milioane de lei (sub nivelul propus, de un miliard de lei pe şase luni, la un randament de 7% pe an). Altfel spus, băncile solicită un randament mai ridicat, o primă de risc. Acestea vor să taxeze gradul redus de eficienţă a politicii bugetare, dar şi riscul instabilităţii politice. Mai ales că la orizont se întrevăd noi moţiuni de cenzură din partea opoziţiei, iar capacitatea de guvernare a autorităţilor se erodează pe zi ce trece.
Populaţia devine din ce în ce mai nemulţumită de condiţiile dificile de trai, de pierderea locurilor de muncă, de reducerea salariilor, de apropierea iernii, care determină majorarea facturilor curente, dar, mai ales, de lipsa oricărei perspective de ameliorare a condiţiilor în trimestrele următoare.
Cum va reuşi statul să se finanţeze în ultimele luni din 2010? Dar în 2011? Desigur, printr-un nou acord de finanţare internaţională. Numai că, de obicei, ulciorul nu merge de multe ori singur la apă. Este nevoie de o ajustare bugetară reală, de tăierea cheltuielilor care nu se justifică în aceste momente dificile, de o reorganizare pe baze solide a sistemului bugetar, de creşterea transparenţei procesului bugetar, de adoptarea de reguli de politică bugetară şi de reformarea instituţiilor bugetare. Rămâne de văzut care vor fi condiţiile noului acord de finanţare şi gradul de toleranţă a FMI, mai ales că problemele sunt de natură structurală. Nu au fost încă rezolvate, deşi ne îndreptăm spre împlinirea a doi ani de la semnarea primului acord.
Andrei RĂDULESCU, analist Target Capital
Cu toate acestea, reformele sus-menţionate nu au fost realizate. Din diferite motive. Se consemnează cele de natură politică (2009 - an electoral, lipsa voinţei politice). După evaluarea FMI din luna mai, guvernul a fost nevoit să implementeze măsuri de ajustare bugetară, astfel încât să fie respectată ţinta de deficit convenită pe anul curent, un semnal serios de alarmă, care a trezit autorităţile din somnul dulce finanţat din exterior. În acest context, executivul a decis majorarea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 24% şi tăierea salariilor din sectorul public cu 25% începând cu 1 iulie. Rămâne de văzut impactul acestor măsuri asupra execuţiei bugetare din acest an. Deocamdată, este prematur să formulăm o opinie cu privire la succesul sau insuccesul acestor măsuri.
Trebuie semnalate unele aspecte.
În primul rând, istoria ne arată că măsurile de ajustare bugetară de natura majorării taxelor nu au avut impactul scontat în cazul mai multor economii care au optat pentru astfel de prevederi. Pe de altă parte, ţările care au implementat măsuri bugetare restrictive, bazate pe reducerea cheltuielilor publice, au reuşit să genereze efecte expansioniste prin mecanismul aşteptărilor (cunoscute în literatura de specialitate sub forma efectelor non-keynesiene ale politicii bugetare). Reducerea cheltuielilor publice generează perspective de reducere a poverii fiscale în anii următori. Cu alte cuvinte, semnale pozitive pentru investitori. Pe de altă parte, piaţa consideră că riscul privitor la execuţia bugetară în acest an şi riscul de faliment naţional se menţin la cote ridicate.
Astfel, se justifică faptul că statul nu reuşeşte să împrumute la licitaţiile pe plan intern sumele pe care le doreşte la randamentul propus. La cea de luni a reuşit să atragă doar 279 de milioane de lei (sub nivelul propus, de un miliard de lei pe şase luni, la un randament de 7% pe an). Altfel spus, băncile solicită un randament mai ridicat, o primă de risc. Acestea vor să taxeze gradul redus de eficienţă a politicii bugetare, dar şi riscul instabilităţii politice. Mai ales că la orizont se întrevăd noi moţiuni de cenzură din partea opoziţiei, iar capacitatea de guvernare a autorităţilor se erodează pe zi ce trece.
Populaţia devine din ce în ce mai nemulţumită de condiţiile dificile de trai, de pierderea locurilor de muncă, de reducerea salariilor, de apropierea iernii, care determină majorarea facturilor curente, dar, mai ales, de lipsa oricărei perspective de ameliorare a condiţiilor în trimestrele următoare.
Cum va reuşi statul să se finanţeze în ultimele luni din 2010? Dar în 2011? Desigur, printr-un nou acord de finanţare internaţională. Numai că, de obicei, ulciorul nu merge de multe ori singur la apă. Este nevoie de o ajustare bugetară reală, de tăierea cheltuielilor care nu se justifică în aceste momente dificile, de o reorganizare pe baze solide a sistemului bugetar, de creşterea transparenţei procesului bugetar, de adoptarea de reguli de politică bugetară şi de reformarea instituţiilor bugetare. Rămâne de văzut care vor fi condiţiile noului acord de finanţare şi gradul de toleranţă a FMI, mai ales că problemele sunt de natură structurală. Nu au fost încă rezolvate, deşi ne îndreptăm spre împlinirea a doi ani de la semnarea primului acord.
Andrei RĂDULESCU, analist Target Capital
DISTRIBUIE
Comenteaza
