Pe de o parte, "pentru a reduce influența chineză, americanii cheltuie oficial 510 miliarde de dolari pentru apărare, aproape dublu față de sfârșitul mandatului lui Bill Clinton.... Ține, de asemenea, de pregătirea celui de la patrulea conflict mondial eventualitatea ca americanii să construiască puncte de sprijin militare la granițele Chinei" (China-USA. Der programmierte Krieg, 2007, p.7). De cealaltă parte, "economia națională chineză este a patra ca volum în lume. Ea a depășit dintr-o lovitură Marea Britanie, Franța și Italia. În fața ei se află numai economia germană, iar apoi mai rămân, pentru o ofensivă finală, Japonia, pe urmă Statele Unite" (p.8). Strategia lui,Deng Xiaoping a dat, oricum, rezultate, iar perestroika a reușit în China fără glaznost (p.40). Dacă în 2020 se izbutește mărirea, în raport cu 2000, de patru ori a economiei, atunci China urcă pe primul loc printre puterile economice din lume (p.43). Având în vedere piața de dimensiuni unice a țării, China atrage continuu cel mai voluminos transfer tehnologic din țările cele mai dezvoltate, fără ca cineva să se mai poată opune.
Înaintarea este inevitabilă, "încât China va reuși predominanța ei economică asupra Statelor Unite și restului lumii. Statelor Unite ale Americii le rămâne doar să întărească superioritatea lor militară pentru a veni în ajutorul <mâinii nevăzute>, căci în America sarcina să corecteze dezvoltările negative ale capitalismului este a Statului" (p.55). Încercarea de a stabili cote pentru produsele care vin din China eșuează, căci multe firme americane produc în China și desfac în America.
Pe de altă parte, China nu acceptă să devină doar livrator de mărfuri, încât negociază exigent cu firmele străine care operează pe teritoriul ei și își consolidează tehnologic propriile firme de talie internațională. Foarte mulți chinezi sunt deplasați în străinătate și contribuie la înaintarea țării lor. "Imperiul de mijloc joacă un rol hotărâtor în economia mondială, efectiv în toate domeniile imaginabile. Nivelul salariilor, al dobânzilor, ratele inflației, prețurile materiilor prime, inclusiv prețul benzinei depind de datele conjuncturale și de politica Chinei" (p.69). Cu forța ei de muncă (780 de milioane de lucrători) de patru ori mai numeroasă decât a SUA, China va prevala.
Nici o economie nu depinde de export precum cea a Chinei. Această țară este fabrica cea mai mare a lumii, dar va întâlni replici. America și alte țări se vor consolida în produse de înaltă tehnicitate. Numai că - ne spune Jean-Francois Susbielle - nici o industrie nu va putea face față concurenței chineze. Baza tot mai multor industrii se va muta în China, cum s-au petrecut deja lucrurile, de pildă, cu textilele. "Odinioară, China era autonomă și marcată de țărănime. Acum, dimpotrivă, ea este un stat industrial care stabilește cursul economiei mondiale" (p.83).
Potrivit opiniei lui Jean-Francois Susbielle, economia mondială reunește acum într-o interacțiune extrem de complicată SUA și China, ale căror politici pot în orice clipă să intre în coliziune.De partea Americii, sunt posibile "dezechilibre, ce ar putea duce la o criză economică dificilă" (p.256). De partea Chinei, pot apărea dificultăți legate de accesul la materii prime și export.
Cele două supraputeri se confruntă deja, după părerea lui Jean-Francois Susbelle, pe terenul politico-militar. SUA se preocupă să facă față concurenței produselor chineze limitând aria internațională a Chinei, spre a-i întări dependența de petrol și alte resurse. China caută să iasă din blocaj creându-și cadrul internațional, prin acorduri bi- și multilaterale, care să-i permită dezvoltarea capacității productive.
Vor intra, așadar, în conflict deschis SUA și China? În 2006, Jean-Francois Susbelle considera că cei care exclud conflictul se înșeală. El înclina spre prognoza după care "un război rece între cele două supraputeri actuale, de felul celui dintre SUA și Uniunea Sovietică, nu va fi. Ratele de creștere ale Chinei și mărimea economiei ei naționale, progresele ei în domeniile cercetării și dezvoltării fac din țara aceasta o amenințare pentru bazele puterii economice americane - ceea ce nu a fost cazul niciodată cu Uniunea Sovietică. Ar trebui, prin urmare, ca pe termen scurt să se petreacă ceva hotărâtor pentru a stopa înaintarea <dragonilor>" (p.257). Nici "coexistența pașnică" și nici "echilibrul groazei" nu mai sunt de ajuns.
O analiză atât de temeinică precum cea din cartea China-USA, războiul programat pune pe gânduri nu atât prin sugestii, cât prin luciditatea argumentelor puse în discuție. Ne îndepărtăm pe zi ce trece de lumea care se forma în 1989, din care capetele multor oameni nu au ieșit nici astăzi. Nu rezultă însă deloc că eventualitatea conflictului este sută la sută. În definitiv, au trecut zece ani de la emiterea prognozei conflictului, iar acesta nu numai că nu s-a produs, dar în multe momente lucrurile sunt pe direcția contrară.
Este adevărat că cele două supraputeri se află în competiție, dar nu sunt indicii că aceasta se va transforma într-un conflict, chiar dacă Marea Chinei de Sud, situația din Pacific, Taiwanul, accesul Chinei la sursele de energie, extinderea investițiilor chineze în Africa, America de Sud, Europa și exporturile chineze în SUA vor stârni discuții. Va fi o competiție economică și politică cu asprimile ei.
Și de o parte și de alta este însă un realism bazat pe constatări demne de menționat. Președintele Xi Jinping scria că "ambele națiuni, chineză și americană, sunt națiuni mărețe (great nations) și ambele popoare sunt popoare mărețe. Eu cred că, prin determinare, încredere, răbdare și viziune, cele două părți își vor îndeplini scopurile, atâta vreme cât, ținând cont de situația generală, facem progrese în fiecare zi" (Xi Jinping, The Governace of China, Foreign Languages Press, Beijing, 2014, p.308). Președintele Donald Trump scria: "China are nevoie de o economie americană puternică, la fel de mult pe cât noi trebuie să facem afaceri cu chinezii.... Cumpărăm aproape 20 de procente din toate exporturile Chinei....Iar ponderea Americii crește an de an, încât bunăstarea Chinei va depinde tot mai mult de consumatorul american" (Great Again. Wie ich Amerika retten werde, Plassen, Kulmbach, 2016, p.61-62).
Aceste constatări spun ceva despre deciziile politice care vor veni. O înțelegere strategică comparabilă cu cea din 1972, dintre Richard Nixon și Mao Zedong, este la orizont. Cel mai nou, se adaugă argumentul armamentelor. Statele Unite vor dispune, pe mai departe, de cea mai mare forță și de cea mai performantă apărare. China a experimentat cu succes, la rândul ei, arme antiantirachetă și rachete. Nu mai contează cantitatea de arme când forța de lovire este devastatoare. De aceea, din rațiuni de securitate proprie, părțile vor opta pentru securitate colectivă, mai curând decât pentru conflict.
