Torpila sacrosanctă

Torpila sacrosanctă
Mare polemică în societatea românească. A atentat sau nu premierul Victor Ponta la independenţa Justiţiei atunci când, după un verdict, cel în cazul lui Adrian Năstase, a afirmat, cu subiect şi predicat, că acesta a fost un proces politic?

 Nu puţini sunt cei care îl atacat din direcţia unor partide politice rivale. Ca să nu mai vorbesc de preşedintele României care l-a avertizat ritos că trebuie să înceteze. Să nu mai violeze, cu alte cuvinte, Justiţia. Dar chiar şi personalităţi din propriul partid s-au grăbit să se delimiteze de preşedintele PSD. Ei bine, toată această polemică, relansată ieri şi azi, mă determină să pun o întrebare abruptă. Admiţând că Justiţia, în intregul ei, ar fi fost pusa sub semnul întrebării, este Justiţia o instituţie sacrosanctă?Din capul locului fac precizarea că nu am auzit nici măcar o opinie a vreunui om politic, fie el şi cel mai activ pe această temă, Victor Ponta, care să se constituie într-un atac împotriva Justiţiei. Ar fi şi stupid. Pentru că Justiţia face parte din ceea ce numim treimea obligatorie a democraţiei. Pe lângă puterea legislativă şi puterea executivă, Justiţia reprezintă şi ea o putere fundamentală din cele trei ale statului. Prin urmare, oricine atacă Justiţia în ansamblul ei se abate în mod grav de la regulile democratice. Demonstrează că nu le înţelege pe deplin. Tot ce am auzit însă şi tot ce şi eu însumi am scris şi am spus reprezintă critici la adresa unor judecători şi chiar a unor sentinţe judecătoreşti în materie penală. De asemenea, am întâlnit suficiente atenţionări referitoare la faptul că procurorii reprezintă avocaţi ai statului şi nu sunt parte a Justiţiei. La fel cum nu sunt nici apărătorii cetăţenilor, avocaţii. Iar în cazul Năstase ce este, până la urmă, atacat? Imixtiunea preşedintelui Traian Băsescu în această cauză care, în repetate rânduri, în mod public, s-a exprimat în legătură cu ea, influenţând în orice caz în acest fel modul în care s-a desfăşurat atât cercetarea, cât şi procesul, inexistenţa unor probe solide, care au condus la cele două condamnări, precum şi compoziţia discutabilă dacă nu cumva chiar scandaloasă a completelor. Dar nu Justiţia ca instituţie a fost pusă la zid.

Să admitem însă, de dragul demonstraţiei pe care mă străduiesc să o fac, că ar exista persoane publice şi în primul rând oameni politici care ar afirma răspicat faptul că Justiţia în România nu face nici două parale. Ca în ansamblul ei este alcătuită din magistraţi corupţi, neprofesionişti sau rău intenţionaţi şi că de multe ori aceştia sunt mână în mână cu avocaţii statului. Adică cu procurorii care anchetează samavolnic, încălcând normele procedurale, drepturile procesuale şi drepturile omului şi care fac rechizitorii după ureche. Ei bine, dacă s-ar întâmpla aşa - şi nu se întâmplă aşa -, nu aş avea motive să mă mir prea mult, chiar dacă nu aş fi sub nicio formă de acord cu asemnea luări de poziţie. De ce nu aş fi de acord am explicat. Dar de ce nu m-aş mira? Pentru că şi celelalte două puteri în stat sunt făcute harcea-parcea. Nu este zi de la Dumnezeu în care să nu aud pe unul sau pe altul, în special politicieni, spunând că Parlamentul este corupt, leneş, cel mai adesea inutil. Şi că Guvernul, reprezentând Executivul, cealaltă putere fundamentală a democraţiei, este la fel ca şi Parlamentul. Deci douaă puteri în stat sunt zi de zi demonizate. Cel mai adesea chiar de preşedintele ţării. Iar cea de-a treia putere a statului, dacă este criticată nu în integrealiatea ei, ci pentru ceea ce nu funcţionează, respectiv Justiţia, aceasta reprezintă un fel de crimă de lezmaiestate.
Dacă Parlamentul nu este sacrosanct ca instituţie, şi nu este, motiv pentru care toată lumea are dreptul să-l mitralieze în mod critic din toate poziţiile, dacă nici Executivul nu este sacrosancat, ma întreb şi întreb: De ce ar fi Justiţia o instituţie care să nu poată fi pusa în discuţie atunci când reprezentaţi ai ei greşesc în mod flagrant?
Numai câteva articole din Codul Penal, cum s-a încercat în marţea denumită neagră din decembrie anul trecut, urmau să fie schimbate în mare viteză şi într-un mod netransparent, dar totuşi la capătul unei dezbateri în Parlament şi patru Coduri: Penal, de Procedură Penală, Civil şi de Procedură Civilă au fost scrise pe picior şi trântite în obrazul naţiunii de către regimul Băsescu sub forma unei asumări de răspundere. Ce este mai grav? Peste câteva zile va intra în vigoare un Cod Penal care cuprinde şi dispoziţii bune şi aberaţii. Şi vom vorbi atunci despre modul în care regimul Băsescu a sabotat Justiţia.
Pe bună dreptate USL este criticată sub motiv că nu a procedat la o reformare a Justiţie, acolo unde era necesar, într-un mod democratic şi transparent. În definitiv, a trecut un an de când o majoritate de peste 70 la sută domină Parlamentul. Şi tot pe bune dreptate este criticată USL pentru că nu a instituit reguli, prin intermediul Parlamentului, care să-i oblige pe procurori şi pe judecători să răspundă administrativ, disciplinar, financiar şi, dacă este cazul, penal în situaţiile în care au fost comise erori grave sau abuzuri constatate ca atare de instanţele superioare sau de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care încarcă statul român cu amenzi pe care, în loc să le plătească cei vinovaţi, le plătesc cetăţenii, între aceştia aflându-se, culmea, şi victimele unor procurori şi judecători. Asemenea fapte ale unor procurori şi judecători torpilează nu numai Justiţia, ci şi sistemul democratic. Reperezintă aceştia o Justiţie sacrosanctă? 7

 

 

Comenteaza