Două poziţii în administraţie s-au dovedit în ultimii 18 ani de democraţie neaoşă încărcate de notorietate şi imagine pozitivă.
Două funcţii numite, ce s-au dovedit trambuline politice pentru cei care le-au deţinut, în cea mai mare parte. Culoarul externelor, calea ministeriatului în importanţa şi extrem de vizibila funcţie de ministru de externe s-a dovedit la nivel naţional suficient de importanta pentru a genera lideri cu vizibilitate şi încredere în momentul intrării dinspre domeniul tehnocratic spre cel al bătăliilor din sfera politicii reale.
Meleşcanu, Năstase, Geoana sau Mihai Răzvan Ungureanu sunt doar patru exemple de lideri politici care au ajuns să-şi dovedească măsura propriei incompetenţe ca urmare a dobândirii unor poziţii cheie de pe urma unei simpatii şi încrederi dobândite în funcţia de ministru de externe.
Chiar dacă toţi cei patru au ajuns să dezamăgească în timp, ei s-au bucurat indiscutabil o bună bucată de vreme de imaginea unor indivizi destoinici şi mult mai inteligenţi şi ageri decât s-au dovedit a fi în cele din urmă. Cine ar fi crezut că Melescanu eşuează lamentabil în momentul în care trebuia să-şi ducă propriul partid, APR, spre Parlament?
Cine ar fi crezut că Năstase cel cultivat, inteligent şi rafinat se transformă într-un individ fără scrupule a cărui unic ţel a fost creşterea cu orice chip a averii familiei sale şi eventual instituirea unui regim politic periculos de apropiat de dictatura cleptocraţiei? Cine credea că excelentul ministru de externe Geoana este un biet ‘prostănac’ în ceea ce priveşte politica interna şi conducerea în opoziţie a propriului partid?
Cine credea că acest copil teribil al diplomaţiei româneşti, Mihai Răzvan Ungureanu, se dovedeşte a fi un biet pion manevrat cu abilitatea unui şmecher de port de către un lumpen ca Băsescu?
Oricum au fost cei patru, rămâne cel puţin certitudinea unei teorii verificate în poziţionarea lor în sfera publică pe baza folosirii aceluiaşi culoar politic spre devenire. O situaţie aproape identică se regăseşte şi în ceea ce priveşte o altă funcţie generatoare de notorietate, cea de prefect.
De la Hrebenciuc la Rus sau Tişe, şi exemplele pot continua, poziţia de prefect a creat pentru persoanele care au ocupat funcţia, o veritabilă trambulină politică. La fel că în cazul poziţiei de ministru de externe şi cea de prefect este una puţin conflictuală şi cu un potenţial de imagine covârşitor la nivelul maselor.
La nivel european însă şi dacă socotim doar exemplul Băsescu, şi în România mai există o poziţie cheie în administraţie care se transformă cu uşurinţă în trambulină politică la nivel naţional. Poziţia de primar de capitală, de Paris, Roma, Moscova sau Bucureşti s-a constituit în trambuline politice pentru unii dintre cei care le-au ocupat.
Conform teoriei mele, în curând din poziţia de primar al Clujului, Sibiului, chiar Timişoarei şi din nou Bucureştiului ne vom trezi cu trei principali prezidenţiabili la alegerile pentru Cotroceni. Sunt tot mai convins că foarte curând vom asista la o luptă pentru Cotroceni în care se vor bate aşa-zis independentul Oprescu din partea PSD, excelentul primar aproape independent din FDGR, Klaus Johannis suţinut de PNL şi, primarul Clujului, Emil Boc din partea PD-L.
Pentru PSD candidatura lui Oprescu reprezintă cu siguranţă o soluţie mult mai bună decât uzitaţii şi totodată uzaţii Năstase, Geoană, Văcăroiu şi chiar Diaconescu, iar pentru PNL, o eventuală şi dorită candidatura a “sasului destoinic” este negreşit mai bună decât o candidatură a premierului actual Tăriceanu, a preşedintelui Camerei Deputaţilor Olteanu sau a oratorului de serviciu Crin Antonescu.
în cazul PD-L, dacă mizăm pe scenariu lui Lucescu-Cotidianul, în care Băsescu demisionează pentru a conduce PD-L, spre o victorie sigură în alegeri în această toamnă, o candidatură la preşedinţie a lui Boc are infinit mai multi sorţi de izbândă decât una a lui Stolojan. Chiar dacă Boc are percepţia unui soldat disciplinat sau a unei simple portavoci prezidenţiale, acesta a dovedit că în confruntările electorale directe ştie să aplice perfect strategiile populiste verificate deja de Băsescu pentru a câştiga la scor bătăliile electorale!
Chiar dacă Băsescu nu va risca să dea în această toamnă funcţia din mână, cea de preşedinte, pentru una iluzorie, de premier, în cazul în care un apropiat al său nu câştigă preşedinţia, cu siguranţă că actualii primari de Bucureşti, Sibiu şi Cluj au toate şansele să se bată pentru cea mai înaltă poziţie din România, în următorii ani.
în modul cum arată însă Băsescu în ultima vreme din cauza prieteniei de durată cu zeul Bachus, nu ar fi exclus să asistăm chiar la imposibilitatea continuării până la capăt a unui tot mai prezumtiv mandat doi, care ar rezulta eventual dintr-o luptă grea cu Oprescu şi Johannis. O luptă pe care foarte bine o poate câştiga şi unul dintre cei doi independenţi!
Deşi din ce în ce mai multe voci îl dau pe Emil Boc ca viitor premier din această iarnă, tind să cred că primarul Clujului este mai degrabă cu gândul la Cotroceni decât la Palatul Victoria.
