Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen, Goldmann, München, 2006) era impresionat de cei o mie de ani de istorie ruso-ucrainiană şi de moştenirea comună a celor două popoare. El considera că, în noua situaţie geopolitică de după 1989, este de urmărit ca deciziile popoarelor din regiune să fie luate în deplină libertate şi fără recurs la forţă (p. 188). Cunoscutul geopolitician american George Friedman (în The Next Decade. Empire and Republic in a Changing World, Anchor, New York, 2012) pleca de la observarea poziţiei geografice a Federaţiei Ruse: frontiere cu ţări ale alianţei nord-atlantice (cele trei ţări baltice), vecină cu Belarus şi Ucraina şi, mai ales, având Ucraina şi Kazahstan, despărţite abia de trei sute de mile, străjuind legătura cu Caucazul. „O naţiune mare, Ucraina acoperă întreaga frontieră de sud-vest a Rusiei şi, din punct de vedere rusesc, este cheie pentru securitatea naţională a Rusiei" (p.123). La acestea se adaugă interesul general al SUA de a preveni situaţia în care „o singură putere sau coaliţie ajunge să domine" (p. 131).
Ne aflăm după cea mai sângeroasă fază a confruntării civile din Ucraina şi compromitarea ireversibilă a administraţiei actuale a acestei ţări, încât suntem nevoiţi să ne întrebăm din nou asupra situaţiei şi perspectivelor de acolo. Cu siguranţă, este nevoie de o bună cunoaştere a acestei ţări pentru a te putea pronunţa cu precizie. Pot spune că am fost de mai multe ori la Kiev, la Odessa, dar şi la Yalta sau Cernăuţi. Am negociat acordul de recunoaştere reciprocă de diplome şi am coprezidat comisia de cooperare între România şi Ucraina sub preşedinţiile Constantinescu şi Kuchma. Am prezidat lansarea programelor europene pentru învăţământ superior în regiune. Am cooperat în numeroase ocazii cu reprezentanţi ucrainieni - de pildă, la înfiinţarea Colegiului de la Sighetul Marmaţiei al Universităţii „Babeş-Bolyai", cu învăţământ în limba ucrainiană, sau la pregătirea deschiderii Institutului Cultural Român din Kiev. Unele cooperări au fost abia începute, pentru ca apoi să intre, prin forţa lucrurilor, în aşteptare - cum a fost proiectul creării, pe solul unei tradiţii prestigioase, a Universităţii în limbile ucrainiană, germană, română, cu o secţiune în ebraică, la Cernăuţi sau lansarea parteneriatului dintre Universitatea clujeană şi cea de la Odessa. Cu aceste ocazii, şi cu numeroase altele, mi-am făcut o imagine asupra situaţiei şi evoluţiilor posibile, condiţionată, fireşte, de experienţă.
Situaţia din Ucraina are de la început două componente care nu se lasă deduse complet una din cealaltă: o componentă internă şi o componentă geopolitică. Este vorba de o confruntare înăuntrul ţării asupra democratizării şi de o competiţie în afară pentru poziţionare în spaţiul geopolitic.
S-au distribuit abundent informaţii asupra evoluţiilor politice interne din Ucraina, încât sunt puţine de adăugat la această oră. Un regim opac la schimbări şi străbătut de corupţie recunoscută chiar şi de adepţii săi a stârnit revolta legitimă a unei părţi a populaţiei, iar curentul favorabil schimbărilor, care a guvernat un timp, nu a convins atunci suficient. Sunt bine cunoscute disparităţile economice şi sociale uriaşe din Ucraina - de pildă, cu miliardari creaţi în timp scurt şi influenţi, ce afişează cu stridenţă luxul, şi cu zone sărăcite, chiar şi în deceniile apropiate. Recenta decadă a fost marcată de confruntarea a două curente, dusă cu toate mijloacele, inclusiv încarcerarea rivalilor politici şi recursul la arme. În ultimele patruzeci şi opt de ore, evenimentele au luat o asemenea amploare şi viteză încât până şi aşteptările exprimate de diplomaţi ai ţărilor europene au fost excedate. Apelul la dialogul părţilor a trebuie să fie înlocuit cu recunoaşterea înlocuirii regimului. Dincoace de toate, se simte din nou că, instituţional vorbind, aşa-zisele „democraţii preşedinţiale" nu pot gestiona nevoile de schimbare şi se cuvin părăsite.
Problema majoră în Ucraina actuală este acceptarea democratizării şi denunţarea până la capăt a fricii în faţa „occidentalizării". Nu există astăzi soluţii durabile în afara unui pluralism democratic. Dar problema menţionată este suplimentată de altele două. Pe de o parte, este vorba de teama părţii de est a Ucrainei, care este mai industrializată, că va pierde poziţiile economice odată cu deschiderea eventuală a pieţelor. Pe de altă parte, este vorba de parazitarea mişcării pentru democratizare de grupuri extremiste, care consideră că a venit ora unei revanşe istorice.
Aşa cum bine au remarcat lideri polonezi, situaţia internă din Ucraina nu o poate nimeni dezlega decât ucrainienii înşişi. Doar ei pot duce evoluţiile pe o direcţie salutară. Ceea ce se poate face din afară este, totuşi, un fapt de importanţă fundamentală: propunerea unei agende clare din partea Uniunii Europene, cum a remarcat comisarul Fülle (Cehia), responsabil cu extinderea uniunii. O agendă care să prevadă - cu atât mai mult cu cât este vorba de o mare naţiune - nu doar asocierea şi negocierile, ci lucruri în plus. Este de luat în seamă împrejurarea că democratizările reuşesc în Europa Centrală şi Răsăriteană numai dacă schimbării culturale şi politice i se adaugă o perspectivă economică - ce constă nu în anihilarea industriei proprii, ci, eventual, în înlocuirea ei - şi o perspectivă instituţională - ce rezidă nu în slăbirea instituţiilor, ci în reformarea lor democratică.
Componenta externă a situaţiei din Ucraina nu este o simplă prelungire a conflictului intern, cum se spune prea des, simplificându-se vizibil lucrurile. Chiar manifestanţii pentru democratizare sunt de diferite feluri: unii sunt prooccidentali, alţii rămân mai curând neutri. Componenta externă este de aşa natură încât trece, în virtutea forţei realităţii, prin acordurile dintre SUA şi Federaţia Rusă. Nu este vorba cu aceasta de a împărţi din nou lumea în sfere de influenţă - teoria acestor sfere nu mai este demult cea mai bună. Este vorba de a recunoaşte - în epoca armelor nucleare şi a apărării antirachetă, a globalizării securităţii, economiei şi comunicaţiilor, a expansiunii terorismului - ponderea aparte a celor două „puteri strategice mondiale (strategischen Weltmächte)", cum le numeşte Helmut Schmidt ( p.183, la cele două fostul cancelar adăugînd China).
Sub multe aspecte, Ucraina este la răscruce. Ea intră în faza unei noi schimbări de putere şi a stabilirii de opţiuni majore. De nenumărate ori, ea a dovedit că dispune de capacităţile de analiză a situaţiei şi de găsire a ieşirii dintr-o situaţie dificilă. Oamenii ei de valoare sunt mulţi, iar devoţiunea acestora pentru ţara lor este cunoscută. Pe acestea se poate miza.
