De obicei, lacrimile pot fi de necaz, de bucurie sau de beţie. La Traian Băsescu, lacrimile de aseară au provenit din declanşarea uneia dintre cele trei stări. Oricare dintre ele poate fi reală. “Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!” va intra în istorie cel puţin ca “Alea iacta est - Zarurile au fost aruncate” şi “Eli, Eli lama sabahtani?”
Traian Băsescu încearcă cu ultimele resurse să-şi folosească capacitatea fantastică de a juca teatru. în cazul în care nu ar fi devenit politician, ar fi ajuns, cu mare uşurinţă, actor. Poate şi-a greşit meseria! Traian Băsescu a sfârşit intervenţia de ieri de la sediul de campanie cu lacrimi în ochi, lacrimi pentru sensibilizarea sufletelor, lacrimi pentru a atrage voturi. Aseară am văzut un nou episod din “Lacrimi de iubire”.
Sincer, mă aşteptam încă de la începutul acestei campanii ca Traian Băsescu să mai plângă cel puţin o dată până la alegeri, dar nu ştiam cu ce ocazie va mai încerca să impresioneze prin lacrimi. Lacrimile fac parte din însăşi recuzita pe care o foloseşte cu succes din martie şi aprilie 2004, când a plâns pe umerii lui Theodor Stolojan. Acţiunea de ieri face parte din registrul de victimizare globală pe care Băsescu încearcă să îl aplice la nivelul spaţiului public românesc. Ieri-dimineaţă am avut o soţie de preşedinte jignită de un poet şturlubatic, iar seara am avut un om, preşedinte al României, strivit de răutatea mogulului cel rău.
Mogulul cel rău, aseară Dinu Patriciu, i-a provocat sensibilului preşedinte al României o lacrimă de necaz sau o lacrimă de ciudă, luaţi-o cum vreţi, pentru marea “nedreptate” care i se face. Nedreptatea de a fi arătat publicului larg, cetăţenilor României, aşa cum este. Traian Băsescu încearcă victimizarea cu orice chip. Ultima sa şansă pentru a sări peste pragul fatidic de 49,99% este declanşarea sentimentului de milă. Băsescu cel puternic,
Băsescu cel viteaz, Băsescu luptătorul, Băsescu cutezătorul sau Băsescu incoruptibilul nu mai ţine. S-a trecut la strategia de rezervă. Băsescu cel sensibil, Băsescu cel uman, Băsescu- unul de-al nostru. Un Băsescu ce varsă lacrimi când simte că-i fuge pământul de sub picioare şi poate pierde alegerile. Unde e demnitatea, d-le preşedinte al României? Cei demni, cei cu onoare ştiu să şi piardă! Cei care, însă, nu au legătură cu onoarea se chircesc şi cer milă cuceritorilor, învingătorilor! Dacă eraţi femeie, d-le Băsescu, v-aţi fi lăsat siluită doar pentru a rămâne în viaţă sau aţi fi ales otrava pentru a nu vă pângări?
Traian Băsescu mi s-a părut aseară că seamănă extrem de mult cu fetele de moravuri uşoare care s-au lăsat încălecate de regimul de la Vichy. Nu poţi să recâştigi respectul şi să te lupţi pentru onoarea unui popor atunci când eşti dispus să verşi lacrimi din cauza unui mogul ce-ţi dă picioare în fund şi te face să te simţi mic şi neputincios. Până ieri aveam impresia că Traian Băsescu vrea să se lupte cu mogulii cei răi şi să-i zdrobească. Nu mi-am închipuit niciodată că doreşte ca aceştia să-i arate milă.
Preşedintele a ieşit la cerşit compasiune! “Să-ţi fie ruşine, Traian Băsescu!” Eu am învăţat, şi alături de mine, mulţi alţi români, că plângăcioşi sunt doar neputincioşii. Bărbaţii adevăraţi ies la duel. D-voastră nu mai vreţi duel, ci vreţi doar milă şi compasiune. Păcat!
