Un bolşevic în fruntea României

Cum că încrederea cetăţenilor în SRI este mai mare decât încrederea lor în primari şi în parlamentari. Pentru că serviciul secret intern este garantul democraţiei. Şi al stabilităţii. Nu-i vorbă, o asemenea teză a mai fost susţinută, nu cu multă vreme în urmă, şi de un distins reprezentant al partenerului nostru strategic. Înlocuitorul de ambasador al Statelor Unite. Teza la care mă refer este rezultatul unei gândiri bolşevice. Şi atunci când este lansată de preşedintele României şi atunci când vine din direcţia reprezentantului Statelor Unite. E tot o teza bolşevică şi voi explica de ce.  Eu nu pun acum în discuţie cine este şi ce face Serviciul Român de Informaţii. Şi nici asupra unor nereguli grave nu voi insista. În schimb, voi arăta de ce merele nu trebuie amestecate cu perele.
 
Un serviciu secret, şi cu atât mai mult cel mai important serviciu secret al unui stat, este o instituţie de forţă. Şi necesară. Şi utilă. Şi pozitivă atunci când nu încalcă drepturile omului, regulile democratice şi când nu face poliţie politică. Fără excepţie, toţi reprezentanţii unui serviciu secret sunt numiţi ierarhic. Conform Constituţiei în vigoare, ei sunt desemnaţi de preşedinte şi confirmaţi de Parlament. Mai jos, directorul decide pe cine şi în baza căror criterii numeşte în diferite funcţii. Cu alte cuvinte, nu există un titular la conducerea sau în structura Serviciului Român de Informaţii care să fie ajuns acolo în urmă unui vot popular. A unui sufragiu universal. Şi aşa este şi normal.
 
În schimb, ca şi preşedintele României, parlamentarii şi primarii se numără printre personalităţile alese în mod direct de către cetăţeni şi rostul lor este să facă politică. Evident, o politică care să-i slujească pe cetăţeni. Chiar şi cei care au candidat independent sunt tot aleşi de cetăţeni şi tot politică fac.
 
Prin urmare, este la mintea copilului că între lucrătorii Serviciului Român de Informaţii şi politicienii aleşi în funcţii de către cetăţeni există o diferenţa fundamentală. De ce preşedintele României, ales de către cetăţeni tot pentru a-i sluji pe aceştia, nu realizează evidenţa de mai sus? Şi de ce este susţinut de către un înalt reprezentant al Statelor Unite, aflat la post în România? În ce constă gândirea bolşevică a domnului Traian Băsescu?
 
Am să încep cu sfârşitul. Cu sfârşitul regimului Traian Băsescu. La capătul a două mandate, Traian Băsescu nu mai are încredere în cetăţenii României. În capacitatea acestora de a-şi alege propriul destin, desemnându-şi reprezentanţii în primarii şi în Parlament. Traian Băsescu s-a supărat pe popor. Pentru că poporul a încercat din răsputeri să-l răstoarne atunci când a fost suspendat. Şi a votat demiterea într-o proporţie îngrozitoare. De peste 80% din numărul uriaş al celor care s-au prezentat la urne. Apoi poporul, prin aleşii săi, i-a mai dat cu tifla şi când au avut loc alegerile parlamentare.

Partidul sau a fost atât de aspru pedepsit de către cetăţeni, încât doar un singur deputat, şi acela reprezentant al diasporei, a reuşit să ajungă în Parlament fără redistribuire. Până şi favorita sa, Elena Udrea, în care s-a pompat la greu, a eşuat mult sub pragul de 51% într-un colegiu ales pe sprânceană. După ce, pe bani publici şi pe timp public şi cu consilieri plătiţi de cetăţeni, Traian Băsescu a încropit un nou partid, pentru a încerca astfel să-şi dreagă imaginea politică, ce a constat domnia sa? Că Partidul Mişcarea Populară stă încă într-o singură cifră. Nu are, la capătul cercetărilor de piaţă, nici măcar 10%. Desigur, cu excepţia rezultatelor furnizate de compania din Statele Unite pe care PMP şi Traian Băsescu însuşi au angajat-o în schimbul unei remuneraţii uriaşe. Bani care nu se ştie de unde provin şi cum sunt livraţi. Încă.
 
Păi, dacă Traian Băsescu este atât de supărat pe popor, desigur că este supărat şi pe opţiunile acestuia. Şi atunci în cine să mai aibă el încredere? Pe cine s-ar mai putea bizui încă preşedintele statului român? Pe o instituţie de forţă. Şi astfel a fost lansată inepţia conformă căreia merele sunt amestecate cu perele, iar Serviciul Român de Informaţii ar fi mai important şi s-ar bucura de mai multă încredere în ochii naţiunii române decât primarii şi parlamentarii. În aceste condiţii, nu ar trebui pur şi simplu desfiinţat sistemul democratic? Nu s-ar putea ca SRI, care se bucură de cea mai mare încredere, să-i numească direct pe viitorii primari şi pe viitorii parlamentari? Cum se întâmplă în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice.
 
Şi, oare, de ce îi ridică mingea la fileu înaltul însărcinat al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti? Nu cumva şi acesta are mai multă încredere într-un serviciu secret decât în Parlamentul unui stat cât de cât democratic? Ar putea domnul însărcinat să extrapoleze aceste afirmaţii şi pe malul Potomacului? Şi dacă ar face-o, ce s-ar întâmpla? Cum ar reacţiona Guvernul Statelor Unite? Dar guvernatorii? Cum ar reacţiona primarii din Statele Unite? Răspunsul este negativ. Domnul Duane Butcher nu ar putea să facă niciodată o asemenea extrapolare. Pentru că ar fi fript pe scaunul electric. Dar, în România, nu-l costă nimic să sprijine un serviciu secret care face atât de multe lucruri bune pentru Statele Unite. Cine ştie, poate SRI îi este chiar subordonat.
 
Cu o astfel de gândire, dacă Traian Băsescu ar fi la început şi nu chiar înainte de căderea definitivă a cortinei, m-aş aştepta şi la o salvă de artilerie lansată de acelaşi personaj de pe un fel de vas Aurora, staţionat pe Dâmboviţa. Urmând apoi să ia cu asalt, la baionetă, instituţiile statului. Sau, Doamne fereşte, Traian Băsescu îşi imaginează că SRI va face, de dragul său şi al Elenei Udrea, niscaiva miracole până la alegeri?