Un Cluj cu adevărat european

Miza unei asemenea competiţii este mult mai largă decât modul oarecum prea sportiv în care a fost înţeleasă: nu e o goană după o nominalizare ca un finish-line, terminată cu un succes prin desemnare. O mărturisesc atâtea alte capitale europene ale culturii din anii trecuţi: activităţile desfăşurate în anul respectiv sunt doar o parte din ceea ce înseamnă să ajungi la statutul de capitală a culturii în Europa, timp de un an. 

Un eveniment de asemenea proporţii repoziţionează un centru urban şi îi schimbă dinamica regională sau europeană, cu beneficii nete în viaţa culturală, în economie şi în societate; nu în ultimul rând în încrederea de sine. Vizibilitatea este de proporţii pe scena internaţională. Oportunităţile care decurg trebuie gestionate printr-o politică post-eveniment capabilă să menţină atracţia şi energia oraşului câştigător. Întregul concept, cu mecanismul lui de rotaţie şi electivitate, fusese creat şi pus în slujba unei singure idei, aceea de a evidenţia bogăţia culturală şi patrimoniul naţiunilor europene. Clujul are destule pe care să le exprime şi pună în valoare.
Sunt câteva avantaje de parte-ne, de altfel bine scoase în evidenţă de iniţiatorii proiectului. Bucură obţinerea statutului de Capitală Europeană Tineretului - conferit de Forumul European al Tineretului; dar nu e nici pe departe o garanţie că instituţiile europene gestionând desemnarea - în speţă, Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri -, s-ar lăsa ademenite de acest succes, care, oricât de important şi încurajator ar fi, rămâne insuficient. În 2016 (an electoral la nivel de locale), va avea loc evaluarea naţională, iar Clujul anilor 2016-2017 va trebui să-şi fi rezolvat deja o mare parte din problemele-cheie. Şi sunt cam multe.
Putem aştepta un milion de turişti? (Măcar!) Cum? Pe ce străzi? Cu ce calitate a transportului public? Soluţionarea problemei parcărilor în centru e a 13-a muncă a lui Hercule; a 14-a e găsirea unor rute de trafic mai coerente şi traficul la orele critice. Avem un Teatru Naţional, ofilit şi sărac şi rămas cu decenii în urmă la capitolul modernizare, aşteptând miracolul unui mecenat privat - gest de cultură pe care ai vrea să-l vezi făcut cu convingere - pentru a putea fi renovat. Câteva muzee stau închise (inclusiv Muzeul de Istorie al Transilvaniei), invocându-se fie restituirea clădirilor, fie necesitatea refacerii lor (care, în ritm românesc, numai Dumnezeu ştie când se va termina), în timp ce Muzeul de Artă zace într-un hal impardonabil de decrepitudine - ca şi cum activităţi de fund-raising n-ar fi la îndemâna unor ONG-uri culturale, sau, iarăşi, a unor mari corporaţii mai conştiente social şi mai generoase. Centrul are zone de inestetic şi dezorganizare, nu scapi nicăieri de reţelele interminabile de cabluri ajunse adevăratele monumente ale oraşului, cu trotuare vălurite când nu sunt ciobite, faţade veştede pe Eroilor, decoraţiuni care stau să cadă, ş.a. Aceasta în plin centru. Toamna o fi realmente nebun de frumoasă (şi este!), dar primăvara e sordid de murdară în Cluj, cu mocirle mustind sub borduri, amestec de noroi şi uleiuri auto; vara vine cu furtuni şi cantităţi de apă imposibil de preluat de actuala canalizare (înfundată de noroaiele din primăvară...), transformând arterele în canale de navigaţie ad hoc. Ilustrez cazuri extreme, dar nu înseamnă că nu se întâmplă anual, cu sau fară turişti. (Şi Pata-Rât rămâne un punct de interes pentru orice jurnalist de tabloid...)
Asociaţia "Cluj - Capitală Culturală Europeană 2021" are marele merit al iniţiativei, fără îndoială, dar trebuie şi autorităţi locale implicate dincolo de nivelul declarativ. Ceea ce, până acum, se simte puţin. (Actualul mandat al lui Emil Boc, 2012-2016, coincide exact cu perioada pregătitoare pentru evaluare. Mai batem şaua?) Şi trebuie să fie activă acea parte din societatea civilă care crede realmente că oraşul de pe Someş merită să devină capitală culturală a Europei; să activeze în acest sens. Ca niciodată înainte, ţinând cont de miză, e nevoie de eforturile conjugate ale instituţiilor de Stat, ale mediului de afaceri şi societăţii civile: ultimele două mult mai atente la calitate, dar toate trei capabile să creeze ceea ce guvernanţa numeşte "comunitate de destin" - pentru Cluj în 2021, şi mai ales pentru clujeni de acum încolo, reformând oraşul, dându-i o atractivitate mult crescută în cultură, în standardul de viaţă, în infrastructură. Făcând, odată şi odată, un Cluj cu adevărat european.